Porto-Franco

Maria Cogalniceanu sau taina rodiei care se parguieste incet

Ionel Necula

Rubrica: Cronica literara  /  Nr. 143/2008

CRONICA LITERARA

Maria Cogalniceanu
sub taina rodiei care se pârguieste încet
de Ionel Necula

Daca m-ar întreba cineva - dar nu ma întreaba nimeni si e bine asa de ce ma zbat pentru procurarea cartilor semnate de Maria Cogalniceanu (as regreta enorm sa stiu ca mi-a scapat vreo lucrare semnata de dânsa), n-as sti cum sa raspund cu exactitate. Poate faptul stiindu-i adastarea, o vreme, prin preajma lui Noica. a altor gânditori si carturari de prestigiu din cultura româneasca, s-a contaminat de rigoare si clarvederea lor si s-a pliat decisiv lucrului bine proiectat, bine procesat si bine înfaptuit. Cum sa nu ma intereseze? I-am citit „întâlnirile irepetabile”, cartile despre Panait Istrati si m-a convins ca avem de-a face cu un intelectual veritabil si cu neîndoielnice virtuti carturaresti, care-ar merita o mai buna asezare în rafturile perceptiei publice.
Adevarat este ca ipostaza lirica a autoarei îmi era mai putin cunoscuta pâna la primirea recentului volum „Unduirea timpului” (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007) desi citisem câte ceva din zbaterile sale prin reviste. Totusi, cartea este o frumoasa surpriza. N-as fi banuit ca Maria Cogalniceanu, cea atât de inclinata reflectiei si asezarii gândului în calupuri epistemice riguroase poate circula cu atâta lejeritate printr-un sistem cu atâtea vase comunicante.
Despre ce scrie Maria Cogalniceanu? N-as zice ca are un domeniu sau o stare privilegiata din care se alimenteaza cu sensibilitate si cu dispozitia lirica necesara. Cititorul întâlneste în aceasta carte de toate; de la fenomenologia erosului navalnic si starea de evlavie pâna la dialogurile sale cu scurgerea diluvica a timpului si, bineînteles, cu moartea. Îata, bunaoara aceasta poezie împregnanta reportericeste de spectrul finititudinii implacabile:
Moartea a urcat la primul etaj;
a infectat cu cianura
inima doctorului.
Apoi l-a luat pe batrânul de nouazeci de ani
si l-a dus repede-n Lipovania de gheata.
Înainte de a iesi cu fustele-i negre,
pe scara
s-a mai oprit la o usa
si a zis:
e destul, vino si tu!
pânza laba cu hanul legat pentru vam
atârna ca o amenintare neagra
pentru toti care trec.
Azi am vazut ca se-oprise din secerat si zahava-ntre noi.
A plecat la vecini,
la scara cu numar fatidic,
ca sa amuteasca pe-un tânar barbat. (,,Narativa")
Altfel, întelegem, autoarea duceo lupta
epuizanta cu timpul pe care stie ca nu-l poate învinge decât prin rabdare, asteptând ca rodia sa se pârguiasca încet, într-o aparenta indiferenta la toata diluvica trecere. Timpul, spunea Noica, e Cronos si-si devoreaza cu lacomie neostoita nu doar fii, dar si toate cele ce sunt si se supun vremuirii.
Florile trec, petalele se scutur.
Rodii atârna pe ramuri
guri lacome si mâini diafane
îi cauta-n preajma, la pânda.

Rodia se pârguieste încet (,,Manuscris")
Maria Cogalniceanu este o fiica a Brailei si-a Dunarii si nu stiu daca cetatea Brailei, receptiva la cultura cum o stim, ai confera recunoasterile pe care le merita. Nu sta în puterea unui om sa faca minuni, dar Maria Cogalniceanu chiar a înnobilat spiritul brailean, l-a îmbogatit si-a adunat la un loc, cu spirit de bun gospodar, pe toti fii rataciti prin lume si supusi unei indiferente nemeritate. Stim ca recunostinta este o floare mai rara, nu creste decât acolo unde spatiul germinativ este administrat responsabil, fara prejudecati si fara parti-pris-uri a datorii. de multa vreme, prin lucrarile si prin toata activitatea sa carturareasca...


Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR