PAGINI DUNARENE

Plutind printre nuferi

Într-un loc viran pâna în zare, plin de papuris, din Badalanul Galatiului copilariei mele, poate fi vazut adeseori un marangoz galatean adevarat, nenea Jan Panaite, un om înalt de 1,90 m, numai vâna si fibra, cu fata arsa de soare si vânt, cu mâna cât un baros de cinci kg, aspru la vorba, omul afacerilor imediate si definitive, dar cu suflet de copil trist, pare un artist al lotcii si al Dunarii, un îndragostit de breslele portului de altadata si de tot ce înseamna arta complicata si forta de-a înfrunta pericolul din marinarie. Nea Jan este poate ultimul vrajitor de suflete de marinar cocotat pe coverta, cu ochii la arborada vasului, cu mâna mângâind lemnul corabiei ca si timona ei cea izbavitoare, cu sufletul depanând mereu povestile apelor, în ochi îi mai licareste, când si când, amintirea unui prieten disparut, doar el este cel care mai stie pe aici secretul sacru, prin care lemnul mort, vrajit de sufletul apei, se transforma în barca vie, doar el mai doarme noaptea pe Dunare în lotca ca o stiuca, leganat de valuri si aduceri aminte, numai el mai viseaza si azi la Dunarea copilariei lui aspre. Trupurile uriase ale barcilor par niste superbe fiinte în devenire, odihnindu-se tolanite lenes pe câteva brate de stuf si papura, înainte de a prinde viata si a despica hotarât val dupa val. Unele lotci stau de zile întregi pe cheul pustiu si sunt cu coastele în sus, altele sunt culcate pe-o râna în rogozul baltii, altele sunt acoperite deja cu un lemn auriu abia prelucrat si date cu lac, iar altele sunt vopsite abundent cu catranul negru si puturos, plutind într-un straniu miros întepator. O întreaga magie a transformarii lemnului se petrece aici, sub salciile Dunarii albastre si se simte clar ca deasupra tuturor destinelor fluviului argintiu si navalnic se afla doar el, cel care este ultimul marangoz adevarat al fluviului din dreptul Galatilor, vrajitorul atent al constructiei delicate de ambalaje de dragoste si vis. Câtiva oameni lucreaza cu el zile întregi de vara fierbinte, aplecati peste copastia barcilor largi, pe care par sa le mângâie, altii fac un fel de balet ciudat, de la prova la pupa, purtând în mâinile lor ciolanoase unelte bizare, cum n-am mai vazut în ultima vreme. Din când în când o pântecoasa sticla de rom Jamaica trece tacuta peste copastie, circula din om în om, si ea se reînoieste mereu. Doar lemnul asculta, docil si interesat de aventura, povestea devenirii lumii apelor în mâinile acestor lucratori priceputi. Nea Jan se plimba foarte preocupat de colo pâna colo, are o barbie agresiva, orientata catre înainte, cautatura aspra si verde ca apa rece a fluviului, mâini bolovanoase si siguranta de sine a unui stapân trimis pe pamânt de Neptun, un asociat de-al lui, desigur. O forma de trident tine si el în mâna, o babaica pe care o tot masoara si o cumpaneste, vorbeste încet cu ea, ca pentru sine, învârtindu-se dibaci printre crevacele deabia însailate, consolidând pe neobservate scheletul din lemn de stejaruscat, ca o coloana vertebrala a unui animal dinaintea potopului lui Noe. El este singurul galatean cu titlul de detinator al secretului, prin care lemnul se transforma în lotca vie. Cu mâinile lui, alege fiecare trunchi uscat de cherestea, îl pipaie uite-asa, atent, cu toate degetele, îi cerceteaza alene nodurile, care nu trebuie sa fie prea mari, nici prea închise la culoare, apoi îl ciocaneste ca un pianist, ici si colo, si asculta sunetul gutural pe care i-l spune lemnul, stie atunci daca e bun sau ba pentru lotca, sau pentru vreo mahuna, stie daca stejarul e bun pentru crevace sau pentru chila, stie daca poate sa-l mai duca la marginea de rasarit a Deltei Dunarii, acolo unde pâna nu demult era împaratia apelor marii, unde astazi se afla un loc singuratec si salbaticit, de o magie verde¬albastra fara egal. Dune de nisip albicios strâng în brate padurea bizara de la Letea si satele ale caror ultimi locuitori viseaza, uneori cu ochii deschisi, la timpuri apuse când în jur se plimba chiar Apollo. Este un imperiu vast si absolut al vântului si al salbaticiei plina de agerii ereti hulpavi, al departarii deznadajduite înconjurate de ape. Selatura puntii trebuie gândita la fiecare lotca, pentru ca este curbura longitudinala a puntii, datorita careia prova si pupa sunt mai înalte decît mijlocul …