Porto-Franco

Georgiana Bebeselea

Georgiana Bebeselea

Rubrica: Premiile porto-franco  /  Nr. 143/2008

PREMIILE PORTO-FRANCO

Georgiana BEBESELEA
(Câmpulung, Arges)

Georgiana Bebeselea e înca foarte tânara, abia la jumatatea clasei a X-a a Liceului teoretic din Câmpulung. Poezia ei are toate semnele vârstei, dar si multe promisiuni ivite din lecturi bune si dintr-un simt special al lumii, al vietii si al cuvântului. Din tot ce se afla scris în aceasta pagina doar numele e mai putin poetic. Poate nu i-ar strica un pseudonim. Pâna când îl va avea îsi cauta identitatea într-o poezie care place si anunta frumoase izbânzi. (AG)

Nevoie de evadare

Stau gândurile desenate
pe tavanul taiat în romburi adânci.
Sageti cu flori în capete
se înfig în timp fara durere, petalele lor se cuibaresc în piele,
mireasma se amesteca în sânge.
Îti curge pe chip un izvor al tamaduirii,
în eare te invit sa te afunzi. Adormi cu fire de viata pe tâmple,
ca si cum ai respira si dincolo.
Ramân tintuita în patul cu fluturi apretati, cu cearsafuri mereu igienice.
Ma prabusesc cu trupul cald
în zapada altei imaginatii...

Arabia din sufletul tau

Cadâne îsi conduc dansul
pe strazi înguste, vaporoase,
cu piei vopsite,
cu bijuterii purtate în posturi,
printre valuri care cer vederea.
E fierbinte lociil unde calci, picura ceara pe tocul de ochelari, cu care vrei sa simti.

Caldura aceea
se întoarce ca mirosul coajei de lamâie în palul peretilor,
acolo unde ne-am iubit.

E vara pretutindeni, traita delirant, pâna la decolorare.

E dimineata, dupa o alta noapte ascunsa

Cu gâtul înfasurat într-un fular netivit, cu parul ametit
de sunetul tejghelei ruginite,
voi cere o cafea fara zahar vânzatoarei.

(E vremea sa ne întrecem
cu amenintari de moarte,
sa masuram latimile masutelor verzi,
sa vedem cine îi rupe clipei mai repede halatul si cine îl striga mai tare pe Dumnezeu.)

Gara aceasta e medicamentul:
asa îl sorb,
stând pe banci cu roua si cu praf, cu bagaje cu râsete colorate,
cu trenuri care se chinuie sa porneasca, de unde, de neunde.

Acelasi oras
mi-arata gunoaie si hoteluri,
inele cu diamante
si haine second-hand,
tablouri pe stâlpi si afise cu disparuti de lux.

Mi-e dor iarasi de sine de tren,
de cei care vin si de cei care pleaca,
de aceleasi compartimente schingiuite, plouate, uscate, ninse.

Si eu ramân cu o masca de piele,
cu ochii machiati strident, cu amintiri pe care le astept sa vina violent,
cu noi sperante
aduse de trenul rosu cu alb.

Dimineata ma prinde pe stinghii de lemn ...

 

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR