Porto-Franco

Fanus Neagu -75 ani

-

Rubrica: Mari aniversari  /  Nr. 134/2007

FANUS NEAGU 75

Nascut 5 aprilie 1932, com. Gradistea de Sus, jud Braila.
Debuteaza cu nuvela „Dusman cu lumea în revista Tânarul scriitor (1954) iar în volum cu „Ningea în Baragan” (1959). A primit, de-a lungul timpului, numeroasedistinctii si premii literare.
„Un magician al verbului trecut prin vamile poeziei, un râu de metafore gravide de frumusete, de lirism, de simtire, de vitalitate” (Zaharia Sângeorzan). „Literatura sa aspra, vitala, dominata de fapte si cu toate simturile la pânda, reprezinta corectivul necesar, revanse pilduitoare, Fanus Neagu fiind un mare scriitor într-un gen care uneste cruzimile unui realist, cu magicul, fabulosul, inefabilul (Eugen Simion).


PAGINI DE JURNAL

VREAU SA SARUT DUNAREA


Începe „Noaptea Sânzienelor”. Îmi pun doar în gând pelin sub perna. Peste zi a plouat, acum e racoare si miroase a tei înflorit. În noaptea asta s-ar cuveni sa haladuim prin munti, sa culegem ierburi tamaduitoare, sa ne întâlnim cu zânele. Dar pe cei încarcerati în marile orase ne-au repudiat spiridusii, gnomii, povestile. Începe o noapte melodioasa, padurile aprind lampa cu flacara verde. Sfântul Îon de vara umbla prin grânele de aur, cu capul la subsuoara, baltile Dunarii privesc cerul cu ochii nuferilor inflamati de sângele visarii. Voi spune alfabetul din „Noptile de sânziene”, care s-au deschis geniului lui Sadoveanu; genialului Mircea Eliade îi voi închina gânduri mirosind a Lisabona, spre care întind botul mii de caravele ninse de sarea oceanelor.

Umblu prin spitale – tâmpita-i batrânetea! – pe când am o foame de lucru nemaipomenita. Trebuie sa intru adânc în capitolul închinat Halelor – acolo e viata autentica, intensa, nesatioasa, clocotitoare. Totul se învârte în jurul omului, norocului, desfatarii, cuceririlor lumii. Toata fiinta orasului Braila fierbe în acest perimetru al sufletului întarâtat de izbânzi si petrecere. E un tarâm unic. Dracu' sa le ia de junghiuri, naduseli, sufocari! Vreau sa lucrez, sa-mi lecuiesc ciolanele si sufletul scriind. Nu as fi crezut ca e atâta vuiet în mine care se vrea asternut pe hârtie. Si mi-i dor de braila de¬mi vine sa turbez. As lua primul tren, ca sa-mi potolesc dezmatul din sânge. Sunt mereu beat de cuvintele lui Panait Istrati: „Când rapidul Bucuresti-Dunare intra pe nesfârsitul dig al platourilor Brailei si Galatilor, un vag presentiment de vesnicie nesocotita îmi umple pieptul. E precum chemarea unei iubiri mult timp desconsiderata”. Asta e, vreau sa sarut Dunarea...

Voteaza:
Total: 1.00 (1 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR