DESPRE ARTIST SI DESTINUL SAU
(fragmente)
de Ioanid Romanescu

Arta fiind, prin natura ei, un act de generozitate, artistul nu poate ramâne de o parte, indiferent. E o indolenta inadmisibila, mai ales în acest secol, ca arta sa-si vada numai de propria-i frumusete. Un adevar confirmat si de poezia buna care se scrie azi în diverse tari cu sisteme social-politice diferite...
Tineretea mea a coincis cu o perioada când nu se prea stia ce înseamna artistul, inclusiv poetul. 0 justificare s-ar gasi si în asta. Nu cred ca este vorba de o saturatie.
Eu, ca poet, am cunoscut medii diferite, am trait în conditii grele, am dormit iarna în camere fara foc si vara am citit la lumina lunii pentru ca nu se gasea petrol lampant. Am strabatut noroaie si am cunoscut foarte multi oameni generosi, al caror exemplu a constituit pentru mine un tonifiant. Oameni care stiu sa renunte la interesele proprii, pentru un ideal colectiv. Iata de ce nu sunt un plângaret si nu ma consider un nedrepratit al destinului. Dimpotriva. Când aud de nemultumiti, de asa-zisi nedreptatiti, dupa ce au îndrugat si ei câteva versuri sau câteva fraze, îmi aduc aminte ca în tinerete am facut box...
...Se vorbeste de moartea artei. însusi Cioran vorbeste de moartea artei si aceasta sinceritate a fost vehiculata, interpretata pâna a se ajunge la ideea ca, da, domnilor, arta trebuie sa moara, caci nu mai e de glumit cu literatura de consum care da totul la o parte... insa nu despre disparitia artei este vorba, ci de slabirea interesului pentru ea si ca rezultat al unei cenzuri economice si al unui blocaj politic. Dar ziceam, undeva, ca arta poate sa existe si într-un desert, numai ca trebuie sa lasi o portita, o posibilitate sa vina cineva spre ea. Se întelege ca despre portita economica este vorba.
*
Oricât pitoresc ar oferi boema pentru viata si chiar opera unui artist, nu te mai poti baza doar pe atât. E bine sa fie cunoscuta boema, poate chiar e bine ca o anumita perioada sa te vânturi pe acolo, însa sa tii bine minte ca artistul trebuie sa fie un om de carte, un om de profunzime. Nu, nu se poate sa existi în arta cu ceea ce afli de pe la cârciumi, cu ceea ce afli dupa ureche. Nu, nu merge, nu...
...La începuturi mai ales, m-au îndrumat si m-au sustinut mari literati: poeti, prozatori, critici. De asemenea, am cunoscut si personalitati din alte ramuri ale artei. Am învatat sa judec din multiple unghiuri operele altora, dar si propria-mi creatie. Si am învatat ce înseamna respectul
fata de toti. De vreme ce oamenii sunt unicate, cu atât mai mult trebuie sa acceptam ideea ca fiecare artist e un original si în modul de compartiment. Sunt un adept al relatiilor armonice între oameni; ma întristeaza altercatiile între artisti, mai ales când sunt regizate în culisele unor interese ce îi îndeparteaza de scopurile nobile, de daruire pâna la sacrificiu întru spirit. E o datorie de onoare sa-i cunosti pe contemporanii tai reprezentativi. Un tânar creator nici nu-si închipuie cât ar avea de învatat de la marii nostri scriitori de astazi, de la compozitor de talia lui Ion Dumitrescu, ori de la un aculptor de forta lui Irimescu. Modul de a privi în universal începe cu iubirea de acasa...
Deocamdata, reamintesc tinerilor confrati: Literatura e o sfera magnifica, dar formarea, exprimarea si impunerea creatorului necesita un lung si intens travaliu, în momente adeseori grele, ce trebuie depasite numai si numai prin forte proprii. De neiertat e atitudinea creatorului care priveste opera de arta ca pe un mijloc de tranzactie, mereu asteptând "ceva în plus" de la societate si mereu învinuindu-i pe altii; tot ce am dat, am dat de la inima, tot ce am primit de la inimile oamenilor, iar dreptul oricareia din erorile mele nu au invocat niciodata numele altuia.
Se vorbeste astazi despre diletantismul care "împauneaza" creatia literara culta. Nici macar nu-l privesc. Îmi repugna. Va dau cuvântul de onoare ca, la douazeci de ani, detineam un bagaj estetic net superior fata de bocceluta oricaruia dintre actualii debutanti. Întregul câmp magnetic al poeziei mele e traversat în toate sensurile de curentii electrici ai teoriei. Eu am trecut nu "pe lânga" scoli si curente poetice si nu doar prin caramidariile lor, ci chiar prin tumurile lor de rezistenta - si "le-am exploatat" numai în masura în care prezentau interes pentru ideile mele.
(...) Vreti înca o "definitie" - strict personala - a poetului? Iat-o: poetul e un mare domn care se ridica singur din santul existentei sale. in "traducere": pe cât vocea poetului se amplifica, pe atât privirea omului care îi poarta numele se retrage - pâna la exilul definitiv în sine.


*Aceste pagini sunt fragmente de confesiuni rornanesciene, definitii aproximative despre Poet si Poezie, aparute în timpul vietii poetului în publicatii culturale si la emisiuni radio, selectate de Sterian Vicol