Porto-Franco

Miron Radu Paraschivescu -portret sub lupe infidele

Ana Dobre

Rubrica: Eseu  /  Nr. 143/2008

ESEU

Miron Radu Paraschivescu
- portret sub lupe infidele *
(fragmente)
de Ana Dobre

Dat în urmarire si verificare de catre Directia 3, serviciul 7, biroul 2 în Dosarul de verificare 4952, constituit ca fond sub nr. 67989, vol. l - Anonimul, si vol.2 - Valeanu, Miron Radu Paraschivescu a fost, în ultimii aproximativ douazeci de ani, un om urmarit cu toate mijloacele, 24 de ore din 24. Urmarirea înceta definitiv în 1970, când, bolnav de o boala incurabila, poetul nu mai era un posibil pericol public.
La data de 30 august 1962, un dosar de urmarire era închis potrivit Hotarârii pentru închiderea dosarului de verificare 4951 privind pe Paraschivescu Miron Radu "banuit de activitate de diversiune ideologica în sectorul creatiei literare", pentru perioada 5 mai 1961-30 august 1962 pentru a deschide o alta actiune de supraveghere care se va derula pâna în 1970.
Actiunea de urmarire se desfasoara la Bucuresti si Valenii de Munte, unde Miron Radu Paraschivescu detinea locuinte, "în vederea stabilirii si documentarii activitatii lui dusmanoase, precum si pentru a dovedi ca daca este rezultatul unei conceptii reactionare, unui fond dusmanos sau daca iesirile lui spontane sunt datorate bolii de nervi de care sufera ".
"Agentura" de urmarire este complexa, formata dintr-o retea de sase agenti care se infiltreaza în cercurile de prieteni si chiar în casa proprie: agentul Dragomir al colonelului Budisteanu, Zola sau Zoia al lt. col. Olimpiu, Stere Ion al maiorului Barbu S., Vasilescu de la Directia 11, Filipescu si Minculescu ai lt. Ionescu. Sunt mentinuti pentru performantele lor, având "mai multe posibilitati informative", Dragomir si Stere Ion, apropiati ai poetului, fata de care nu are retineri în a critica sistemul, în a-si manifesta nemultumirile de orice fel. Sinceritatea si încrederea nediferentiata în oameni îi sunt de rau augur în aceste împrejurari. Desi stie ca ar pute fi urmarit, el îi desfide pe cei care-l tradeaza, turnându-l la Securitate, si nu-si ia niciun fel de masura de prevedere. Se bazeaza, poate, înca pe prietenii din ilegalitate, influenti acum - Gogu Radulescu, Manea Manescu, Corneliu Manescu. Acestia mentin înca legatura cu el, dar, din motive doar banuite, nu-i ofera vreo functie de raspundere. Uneori, excedati de insistentele poetului, îi ofera pagina unei reviste sau vreo functie de redactor adjunct. Mult prea extravertit, dominat de o afectivitate haotica ce-i întuneca nu de putin ori ratiunea, Miron Radu Paraschivescu nu poate sa se tina în frâu, nu se autocenzureaza. Are momente de explozie furibunda. Desfide si cenzura si autocenzura. Vrea libertate. Tocmai pe acestea le exploateaza informatorii din jurul sau. informatia referitoare la el este, de aceea, excerptata, da doar o parte a întregului, si nu tot întregul. Fata de problemele personale pe care crede ca le are, celelalte nu mai conteaza.
Pentru noua orânduire, un individ ca Miron Radu Paraschivescu care se casatorise de patru ori si avea nenumarate alte iubiri, nu prea constituie, din punct de vedere moral, un model de om nou. Din punctul de vedere al structurii sufletesti, de asemenea, nu putea intra în vederile celor puternici. El se inflameaza de lucruri, de aspecte minore si ignora sau uita pe cele majore. Nu este un "instrument", este greu de controlat caci nu suporta, din fire, niciun fel de autoritate, cum în copilarie suporta greu autoritatea materna.
Într-o "Nota privind felul în care este cunoscut în evidentele organelor noastre scriitorul Miron Radu Paraschivescu" din 15 febr. 1961 purtând specificarea "strict secret" se spun urmatoarele pentru a completa profilul psihologic, un fel de fisa clinica de o minutiozitate uimitoare dar, în acelasi timp, de o terifianta limitare a perspectivei: "Pâna la 23 august 1944 a activat în presa de stânga, la diferite ziare si publicatii, devenind membru al U.T.C. din 1933. În aceasta perioada a dovedit o atitudine pozitiva în ceea ce priveste activitatea publica pe care a desfasurat-o la ziarul "Timpul " unde era considerat mentorul unui grup de tineri scriitori progresisti. Înca de atunci s-a conturat în mod evident faptul ca Miron Radu Paraschivescu avea o pozitie anarhista si revizionista. Era adeptul principiului amorul liber pe care el îl considera revolutionar. În acest spirit si-a desfasurat si conceptia de viata....

Voteaza:
Total: 1.00 (1 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR