Porto-Franco

Ionut Daniel Cretu

Ionut Daniel Cretu

Rubrica: Debut  /  Nr. 155/2009

DEBUT

IONUT DANIEL CRETU
(Galati)

plecare
ma lasa acum sa spun—ma asezasem mic
într-un ungher al cutiei deschise, între paiele
frumos ordonate, cap la cap si picior la picior,
asteptând cifrele sa creasca, lemnul sa arda
în focul uzinelor.
noaptea îsi deschide orele de atâta fum albastrui
sau altfel. sub teii mâncati de omizi scânteile
joaca plecarea — nu vor fi
mai fluturi de prins în plase,
doar hoituri de târâtoare sufocate,
uscate prin scorburi de carne; nu va mai fi parfum de
mai, inelele se vor strânge, radacinile se retrag
înspre mine, se afunda adânc si se hranesc din propria cenusa;
la umbra lor nu va mai poposi nimeni,
luminile albe le vor sterge amintirea.

ma lasa sa spun — ma asezasem într-un colt
al camerei cu ferestre verzi, unde
lumina nu poate ajunge; ma lasa, acolo de atâta timp,
un lucru marunt care nu mai poate lega nimic,
lemnele între ele si buzele de buze; unde sa astept
chemarea pieii, lipit de caramizi —umbra, nimeni
sa nu îmi stie iubirile.


atena
îmi spun acum cuvintele ca oamenii nu mor,
ca firul de nisip se urca încet în sticla —privim
în sus, soarele mereu va rasari, privim în jos,
soarele mereu va rasari.
îmi spun acum cuvintele ca noi trecem încet si siguri,
un pas domol spre mâine, goi pusca — astazi
vom lasa orice bronz în spate si ne vom polei cu aur
buzele, ochii si narile sa vada lumea ca de fapt
nu ne-am uitat în urma,
talpile noastre sunt aceleasi adânci si fara margini
ca la-nceput, palmele noastre sunt aceleasi calde si
blânde, pieptul nostru înca mai crede.
îmi spun acum cuvintele acestea

daca socrate este om
si toti oamenii sunt muritori
este evident ca
o premisa e anapoda

îmi spune acum sa beau un pahar cu el, cuvintele,
sa-l tin în brate ca o mama si el sa ma întrebe, cuvintele,
de ce cocosii cânta doar o nota, mereu noua, cuvintele,
de ce, mama, nu ma lasi sa mor?

si eu sa îi spun acum acestea

daca socrate este om
si toti oamenii sunt muritori
este evident ca
socrate nu e om

soarele rasare, soarele rasare —
deci, mama, sa nu plâng


cu soarele pe ata
în primara, la atelier, trebuia sa facem
niste zmeie de hârtie baltata,
sa le-ntepam c-o ata si sa zburam cu ele
hat! Departe!

pe-o coala A4 am desenat un cerc
generos i-am atasat doi ochi plus unul
un nas cam cârn si-o gura putin stirba
am rupt trei paie de la matura
de le-am lipit pe crestet cu aluat de pâine
i-am crestat obrazul zmeului.
am varsat apoi calimara neagra peste chip
si peste lânga si am plâns.
cu pic-pic am sters totul doar linia cercului
nu, am întors foaia cu susu-n jos
am ars paiele si am mâncat pâinea...

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR