SCRISORl NETRIMISE

"Ti-e drag sa mori
cu lumina credintei pe fata"

Nu moare, când moare un Poet, ci numai, chemat El pleaca la Domnul, acolo, în albastreala Cerului cu cerneala caruia si-a scris si Cuvântul dintâi, si cuvântul de pe urma, pe brazda pamântului stramosesc.
De la un timp, poetii de peste Prut, mai mult decât altii, visatori la Palatul de Sus, au plecat (i-am cunoscut si ne-am împrietenit fie la Chisinau, Iasi, Bucuresti, Suceava, Ipotesti, Focsani, fie la Galati), rând pe rând: Liviu Damian, Ion Vatamanu, Gheorghe Voda, Dumitru Matcovschi, si, la început de nou an, Grigore Vieru.
"Un stol de lacrimi a trecut/ Pe deasupra sufletului meu - scris, undeva, Grigore Vieru - ca uneori, sa sopteasca "apoi tie- drag sa mori/ Cu lumina credintei pe fata"...
Opera Poetului e însasi padurea de stejari din marginea satului natal, acolo, de unde a tâsnit Radacina de foc dar si Izvorul si Clipa (de nemurire) ale Celui Plecat. Poezia-Opera Sa s-a întrupat corabie navigând catre toate tarmurile lumii. Darnic în dedicatii, ca si Nichita, Grigore Vieru stia ca "vine moartea din urma/ Cu spicele rosii în brate/ Ale sângelui meu; ea care nimic, niciodata/ Nu înapoiaza"... Dar, apoi, Poetul se mira, se-ntreaba: "Acum, când nu te poti mama,/ De sarea din sale, pleca/ Cine ridica mormântul/ Spre gura uscata a ta?"
Vinovat de Eminescu, caruia îi cerea sa ne judece, întorcându-se chiar de la serbarea nasterii lui Eminescu, Grigore, fratele nostru, a plecat la Eminescu! Presimtind clipa cea de pe urma, Poetul a apostrofat doamna în negru, ca de altfel, dintotdeauna: "Eu am tara unde sa mor,/ Tu nu, tu nu..."
Acolo, în "adâncul de sus", unde Eminescu este arborele - dor care vede cu radacinile", aproape de Nichita si de alti confrati, Grigore va spune "in limba casei mele", versurile sale pe care si noi, aici, pe pamânt, le vom recita în saloanele prieteniei si-ale credintei ca vom fi cum am fost...
Îndragostit de poezia bardului de la Prut, un poet dunarean (e chiar cel care scrie aceste rânduri!) si-a luat drept motto la antologia sa "Vindecare în pacat" (1991), urmatorul vers/aforism al lui Vieru: "Femeia si floarea,cartea si femeia trebuie admirate de unul singur, în tacere". Pe cartea sa, Radacina de foc, Grigore Vieru îmi scria în 1994, la Tecuci, autograful urmator: "Fratelui Sterian Vicol - nu poate exista granita între doua brazde trase de acelasi plug. Omagiu, Gr. Vieru - Tecuci 22.III. '94".
Atât la Academie cât si la întâlnirile cu cititorii, Grigore Vieru îsi începea alocutiunea spunând: "Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul si-a faurit-o siesi". "Am murit, mai simplu nu pot fi!" scria într-o pagina din Radacina de foc, Grigore Vieru.
Scriitorii si cititorii de la Dunare îl roaga pe Domnul sa-i vegheze Marea Calatorie, sa-i deschida Portile-mparatesti si sa-l aseze pe Poet între alesii neamului.