Porto-Franco

Ecaterina NEGARĂ (Chișinău)

Ecaterina Negara

Rubrica: Lyra  /  Nr. 279/2019

Pescuire, miraculoasa iubire

Dragul de el a plecat la pescuit,
Printre trestii și stuf, așteaptă,
Momentul semnul, milostivirea
Celui care ne hrănește cu taine și Cuvânt,
Cel care pescuiește
s‐a și făcut pescar de oameni,
de adâncuri nebănuite, de slujire
‐ întinde plasele ‐ zice Pescarul
Mâine e ziua ta bună,
Ziua în care și mulţimea se satură și mai rămân
12 coșuri cu pâine
și 5 mii de suflete în semnul iubirii.
Iubitul! Dragul de el a plecat la pescuit
pescuirea miraculoasă
Foamea noastră îndeamnă la binecuvântare
și credinţa, la mulţumire
Și vom fi fericiţi de a cunoaște
pe cel ce este Pescar
Și se dă pescuit de bună voie,
Misterul apelor prin care mișună
mii de vietăţi văzătoare
Au bucuria jertfei, se dăruie
Toate se dăruie Pescarului și el dă viaţă.
Dragul de el, Iubitul meu
În urma sondajului avea câteva procentele
de picături de apă
Pe frunte, pe buze.
În răspunsul la ancheta
despre cucerirea împărăţiei

iar, geneza

Zi de post, Veșnicia iubirii cuprinde lumina, roata.
Cât te iubesc nu am cuvinte, nici cer,
nu‐mi ajunge suflet,
orbita se extinde până la ultima stea
din ultimul univers.
Peste margini mister bifurcat, rebel.
Sentiment intrat în toate lucrurile și în cele care‐și
așteaptă geneza,
A fost un Dumnezeu care a născut firile noastre,
Este un Dumnezeu, care trăiește iubirea mea
într‐o imensă floare de crin.
Te‐am întâlnit.
Și doar atât știu;
nimic nu pot să fac mai mult,
decât să te iubesc, decât să te iubesc.
Alt Dumnezeu înlăcrimat recitește Corinteni 13;13

Concertul în Fa major pentru cealaltă Katerină și frunze


Dintr‐o ortodoxie a solitudinii, locul sacru,
supraaglomerat de petale,
pun în balanţă inima mea
și mâna scriitoare, sufletul, harul,
în bolţi de catedrală, tălpile mele,
gleznele, în pridvor,
sângele, prorociile, în potire, în potire de soare,
cine cântărește suferinţa
și toamna fragmentată pe străzi,
pe trotuare,
Într‐o ploaie care, ninge invers, și orice mișcare,
Îmbie frunzele spre nevăzute altare,
spre sfere crepusculare,
dualitatea oglinzii, pe pervazuri,
surprinde mirosul de gutui
prin floare în cearcăne,
poate drumurile se întâlnesc în ochii păsării raiului,
poate și cu poate devine, cerctriunitudine și cer,
în timp bifurcat, concertul începe însingurata,
preaînsingurata
simfonie a eternei solitudini, cântată la bis,
în doi printr‐o singură voce și,
peste toate, absolut peste toate
enorme frunze, enorme,
frunze, frunze, frunze.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR