ATITUDINI

BLAZONUL CRITICII LITERARE
(Ideal abandonat?)

Multe sunt pacatele care au tot patat în ultimii 20 de ani blazonul visat cândva, imaculat, al criticii literare. O privire chiar superficiala remarca fara nici un efort aproape totala lipsa de obiectivitate a comentariilor critice. Ceea ce ar fi trebuit sa fie principala caracteristica a acestei discipline, a fost abandonata cu declarat cinism sau motivata de explicatii puerile. Absenta obiectivitatii, în fond a echilibrului, tine însa de structura psihologiei românesti, natia oscilând în orice domeniu, în orice moment al istoriei, între extreme. Gata imediat sa aduleze un individ, este capabila, când i se pare oportun, sa efectueze gestul contrar. Istoria din ultima jumatate de veac o confirma, nefiind vorba doar de cuplul de dictatori la care se duce rapid gândul, ci la atitudinea fata de reprezentanti mai mult sau mai putin notorii ai scrisului.ceea ce s-a petrecut cu A.Toma , cu M.Beniuc, cu Dan Desliu, cu Zaharia Stancu, cu M. Sadoveanu, cu G.Calinescu, Arghezi ori Camil Petrescu, cu E.Barbu, I.D.Balan, I.Vitner, Geo Bogza, Radu Boureanu, G.Ivascu si câti alti confirma faptul ca nu ne întrece nimeni în a ridica statui si a le darâma cu o seninatate dezarmanta. Din incapacitatea de a se detasa, critica s-a "îmbogatit" cu derivate la fel de întristatoare, precum slujirea, fara a clipi, a intereselor de grup, convingerile sau programele estetice ajungând concepte de care nu mai tine nimeni cont, trezind, la cei mai numerosi, un zâmbet condescendent. Aliantele se fac si se desfac dupa sansele momentane în a obtine fie un profit material, fie un titlu stiintific, fie o crestere a influentei în cadrul perimetrului unde individul cu ambitii critice actioneaza. Se trece atunci peste limitele bunului simt, se încalca fara jena legea, diriguitorii masei de manevra fiind convinsi ca justitia româna are prea multe pe cap pentru a se sesiza de matrapazlâcurile comise la o fundatie, la o editura, la o revista, institut de cercetare sau o uniune de creatie. Iar cum linguseala este pe placul oricui ea nu mai cunoaste margini, criticii acordându-i-se cu nespusa placere. Recompensele nu se lasa asteptate, merite minuscule sau chiar inexistente fiind decretate exceptionale, spre stupoarea cititorului lucid, omis voit din ecuatiile jocului de proasta calitate la care asista mai adeseori impresia ca mizeria din fotbalul românesc, combinata cu aceea din viata politica, s-a revarsat în critica literara. Nu se explica altfel extazul în fata unor carti de poezie sau de proza, care frizeaza pornografia, în numele libertatii de exprimare. Sunt carti rasfatate, laudate, premiate cu incredibila inconstienta. Aceeasi ce a sugerat(sau poate dictat?)punerea sub semnul întrebarii a operelor considerate fundamentale pentru spiritualitatea româneasca. Cu falsa nedumerire se reactioneaza la stupiditatea subiectelor pentru bacalaureat ori la inconsistenta manualelor de liceu. Terenul este tot mai bine pregatit întru demolare lenta si sistematica a reperelor nationale. Stiu ca acuza este grava, dar nu poate fi evitata,ca ni se vrea (nu sunt în stare sa spun de catre cine) înlocuirea pilonilor de rezistenta spirituala, cu jalnice umbre caricaturale. Efortul de a impune cu orice pret artisti fara vâna, beneficiari ai conjuncturilor create diabolic sau întâmplator, depaseste asteptarile. Un comandament nevazut , un diriguitor al fortelor de influenta selecteaza, în permanenta câte o ciudatenie editoriala, câte o vedeta, sustinuta frenetic de grupul aplaudacilor de vocatie. Accesul la cotidiane, la unele reviste de cultura , audio-vizualul comercial nu are limite, intoxicarea publicului larg facându-se consecvent rabdator, dupa principiul picaturii chinezesti.
La urma urmei, chiar si un cititor avizat, supus acelorasi bombardamente de superlative la adresa câtorva "alesi", începe sa se îndoiasca de sine si accepta ceea ce alta data i s-ar fi parut rizibil. S-au dezvoltat lacomia, tendinta de a monopoliza pagini rubrici, locuri în juriile care ofera premiile traditionale, placerea de a demola opere si autori bine apreciati în timp ca si amatorismul agresiv, oameni fara pregatire , fara calificare filologica, pronuntâdu¬se si dând verdicte asupra valorii noilor aparitii. O deruta situata la nivelul civilizatiei românesti actuale face sa fie suprasolicitate creatii fara viitor si sa mentina o tacere condamnabila asupra unor lucrari cu merite reale, nu inventate. Exemplele ar putea umple câteva coloane de revista.
Numarul acelora care nu intra în nebunia descrisa mai sus este, din pacate, în descrestere, iar tinerii nou veniti în literatura se lasa prea lesne ademeniti de insignifiante (deocamdata) avantaje. Daca privesc însa în jur si vad cam unde au ajuns, în pofida defectelor si a mediocritatii evident, confratii mai vârstnici, alegerea drumului nu reprezinta o dilema. La ce bun, deci, sa nu fie definitiv abandonat un ideal ce nu mai spune aproape nimanui, nimic. Chiar pronuntarea lui va deveni curând un nonsens.
Liviu Grasoiu