PAGINI DUNARENE
DEBUT: ION MANEA
ICOANA ZBURATOARE SI NUCUL CU DOUA TULPINI
Satul Mosesti
este unul de câmpie prins de raul Buzau ca o ventuza de spatele unui sarpe
preistoric, unduitor si parsiv. Cei din asezarile învecinate îl
considera mai degraba un catun nenorocit, pierdut în câmpie si de
neluat în seama. L-au numit, în bataie de joc, nimeni nu mai stie
de ce, „Cateaua"... Desi ziaristul, din Buzau, nascut aici, Cezar
Dimitriu, ar trebui sa-i înjure de mama focului pe acesti îngâmfati
de imediate vecinatate rurala, n-a facut-o niciodata, din cel putin doua motive,
o data ca nu stie mai deloc sa înjure si a doua oara pentru ca, de multe
ori, în anumite împrejurari, a fost nevoit sa fie aproape de acord
cu ei, chiar daca a facut-o doar cu o jumatate de inima, mai exact cu cea în
care îsi facuse culcus comod, de vreo doua decenii, impetuosul urban...
Oricum, de la ultima casa si pâna la firul lenes al apelor obosite de
trecerea dinspre munte spre ses, chiar si cel mai lent locuitor nu are nevoie
decât de câteva minute, iar un scolar în fuga abia apuca sa
termine de recitat „Mama" lui Cosbuc, daca o stie cumva pe de rost,
pentru a ajunge la gârla. Un student în sociologie de la Bucuresti,
dar din Buzau de origine, adept al Scolii Monografice initiate de marele Dimitrie
Gusti, atras de originalitate asezarii, ca sa nu zicem direct de pustietatea
ei, dar pornind si dintr-o evidenta recunoastere a apartenentei locale, cel
putin de nivel judetean, avea sa realizeze aici o monografie din care reiesea
ca satul are 1231 de suflete, repartizate astfel pe categoriile de vârste:
între 0 si 10 ani — 1,1 la suta; între 11 si 20 de ani —
2,5 la suta; între 21 si 30 de ani —3,2; între 31 si 40 de
ani — 5,3 la suta; între 41 si 50 de ani — 6,2 la suta; între
51 si 60 de ani — 5,4 la suta; între 61 si 70 de ani — 17,9
la suta; între 71 si 80 de ani —39,7 la suta; peste 80 de ani —13,0
la suta. Datele i-au fost furnizate de primarita PD Rada Papuc si de secretarul
consiliului local, Ilie Sarivam, care stia doua lucruri pe de rost, la orice
ora din zi si din noapte: vinul si cifrele...
Sociologul comparase structura demografica actuala a satului cu o piramida cu
vârful în jos, primele vârste fiind foarte putin reprezentate,
ultimele formând baza masiva si întoarsa, spre deosebire de structura
consemnata înainte de Al Doilea Razboi Mondial, când piramida era
una normala cu baza în jos, foarte bine populata de copii, adolescenti
si tineri, si cu vârful din ce în ce mai rarefiat de catre cei care
se încumetau sa depaseasca, 80, 90 si chiar 100 de ani, niciunul însa,
în ciuda unor tentative absolut laudabile, neajungând la 200...
Printre cei care mai treceau acum de 80 si chiar de 90 de ani, respira cu nesat
aerul satului de pe râu si misteriosul Mos Sandei, personaj de un pitoresc
aproape imposibil, controversat si admirat în egala masura, despre care
vom avea ocazia sa relatam multe întâmplari stranii si de-a dreptul
incredibile. Mosul împlinise deja 98 de ani, instalându-se, singur
si aproape de neajuns, în vârful cel mai rarefiat al piramidei vârstelor.
Tânarul sociolog facuse si alte analize de specialitate, se referise,
în raportul lui, la traditii, obiceiuri, modele de viata, mentalitati,
folclor, religie, curiozitati, mistere etc., etc., concluzia lui fiind însa
una de-a dreptul apocaliptica: în câteva decenii - decreta el stiintific
- satul va disparea de pe marginea Buzaului si, în general, de pe fata
pamântului. El se va stinge ca o lumânare ajunsa la ultimele grame
de substanta ceroasa si nici macar supranumele total nemeritat, Cateaua, pus
în circulatie de comunitatile vecine, nu mai va ramâne din el...
Dar cât avea sa se însele temerarul cirac al marelui Gusti! Inventatorul
monografiilor rurale l-ar fi lasat, cu siguranta, repetent, reprosându-i
academic ca nu dispune de nici un dram de imaginatie sociologica...
In ziua în care Mos Sandei s-a mutat în a saptea casa, si o sa vedem
putin mai departe de ce a saptea, o icoana înfatisându-l pe Mântuitor
din catapeteasma bisericii din Mosesti, zidita la 1886, a zburat pe deasupra
satului si s-a oprit în nucul cu doua coroane din partea de sud a viei
batrânului
Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )