ANTOLOGIA PORTO-FRANCO

Viorel DINESCU

TRECEREA RAULUI

De Styx ma-departez încovoiat
Purtând tristetea în palori de ceara
Si-n valurile-aprinse iar se zbat
Lopeti ce-n bolgii trupuri moarte cara

Si ma lovesc de fiintele pierdute
Ce tremura scaldate în taceri
În drumul greu spre lumi necunoscute
Sub fulgere prelungi plesnind în zari

Tertina mea ezita-n file-amare
În fata prea divinelor turmente
Pierdute sunteti, trupuri penitente
în veci fara sperante de salvare

De tarmul alb o luntre ma mai tine
Si inima-mi se zbate în ruine


APOCALIPS

Statuile intrasera în râu
Solemne, reci înaintau spre prunduri
Si câte-un val sapa, scapat din frâu
Orbitele crapate, fara gânduri

În urma lor fazele plesneau
ca niste bariere sfarâmate
Si pale verzi în noapte luminau
Orasele în câmp incendiate

Statuile intrau palind în râu
Statui de regi si de soldati în glorii
Cu mâna-ncremenita la chipiu
Ca-ntr-un blestem al vechilor istorii

Si sus pe deal cetatile fierbeau
Palate-n foc si tari întregi de grâuri
Statuile de împarati în râuri
Gonite de lumina se-ascundeau

ÎN ABSENTA BEATRICEI

|
Pasesc acum prin selva-ntunecata
Lasând în urma Styxul înghetat
Si umbrele ce-n vesnic foc se zbat
Urmându-si soarta lor ne-nduplecata

Tu duca, tu maestro, tu signore
Esti pentru mine ultima dovada
C-am încercat sa regasesc prin ore
Pe Beatrix cu chipul de zapada

Dar nu ma-ntorc decât cu ierburi rare
Pe-nalte culmi, în gerul alb nascute
Si cu-amintirea bolgiilor mute
Prin care pasii meu cutreerara

Din labirinturi ferecate-n lanturi grele
Ma voi întorce-n drumul catre stele


FRANCESCA DA RIMINI

Cum ne strigau pe nume toti copacii!
O, Paolo, prin veacuri n-am uitat
Sarutul tau de moarte-nfiorat,
Cum ne strigau pe nume toti copacii!

În carnavalul verii-nflacarat
Se-nvalmaseau si sfintii toti si dracii
Noi singuri ne credeam... ca ne-au uitat...
Cum ne strigau pe nume toti copacii!

Si-au navalit o droaie în palat
Si judele si gâzii si ciracii,
Pumnale de otel au scânteiat,
Cum ne strigau pe nume toti copacii!

Si arzi arzând în focul necurmat
Noi suntem mai bogati ca toti saracii;
O, Paolo, prin veacuri n-am uitat
Cum ne strigau pe nume toti copacii!