Porto-Franco

Pelerinaj

Irene Postolache

Rubrica: Proza  /  Nr. 279/2019

Alo! Unde sunt? La Agapia! Da! Abia am plecat! răspunde popa Pungă cu glas uleios, de om sătul. Da! în pelerinaj!
Se uită înjur şi completează în şoaptă:
-Tura asta am autocarul plin de babe. Să dea dracu' dacă e vreuna sub şaptej' dă ani! Miroase a colivă!
-Sfinţia ta, am ajuns! anunţă cu voce reţinută o bătrână cu nas coroiat, roşu grena, ce ar pune pe gânduri un băutor încercat.
Popa întoarce capul. Primele femei au coborât deja din autocar, intrând pe poarta mănăstirii. Se răsfiră ca un evantai, respirând cu nesaţ pacea din
curte, împreună cu aerul tare, cu iz de brad. O maică subţire, cu faţa ca hârtia încreţită de ploaie, iese dintr-o chilie, dăruind femeilor iconiţe. -Luaţi, sunt sfinţite! spune blând. Se iscă vânzoleală, toate vor icoane, se reped ca ulii, uitând reumatismele. -Vreau şi eu! Dă-mi şi mie!
-Să se dea ate una, ca să ajungă la toţi! scuipă printre dinţii galbeni, o bătrână boccie.
-Huo! Nu te băga în faţă, hoaşca dracului!
-Auzi? Mie să nu-mi dai cu huo, că te flocăi pân' ti-oi sătura de icoane!
Măicuţa s-a retras câţiva paşi, privind scena. Popa îşi ia seama, lasă telefonul şi se repede printre femei.
-Alo, alo! Păi, se poate? Ne facem de baftă aici, Ia mănăstire? Doamnelor!
-Iertare, sfinţia ta! dă să-i apuce mâna boccia. Fe-mei proaste! Da' şi matale strici! Ce ţi-a trebuit să iei fandositele astea la drum? De rele şi afurisite, nu le întrece nimenea... Să fie cu respect, aşa ca noi, că doar am plecat în pelerinaj, ce dracu? Doamne iartămă!
-Gata! se încruntă popa. Toată lumea, porniţi după ghid! Hai, fuguţa, fuguţa, mamaie! Lasă bastonu, că-i aproape! Hai, că pierdeţi ghidul, deja a intrat în biserică!
Se asigură că întregul cârd e pornit pe aleea curată lacrimă, străjuită de flori, din curtea mănăstirii. Maica îl priveşte, priveşte femeile, apoi se retrage, făcându-şi cruce. A văzut multe Ia viaţa ei, mai ales de când nu mai poate munci şi locuieşte în curtea din faţă.
Chilia ei e prima lângă intrare, apoi mai vin cinci, înşirate salbă, apoi altă clădire, cu cerdac, uşi de lemn şi alte şase chilii. Vibrând în aerul curat al mănăstirii, ghirlandele de flori agăţate pe pereţi curg pe pervaze, mângâie covorul suratelor lor mai norocoase, petunii cu ifose de curcubeu. Aerul a aţipit leneş. Prin frunzele teiului de lângă poartă, soarele îşi trimite razele să deseneze pe băncile de lemn animale fantastice.
E cald. Popa Pungă îşi şterge cu mâneca sudoarea de pe frunte. E îmbrăcat în sutană nouă. Părul, lung şi lucios, ca uns cu slănină, îi trădează meseria. Privind în jur, verifică dacă e singur, apoi ridică telefonul la ureche şi continuă să vorbească:
-Alo! Săndele! Mai eşti? Hai, că mă gândeam c-ai închis! M-au căpiat babele astea! Doar m-am jurat că nu mai fac pelerinaje, da ce, pot? De aici iese mălaiu'! Mai ales acu' de când te obligă mitropolia să trimiţi oamenii din sat cu autocarul la locurile sfinte.
-Îîiî? Păi, cum? Merg, dă-i naibii de proşti! Da' mai mult babele, pe moşnegi nu prea îi păcăleşti, păzesc cârciuma, afurisiţi de beţivani. Nici la biserică nu vin, doar la nunţi şi înmormântări. Dar n-am voie să-i iau tare sau să-i înjur, că se supără şi nu mai votează pe cine trebuie. Gingaşă la mate s-a făcut lumea asta, bre!
Popa alungă cu mâna un bondar zgomotos, apoi se aşază agale pe o bancă.
-De-aia zic, măi Săndele. Las-o naibii de cârpeală şi hai cu mine! CA banu, iese, nu glumă! Ce n-aş face dacă aş avea cu mine un frate de ispravă, nu ca fandositu' de-i acuma ghid. Ei nu, că mă apucă greaţa când îl văd: came nu mănâncă, de băut nu, ţigară nici atât, nici măcar nu înjură! Zici că-i pocăit! Nu se face bine ora zece seara, el e ţup în pat, odată cu babele... L-am băgat în mă-sa-n cur tura trecută şi a stat cu ochii beliţi juma' de zi. Un cuvânt n-a scos, parcă înghiţise o mătură!
-Ce zici? Cum să fi greu? Da, ce-ai de făcut? Mă, Sandele, doar eşti băiat isteţ! Scoţi de pe internet tot ce se găseşte despre mănăstiri. Sunt de vânare cărţi.... destule! Hai, că nu-i greu! Văratec, Agapia, Cămârzani, Râşca, Humor, Voroneţ, Putna, Dragomirna...
-Da, Râşca, unde a fost exilat Kogălniceanu. Bravo, mă! Ai văzut că eşti deştept? Nici n-ai citit şi ştii! Să vezi ce ciubuc o să-ţi dea babele... Se ţin după tine ca să-ţi îndese bani în buzunar!
Zău!
Popa Pungă se întrerupe, ascunzând telefonul. Salută smerit două maici, care trec, cu ochii în pământ. Adunând degetele, face o cruce largă, de la frunte până sub pântece, rosteşte rapid,, doamiluieşte."
Constată că e iar singur în curte. Soarele aureşte tura, iar albastrul cerului săgetat de rândunele gălăgioase e meal. Popa bagă mâna între picioare şi se scarpină îndelete la ouă. Tocmai atunci, cu ochi lăcrimoşi, pătrunse de evlavie, cu baticuri negre în nodate sub barbă, încep să iasă babele din biserică.
-Hai că te-am lăsat, Sandele! Te sun mai târziu, că-mi vine turma. MA întorc duminică. Abia ce-mi trag sufletul şi am o răcitură la doişpe. Vrea să-l în- groape nevasta cu trei popi, aşa că merg şi eu Ia în- mormântare. Dimineaţă? Nu, n-am decât o conservă, îi fac dezgroparea de şapte ani. Hai, mai vorbim! Duc babele la pensiune, la cazare.
Închide. Femeile s-au apropiat.
-Vai de mine, sfinţia ta, mare dreptate ai avut! sare cu gura boccia. CA muream proastă acasă, la curu vacii şi nu ştiam ce minuni îs pe lumea asta! Noroc cu matale! Să ne trăieşti!
-Să ne trăieşti! Să-ţi dea Dumnezău sănătate! îi urează năsoasa.
O lacrimă atârnă de vârful nasului falnic, ce des- pică în două faţa minusculă, încadrată de batic. Im- aginea magnetizează privirile popii.
-Aşa-i fetelor! Săracu' părintele, cât se zbate pen- tru binele nostru! Hai să facem poză, părinţele! Să crape de ciudă zgârcita de sor-mea! Pocni-i-ar rânza- n ea!
-lo, părinte, io stăteam aşa sub icoana Maicii... şi s-o făcut ca un abur care ieşea din ea... şi m-o prins o spaimă! Cred că pe Maica am văzut-o, povesteşte, fdră să ia seama Ia nimeni, o femeie rotunjoară, mică de statură, cu braţe de luptător. Femeile o înconjoară în vreme ce ea murmură continuu:
-Să ne trăieşti... să ne trăieşti, părinte!
Apoi, iute, fără veste, se apleacă şi sărută taman mâna cu care se scărpinase mai devreme popa. El tuşeşte, încurcat, dar nu-şi retrage degetele.
-Alo, doamnelor! le îndeamnă popa. Aşezaţi-vă Ia poză! Apoi mergem la masă şi la cazare. Hai, repejor! Nu rămâneţi în urmă!
Femeile se înghesuie, împingându-se cu coatele, să facă poză. încordate, se împing pentru un Ioc în frunte, în vreme ce faţa le-a îngheţat imobilă într- un zâmbet forţat, stupid. Apoi îl urmează pe popă, răsfirate pe tot drumul. Ghidul, adus de spate, galben la faţă ca un bolnav de ulcer, încheie cortegiul.
-Auzi? Oare nu aici, la Agapia, s-a întâmplat necazul ăla cu oamenii? se trezeşte vorbind boccia.
-Care necaz, fa? se arată interesată consăteanca trupeşă, cu faţa lucind de transpiraţie.
-Ei, care? Nimic nu ştiţi! A scris la ziar! A fost mare scandal de la pământ. Cică mănăstirea a câşti- gat procesul cu nişte oameni d-acia şi le-o luat casele în ajun de Crăciun. Zău! I-o scos din casă în zi sfântă. Păcat mare, soro!
-Îîîîu! Păcat mare, să alungi oamenii în prag de sărbătoare! V-am zis eu, de-aia ne pedepseşte Dumnezeu! Că suntem răi şi necredincioşi!
Femeile se strâng grămadă să dezbată, oprindu-se din mers. Gesticulează, speriind vrăbiile.
-Alo! Alo! Doamnelor, haideţi mai iute! Ne prinde noaptea pe drum! se înfurie popa.
Autocarul le-a adus bagajele la uşa pensiunii. BA- trânele îi cară, oftând, sacoşele de rafie, doldora. Popa le priveşte încruntat.
„-Ce naiba au pus în bagaje? Pentru două zile? Zici că duc pietre de moară!" se miră popa.
„ Mai bine să-l sun pe frati-miu, că am timp cât se cazează astea şi până le aşează la masă. Poate-l conving şi-l fac ghid! „
Părintele Pungă se opreşte pe terasa goală a pen- siunii. Scoate telefonul şi reia covorbirea.
Soarele coboară netulburat spre apus. în sat, de- pane, cântă isteric cocoşii.
-Alo? Săndele, cum e? Te-ai mai gândit?
-Uite cum e afacerea: dacă vii la pelerinajele din Moldova şi Bucovina, te iau cu mine şi-n Israel. Acolo bani! Curaţi, că babele nu cer chitanţe. Numa fraierii plătesc taxe!
-Nu trebuie să ştii nicio limbă, mă! Acolo, iară ghidul lor nu te primeşte, aşa-i legea. Doar să nu faci mutre când te botez în Iordan... CA trebuie să te botez iar şi iar, Ia flecare grup, de fiecare dată, ca să fii exemplu şi să intre toţi după tine în apă. Aia e! Dacă văd, vor şi ei... Şi costă, nu?
-Sigur că-i murdară apa! Da, nu mori, mă, ce Dum- nezeu! Fii bărbat!
Uşa pensiunii se deschide de perete.
-Părinte, hai repede, că iar fac nebunele scandal! Domnişoara doctor... cică nu-i place camera... că pute a bărbat împuţit!
Femeia dă ochii peste cap.
-Nici mâncarea nu-i place... De, aşa-i după şaptej de ani... Se duce naibii şi mirosul şi gustul...
Popa se uită urât şi oftează cu jale.
- Ooof! Săndele, gata, te las! Nu te mai sun, până nu ajung acasă. Aici n-am linişte nici cât să mor! Vezi, mă? Dacă eram amândoi, altfel stătea treaba! Hai! Mai vorbim noi!

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR