PRIMUS INTER PARES

Mi-ar fi facut placere sa scriu despre ilustrul nostru Profesor, Constantin Ciopraga, cu prilejul aparitiei unei noi carti a Domniei sale sau a împlinirii unei vârste rotunde de 95 sau 100 de ani. Însa, soarta a decis altfel. Asadar, Constantin Ciopraga, traitor între anii 1916 — 2009, s-a stins, luni 2 februarie a.c., cu putin timp înainte de a împlini venerabila vârsta de 93 de ani (12 mai). Funerariile Profesorului Constantin Ciopraga (la Universitate, Biserica Barboi, Cimitirul Eternitatea) au reunit o multime de oameni: colegi de catedra, colaboratori, doctoranzi, fosti studenti, oameni obisnuiti ai Iasiului de astazi, sedusi de prestigiul unui distins dascal. Pe chipurile celor prezenti se citea întristarea si resemnarea în fata destinului inexorabil. Ne desparteam, ireversibil, de un mare carturar, fidel memoriei înaintasilor sai, pe care i-a cultivat si pretuit: Al. Philippide, G. Ibraileanu, Ion Petrovici, Iorgu Iordan, G. Calinescu, Al. Dima. Constantin Ciopraga a fost, indubitabil, un om ponderat, sobru în comportare, care nu a agreat excesele si risipirea timpului, fara veleitati politice, în concluzie, un ideal model, demn de urmat, tot mai rar întâlnit astazi, daruit bibliotecii si studiului continuu. Desi din stiinta Profesorului au iesit multi dintre cei care i-au devenit, ulterior, colegi si colaboratori, Constantin Ciopraga i-a tratat, de fiecare data, ca pe egali ai sai, chiar daca dictonul primus inter pares i se potrivea de minune. În existenta-i matusalemica, Constantin Ciopraga si-a impus urmatorul crez: De la început, am hotarât, mai mult instinctiv, ca spiritualitatea româneasca trebuie sa ocupe locul central al preocuparilor mele. Posesor al unei opere vaste: istorie si critica literara, monografii, poeme, roman, autor al unei carti singulare în cultura româna Personalitatea literaturii române (1973, 1996), traduceri, în sfârsit, Caietele privitorului tacut (2001) surprind întreaga-i existenta, din care nu au fost excluse armata, razboiul, prizonieratul, care l-au marcat si extras din viata civila, timp de 6 ani, îndepartându-l de preocuparile dedicate meditatiei, cititului, scrisului. La Tambov, unde si-a petrecut anii de prizonierat, Constantin Ciopraga si-a folosit timpul pentru a citi si a¬si perfectiona cunostintele de limbi straine. În fine, retras de la Catedra de literatura româna G. Ibraileanu, Constantin Ciopraga si-a dedicat ultimii ani unor asidui lecturi si colaborari la revistele literare iesene (si nu numai), încât disparitia sa constituie o grea pierdere pentru cultura si spiritualitatea româneasca. Dumnezeu sa-l odihneasca, pace!