Premiul PORTO-FRANCO Ia Festivalul
national de poezie "Grigore Hagiu" -
septembrie 2008

VALENTIN MAHMUT
(Este absolvent al Universitatii de stat din Ismail (2008),
fiu al satului Frecatei, rn. Reni.)

TACEREA SOMNULUI
Când urmele noptii
se ascund dupa cortina poeziilor -
fumul cuvintelor
se pierde la capul
ceasornicului din cupola bisericii darâmate de (cine?)
timpul fierbinte al soaptelor care se izbesc de peretii anilor
si zboara în diferite colturi ale Infernului rupt din Tacerea Somnului.
La straja portilor din
cimitire, vine un copil
plângând de dorul mamei,
care a disparut în scrumul noptii,
si nu s-a mai întors -
Slobozita din gura unui cuvânt,
lumina vagabonda, cauta
un colt de umbra sa se retraga în lumea ei -
pe timp de vara, în noptile când cineva se naste...

REGINA BALULUI
Regina balului se ascunde de
fiorii care o ademenesc la fapte misterioase.
De sub cascada Laptelui ea se iveste ca o zeita a vietii si a primaverii -
dar ochii cerbilor o dezgolesc de înfatisarea de înger, si-i redau
trupul de fecioara a Iernii, cu
ghiare înfipte în inimile Sfintilor...

TESTAMENT
Ploaia cenusie bate la portile Raiului,
dar nimeni nu deschide sa ma-ntâmpine –
si ma întorc înapoi în Iad,
unde m-asteapta focul dragostei înscânteiat de ochii tai

în noaptea senina cu luna.
Si cu picioarele în sânge fug
în infinitul de cuvinte, si ma gasesc traind singur
la malul apelor ce se scurg
în sus la ceruri - si ma cheama cu ele.

ÎN PARADISUL VISELOR
În primavara paradisului
s-a pierdut o aschie
de dor care a ramas prinsa
undeva în coltul gurii...
Si ca un cerc de foc se învârte
în jurul dorintelor nesabuite si salbatice
de atâtea litere încurcate si aranjate
într-un nesens de siraguri fara sfârsit.
Si dilema pusa în capul mesei
sade-n asteptarea unor explicatii
în care sensul se pierde cu fiece
cuvânt nerostit de tacerea zgomotoasa a linistii
care domneste veacuri la rând...

CLOPOTUL ORIZONTULUI
În ceata care cade-n noapte se aud tipete -
si-n sunetul tacut al batailor de clopot se revarsa
ardoarea mâniei peste
credinciosii care ca niste roiuri vin sa se roage la niste tablouri cu sfinti,
care mai de care indulgente...
Si realul nu se prezice în zilele calde,
când totdeauna se vede Orizontul
la capatul celalalt al firului de telefon,
fiindca dimineata a tradat patrunderea
scrumului în spovedania molaticei înselari,
cu o mâna de ajutor din partea celui ce mai respira înca în Pamânt...
Iar supararea învesmântata în haine roz, cauta
rasuflarea frunzelor care privesc la ceruri pline
de amintiri înzapezite de pe vârful saraciei si a rabdarilor trecute în Cartea Rosie...(?)