EVENIMENT EDITORIAL

CARTEA
<<Cântecele, plânsul si danturile mortii>>
de Alexandru Cucereanu

In sfârsit, o noua carte despre Vrancea si mai ales despre treburile mai mult sau mai putin normale, despre viata... cu cântec (trist) pe care o duc, si o suporta, focsanenii. La 81 de ani, dupa alte sase carti - itinerare prin biografia proprie, amara, aspra si de necrezut pentru unii, urmându-si propriile fapte si trairi ALEXANDRU CUCEREANU îsi exprima maturitatea artistica printr- un roman nu numai de actualitate, ci mai ales ca o radiografie nuda si dura a prezentului unei societati fara destin, bisturiul sau de romancier lucid si experimentat taie fara mila în carnea lucrurilor ce sunt încurcate, ori mustesc de coruptie, ticalosenie si tristete. Într-o astfel de lume destinul unui gazetar ce face anchete sociale, ce scrie pentru aflarea si combaterea adevarului fara prejudecati nu are nicio sansa, el sfarsind prin a-si accepta soarta ca un blestem ce le e dat tuturor celor ce vor sa lupte cu mafia locala, cu grupurile ei de interese, cu nepasarea si inertia celor din jur, nereusind, prin moartea sa, sa-si vada visul unei vieti, adica publicarea operei sale fundamentale la care lucrase, crezuse si suferise timp de mai bine de un deceniu.
Cântecele, plânsul si danturile mortii este o carte ce se citeste pe nerasuflate, întrucât, pe de o parte, ea este scrisa direct, simplu, într-un limbaj ce este accesibil tuturor, iar pe de alta pentru ca cititorul va recunoaste multe din faptele si întâmplarile narate, iar personajele, reale, sunt cele de care s-a lovit în dese rânduri.
Exceptionale mi se par doua capitole, pentru a dezvalui si exemplifica veridicitatea vietii unde traim si unde, de multe ori, suntem umiliti cu nonsalanta si în vazul public. Prima ar fi constatarea autorului ca Hidalgo, numit în carte extrem de simplu H, clubul privat prin care crema
societatii vrâncene, conducatorii ei si alti indivizi sus-pusi îsi deruleaza afacerile murdare si necurate, are corespondenta în toata tara, fiecare astfel de club judetean purtând o cifra aristocratica în dreptul firmei, coincidenta facând (aici autorul depasindu-se pe sine) ca tot
personalul auxiliar-administrativ, paznic, chelnerite etc., sa poarte acelasi nume peste tot, în toata tara, semn ca tentaculele raului apartin aceleiasi caracatite reprezentând toate racilele unei lumi bolnave si nedrepte.
Al doilea exemplu îl reprezinta drama unei comunitati din jurul Focsaniului, un sat de oameni gospodari altadata care, ajunsi la sapa de lemn, fara buget local si cu toti tinerii plecati la munca sau aiurea în strainatate, hotaraste în unanimitate sa se vânda, la propriu, adica sa scoata la mezat oamenii, pamântul, gospodariile, traditiile etc., sperând ca cumparatorul interesat va avea grija si de ei si vietile lor îmbatrânite si sarace. Si pentru ca sunt, totusi, patrioti, prima cerere, prima oferta. o fac Consiliului Judetean Vrancea, organelor locale.
Alexandru Cucereanu scrie cu durere, cu obida si uneori cu spaima despre aceste lucruri, si o face cu o mâna sigura, experimentata ca un prozator ajuns la apogeul creatiei sale. Inegala totusi, autorul dorind sa spuna cât mai multe, sa dezvaluie lucruri si dedesubtul lor murdar pe care nu le stie tot omul, romanul este, în ansamblu, o reusita. Titlul acestuia este însasi o metafora pe care domnul Alexandru Cucereanu ne lasa s-o "degustam" si s-o dezlegam singuri, ca pe o sarada.