CRONICA LITERARA

„Sper ca steaua lui V. Voiculescu
va ramâne acolo, sus, stralucitoare."

Asa îsi încheie Liviu Grasoiu, cartea sa Voiculesciana, aparuta recent la editura Noua din Bucuresti. Lucrarea este rezultatul „a 40 de ani de cercetare a operei voiculesciene", dupa marturisirea autorului.
Tot mai multi critici literari scriu exegeze, având înca multe de spus despre universul ideatic al creatiei Ultimului berevoi, care a fost de curând sarbatorit. (Amintim ca V. Voiculescu s-a nascut în comuna Pârscov, pe Valea Buzaului în seara zilei de 13 octombrie si nu 27 noiembrie, asa cum apare în acte, fiind cel de-al saselea copil).
Nu exista critic care sa nu fi scris despre V.Voiculescu, poet, prozator, dramatrurg sau publicist. Amintim contributiile semnate de Zoe Dumitrescu¬Busulenga, Stefan Aug.Doinas, Eugen Simion, Ion VIad, Ov.S.Crohmalniceanu, Adrian Marino, George Muntean, Marin Bucur, Ovidiu Papadima, Nicolae Manolescu s.a.
Liviu Grasoiu trece în revista întreagapreocupare a sa, de la cea a tânarului absolvent al Facultatii de filologie, repartizat la Televiziunea Românaînca.din 1968, când a realizat primul documentar despre Voiculescu, a urmat un drum „necesar si firesc pentru impunerea adevarului, când a continuat cauza nobila, asa a servit ciudata epopee numita Voiculesciana." Aceasta carte, scrie autorul este „cel mai pretios titlu de glorie pentru munca mea".
Ce contine aceasta epopee? O suita de conferinte, interviuri, scenarii de televiziune, articole publicte în Ateneu, Luceafarul, Ex Ponto, Jurnal literar, precum si unele fotografii sau coperti (editia din 1983 a „Poeziilor" fiind'îngrijita, prefata si tabel cronologic de L. Grasoiu, sau cartea monografica. „Poezia lui V. Voiculescu", de acelasi critic.
intr-adevar, L. Grasoiu a fost fascinat de omul si de scriitorul V. Voiculescu, din moment ce o viata i-a dedicat operei sale. Cititorul recunoaste pe coperta 1. portretul lui Voiculescu, (realizat de Eugen Sandu Raportoru), iar pe ultima coperta -fotografia criticului în prim plan, iar în cel secund cea a lui M.Eminescu si V. Voiculescu. O încadrare simbolica, o viata de cercetare a Operei Magna.
Între cele doua coperte aflam dificilul traseu al scriitorului buzoian. Revenirea sa în literatura contemporana a produs un veritabil soc, deoarece uitarea la care îl condamnase regimul comunist îsi facea din plin efectul. S-a petrecut pesemne un miracol, iar V. Voiculescu a putut fi
încet¬încet descifrat, apropiat de publicul larg, iubit deopotriva de cititori, de editori si de critici. A trebuit sa treaca înca destui ani pentru ca valoarea sa-i fie deplin recunoscuta.
Marturiseste ca a descoperit în studentie Sonetele si proza, dar informatiile înca se cenzurau. A ajuns ca în premiera sa realizeze un documentar la Televiziunea Româna despre Vasile Voiculescu în 1968. L. Grosoiu formuleaza clar judecati de valoare despre creatia lui Voiculescu „A fost nu numai un sfânt printre contemporanii sai, ci si un artist complex, demn de a fi citit si recitit mereu cu folos...Lui trebuie sa i se faca dreptate, opera lui trebuie descifrata, reeditata, relansata.", (a se vedea pag. 6).
Lui Grasoiu i se datoreaza studiul monografic Poezia lui V. Voiculescu, aparut în 1977, editia în BPT, a editurii Minerva în doua volume cu aparat stiintific de rigoare; tabelul cronologic, prefata si alte analize critice din 1999, Poezii, editura Vremea, specatcole de poezie, dar si spiritul persuasiv, întrucât în 2006 a convins conducerea Radiodifuziunii, ca sectia literara sa se numeasca V. Voiculescu, meritul lui este de a fi început emisiunea „Revista literara radio" înca din 1939. Asa a înteles sa dea dovada de „tenacitate si rabdare pentru impunerea adevarului", de convingerea ca „slujeste o cauza nobila", asa cum scrie Grasoiu în Argumentul cartii (mai 2008).
Trece în revista primul documentar TV, apoi face referiri critice la singurul roman Zahei Orbul din 1971 (Ed. Dacia), roman ce „încununeaza creatia de prozator a lui V.Voiculescu".
Este de parerea ca scriitorul Iubirii magice este pentru literatura noastra un caz. „Un caz si o exceptie adaugata la cele câteva anterioare. Semnând o opera poetica importanta înperioada interbelica, lasand viitorimii posibilitatea de a-i aprecia lucrarile dramatice, el s-a înfftisat generatiilor tinere ca un debutant. Asa si numai asa pot fi considerate volumele aparute în deceniul 60- 70: Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginara de V. Voiculescu (1964) si Povestiri (1966)."
Prof.Anastasia Dumitru