PAGINI VRANCENE

NEMERNICIA LUI STAVAR
o povestire de Gheorghe MOCANU

Dimineata, ulita merenilor parea pustie. Cerul se asezase ca o pâcla de ceata peste sat. Adia vânt usor deasupra vaii, alungând norii peste dealuri. Nu mai ardea decât o stea palida pe vârful stejarului din Alunis. Sub streasina grajdului nechezau caii, lovindu-si copitele de lemnele tarcului. Un nechezat patrunse în odaia lui Marin Stavar. Femeia se ridica din asternut si pe un colt de perdea privi dealul din fata casei si norii buimaci alergând spre padure, împiedicându-se parca de vârfurile copacilor.
- Astazi o sa ninga, daca nu cel târziu mâine dimineata...! Deschise larg fereastra si mirosi vazduhul, cautând alte semne pe cer. Stavar n-auzea vorbele femeii. Atunci ea ridica vocea, pentru a fi înteleasa cum se cuvin: "Azi e zi de târg! Mai bine duci lemnele alea si iei scândura pentru grajd. Poate gasesti mai ieftina. Bate vântul prin pereti, n-ai auzit cum necheaza caii, sarmanii? Toata noaptea m-a patruns jalea lor!"
Stavar se rasuci în asternut. Întinse bratele, sa le dezmorteasca.
- Cât e ceasul?, întreba mai târziu, fara însa sa deschida ochii.
- Cinci, cinci si un sfert! Scoala-te si du-te la târg sa iei scândura!
Afara tropoteau copite de cal scânteind bolovanisul ulitei. Un carutas îndemna la galop plescaind biciul pe coapsa calului, apoi trecu ca o naluca a diminetii pe lânga casa lor. Alta caruta nu mai trecu o vreme.
- Trec raghienii la târg! Scoala si tu, sa n-ajungi târziu!
- Lasa, ca n-a mai trecut niciunul dupa aia! Cât fac pâna-n târg? Mai mult de o ora nu fac! Apoi, scândura se ieftineste la urma, la spartul târgului, când vede omul ca nu se vinde. Nimeni nu vrea sa plece cu marfa-ndarat!
Stavar cauta motive sa mai zaboveasca la caldura asternutului. Afara latra Lica, a om, nu a lighioane.
- Trebuie sa fete cateaua noastra, Stavare! Ieri a catat rau, se ducea mereu spre ieslea cailor, venea în prag, si iar la iesle, iar la prag, parca voia sa-mi spuna ceva!
- Saracia, s-a îmbirligat iar cu dulaul lui Arvinte! Ti-am spus au sa nu tinem catea!
- Lasa barbate, de câti ani avem noi cateaua asta! Ne-a fost un adevarat paznic credincios... N-a lasat vulpe, n-a lasat lup sa s-apropie de casa, s-apoi ai uitat când te-a scapat din ghearele ursului, anul trecut, în padurea Arsitei!?
Stavar nu-i raspunse. Ce-o fi având, ca toata noaptea nu i-a tacut gura! se gândi el fara sa vorbeasca. Se cobori din pat si-si trase pantalonii în brâu.
- Lasa-ma, femeie, cu cateaua ta! Am destule pe cap! Ia cana si toarna-mi!
Femeia lua apa din galeata de pe soba si-i turna în palmele facute caus. El întinse mâna peste fata, de mai multe ori, apoi cu stergarul se sterse cu grija.
- Da-mi camasa!
- Ia-o si tu din cuier, ca doar nu esti întepenit! - Când eram tânar, sareai repede sa mi-o dai!
- De...! îngaima scurt femeia ca un fel de motivare a scurgerii timpului, a îmbatrânirii.
- Cu paralele cum stam?
- Cum sa stam? I-am platit Gherghinei datoria! A venit aseara pe la mine, tu erai în padure! Mai sunt opt sute.
- Mi-ajung pentru un metru de cherestea?
- Daca nu-ti ajung, vinzi cateaua, ca tot se ia dupa tine la târg. Si daca ne îmbogatim, terminam si noi grajdul!
Nu prea intrau glumele pe inima goala, dar timpul trebuia umplut cu ceva.
- Îti arde de glume, femeie!
- Pai, de altceva de ce sa-mi mai arda, ca tu nu mai misti nimic! Te-arunci în pat si te întorci cu fundul la mine!
Stavar nu-i raspunse. Femeia nu vru sa lase însa întrebarea fara raspuns.
- Ai fi dat de alta si-ti par urâta! Barbatul avea alta treaba acum, îsi lega snururile la bocanci. Nu stia daca sa-i raspunde sau nu.
- Am sa caut pe altul, si-ai sa vezi ce frumoasa-ti par atunci.
Stavar se ridica în capul oaselor.
- Înceteaza, femeie! Nu-mi plac discutiile astea.
- Dar ce discutii îti plac tie, ma rog?!
- Vaz bine ca ai chef de cearta!
- N-am Stavare, stai linistit! îsi dadu cu seama femeia îndulcindu-si vorbele. Se apropie de Stavar si-i cuprinse gâtul cu mâinile. Si, ca prin farmec, totul se lumina...