CRONICA LITERARA

FANTANA LUI PINTEA
(Ed Junimea - Iasi 1991)
de Mihai Ganea

Incercat de înfiorari poetice, medicul Mihai Ganea a fost dintotdeauna. Îl urmaresc cu interes nescazut de multe decenii, din vremea când ne întâlneam saptamânal în reuniunile cenaclului tecucean si nu pot sa cred ca afirmarea lui literara se ductilizeaza într-o ritmica asa de încetinita. Citea poezie si proza si noi, cei ce slefuiam versul pâna la incandescenta, îi ascultam lecturile, dar si opiniile pertinente cu o atentie nedisimulata. Ne bucuram de prezenta lui tonica printre noi si-l consideram cel mai apropiat de obtinerea unei recunoasteri publice si de dobândirea unei performante literare.
Nu era prea comod pentru autoritatile comuniste din vremea regimului dictatorial si, de-ar fa dainuit mai mult comunismul românesc n-ar fi avut nici o sansa sa debuteze în literatura, desi avea un volum de versuri pregatit de dinainte de revolutie. Va cunoaste lumina tiparului imediat dupa evenimentele din decembrie 1989, când a fost acceptat de Editura Junimea din Iasi.
"Fântâna lui Pintea" este debutul scriitorului Mihai Ganea si contine o selectie din poeziile pritocite de autor în acea perioada de dezolare, de disperare si de spaima desfoliata si întretinuta cu tenacitate de autoritatile de atunci. Drept este ca destinul nu l-a rasfatat niciodata. La numai câteva zile de viata a fost cautat în scutece de o sabie vrajmasa cu ideea de a-l spinteca. A fost o minune c-a scapat, dar viata si împrejurarile l-au hutuchit din toate directiile. Urmarit de securitate si cu mari probleme de integrare în sistemul tiranic instituit de Ceausescu, Mihai Ganea s-a retras în turnul de fildes al propriei sale subiectivitati si s-a repliat în intimitatea frisonarilor sale lirice.
Florilegiul despre care vorbim este rodul acelor framântari când verbul putea fi culpabilizat pentru orice farâma de îndrazneala. S-a ferit de teme si de abordari ce l-ar fi stigmatizat în ochii atotputernicului partid comunist. Nu e singurul scriitor care, refuzând oda si maniera ditirambica, a preferta evazionismul, plonj area în erotism si în panteisme calde, bucolice, glazurate si impregnate cu odicolon.
"Fântâna lui Pintea", poezia care da titlul volumului la care ne referim confirma, cred, aceasta idee a lirismului rezervat, neangajat în glosari imnice, închinate potentatilor vremii. "În mine apa ta plânge/ potcoavele lasa urme adânci/ coapsele calului/ rotunde ca piatra/ hotarului de la Baia/ mai galopeaza înca prin/ cenusa timpului// însetate/ fetele mele/ acelea care/ îmi cânta/ poemele/ beau apa/ iar apa se/ bucura si/ plânge.
Sa remarcam totusi, ca punctul de greutate al lirismului activat de poetul Mihai Ganea ramâne erotismul, poezia de dragoste împanata cu toate înfiorarile reclama de dormitorul nuptial. De regula, erosul sau nu se deconteaza din menajeria vulgaritatilor abrazive, autorul are grija sa-l matlaseze cu ingredientele suavitatii, ferite de obscenitati suparatoare. "Sânii tai sunt prea cruzi pentru/ ispitirea acestui diavol paros/ atâtata carnea va mai înflori/ primaverile coapselor obosite":
Cred ca autorul, daca si-ar reprima graba de a-si considera lucrul încheiat înainte de a-l finisa îndeajuns si-ar însista mai mult asupra procesului de elaborare ar beneficia si de rezultate mai evidente. Ii apreciez însa intuitia poetica si maniera personala de metaforizare brilianta prin care escaladeaza esenta. De asta trebuie creditat si urmarit cu interes în toate izvodirile lui viitoare.
I. Necula