Porto-Franco

De vorba cu scriitorul Tudor Octavian

Luminita Dascalu

Rubrica: Interviu porto-franco  /  Nr. 131/2007

Untitled Document

Dialog in tranzitie

De vorba cu scriitorul Tudor Octavian

TUDOR OCTAVIAN a venit la Braila ca sa stea de vorba cu oameni normali... Asa scria pe afis... Sa-i punem întrebari normale, deci...
- Mai sunteti brailean?
Din ce în ce mai rar. De patruzeci de ani fug si, n-am încotro, tot aici ma-ntorc. Ma trage Brailita de picioare-napoi ca si pe Nicapetre care a fugit de ea la Toronto, la dracu-n praznic..

E un fel de afectivitate usor clinica, ne-apuca sentimentul tradarii, al datoriei ne-mplinite...
- Povestiti de când erati copil pe Strada Noua... de una, de alta, prieteni, vecini, rude, case, iubiri, carti sau, ca sa ma exprim protocolar, simbolurile Brailei pentru dumneavoastra...
- Neamurile s-au raspândit pe patru continente, în Canada, Venezuela, Grecia, Franta. În Suedia e o strada plina cu braileni, croitorul primului ministru suedez e tot brailean. Am fost dat afara de prin scoli pentru ca aveam unchi legionari. În Braila nu se putea sa nu fie legionari. Nu poate Franta cu atâtea soiuri de brânza, sa genereze dictatura, nu putea Braila cu 31 de ziare si reviste înainte de 1950, sa fie de stânga. Acum nu mai am pe nimeni aici... La noi în cartier circula o singura carte: "Apararea are cuvântul" de Petre Belu. Când întreba unul de "cartea aia" se stia despre ce era vorba. Si eu sunt scriitor hodoronc tronc dintr-un loc unde exista, circula si se hraneau toti dintr-o carte...
- Mai povestiti despre carti!
- Într-o noapte, pe când lucram la PAL...
- Ati lucrat la PAL, Braila?
Dupa ce absolvisem Liceul militar de la Iasi, o scoala tehnica de ofiteri de aviatie, alta de proiectanti si-nainte sa fac filologia, am lucrat un an jumatate la PAL. Si-ntr-o noapte... Nu, întâi trebuie sa spun despre alte carti... Profesorul meu de româna din scoala generala mi-a spus ca se ard cartile din biblioteca publica a Brailei, sa încerc sa iau si eu ceva de pe-acolo. Lucra acolo un domn Damaschin. Acesta mi-a pus în brate vreo cincisprezece carti si fuga cu ele mi-a zis. erau carti vinovate ca erau scrise cu caractere gotice, carti de arta, albume, enciclopedii si eu, copil de cincisprezece ani, sarac, din Brailita, m-am pus pe-nvatat...
- Sunteti si critic de arta...
- Sunt. Da-n noaptea aia la PAL, a dat peste mine si m-a gasit citind inginerul-sef Cristescu - sa vii mâine la mine la birou sa te dau afara - m-am dus - "Ce carte citeai?" - "O carte, nu stiti dumneavoastra" - "Totusi!" - "Galeriile din Dresda" - "Eu le-am vazut, am locuit, mi-am facut specializarea acolo" - am raspuns atunci cu cea mai mare magarie din viata mea: "Cum sa vedeti ceva ce nu stiati" - "Da tu ce stii, ma" - Si-am început sa-i spun: "În prima galerie, în fata, sunt patru picturi de Canaletto..." Ce puteai sa faci în Brailita?... Am stat de vorba vreo doua ore, a doua zi m-a mutat la sectia de scris lozinci ca sa pot sa învat pentru facultate.
Un alt profesor al meu, tot de româna, de la Liceul Militar din Iasi, liceu bine pazit, unde învatam geografia URSS, istoria URSS, constitutia URSS, totul era pe învatatura ruseasca... si acel profesor, Tudor Costel, care ar fi trebuit sa se încadreze în criteriile acestui tip de îndobitocire soldateasco-liceeana, mi-a facut cadou o carte: Soldatul Svejk, o carte care dadea peste cap toata ideea de ordine, de supunere. Mi-a spus ca e cartea care mi se potriveste.
- Ati debutat la "Viata Studenteasca"...
- Da. Eram în anul doi la filologie. A venit Niculae Stoian, poetul acela, un tip de treaba... dar ca sa vedeti ce înseamna un poet drogat de comunism... Când a murit Stalin trebuia sa sufere foarte convingator toti membrii U.S., fiecare trebuia sa-si compuna un mod de suferinta si Niculae Stoian s-a spânzurat de picioarele balconului de la U.S. pâna l-au luat cu salvarea de acolo. Si sufeream toti, n-aveai cum sa nu suferi... A venit si m-a întrebat daca nu vreau sa scriu la Viata Studenteasca. Eu aveam un soi de trufie, visam Washington Post, Europa, nu sa ma duc la Viata Studenteasca. Am încercat dintr-un simtamânt de mila, fiind flamând, n-aveam bursa, n-aveam nimic....



Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR