Porto-Franco

Fețele creației: viața și moartea...

Ana Dobre

Rubrica: Cronica literara  /  Nr. 279/2019

În discuţia imaginată de Irvin D. Yalom între dr. Josef Breuger şi Fr. Nietzsche din romanul Plânsul lui Nietzsche, având ca subiect starea lui de sănătate, filosoful îi spune doctorului că, în ecuaţia viaţă-moarte, moartea nu ar trebui să terifieze, întrucât cel care moare are sansa de a nu se mai teme de moarte... Te poţi elibera de ceva împovărător, persiflând. E o soluţie preferată de Dumitru Augustin Doman în noua sa carte, Moartea de după moarte*.
Alegând acest titlu, Dumitru Augustin Doman parodiază şi persiflează un titlu celebru al dr. Raymond Moody, Viaţă după viaţă, pentru a-şi lua libertatea de a ataca o problemă gravă, generatoare de tensiune interioară şi pentru a se elibera astfel de povara ei. Nu poţi fi indiferent când vorbeşti despre moarte, fie ea abstractă - moartea celorlalţi, prin care repetăm, de fapt, propria moarte, sau concretă, individuală - moartea ta, pe care ţi-o reprezinţi, dar în care nu crezi... Cum spune Malraux: moartea este ceva ce îi priveşte pe ceilalţi...
Ce l-a determinat pe Dumitru Augustin Doman să scrie o asemenea carte, ştiut fiind spiritul său ludic, cu înclinaţie spre umor, de ce a ales să facă haz de necaz scriind în registrul umorului amar despre o temă a cărei bibliografie se întinde pe toată durata culturii omeneşti, începând cu Epopeea lui Ghilgameş?... Se spune că umoriştii sunt cei mai trişti oameni. Ei au acces la structura tragică a lumii pe care preferă să o camufleze sub fardul umorului.
0 sugestie a motivaţiei poate fi această confesiune: „În 2013, în Mexic, a apărut o antologie de proză ultrascurtă, tot bucăţi de zece-cincisprezece rânduri. 0 reţin pe aceasta de Salvador Elizondo (1932-2000), intitulată Colofon: «Moartea este acea operaţiune a spiritului prin care tu, cititor, şi eu, autorul acestei scrieri, ne pierdem importanţa: chiar dacă relaţia noastră rămâne intactă»". 0 provocare a conciziei, a lapidarităţii, aşadar. Dar şi un memento G.B.Shaw: „Viaţa uniformizează oamenii; moartea scoate în evidenţă pe cei mari"..
Moartea şi se revelează prozatorului în multiple ipostaze: „Moartea ca absenţă , sau moartea care „cere vieţii drepturi de autor'; sau „Moartea e cunoaştere. Restul e tăcere sau zgomot sau furie; totuna" Există şi o „moarte morală" - „desăvârşirea autocriticii'; după cum există şi o „democraţie a morţii": „Cei optimişti nu au parte de dreptate, nici cei vii şi nici cei harnici. Dreptatea e a celor resemnaţi şi a celor morţi". Şi încă: „Democraţia morţii, aşa ar trebui să se intituleze toate cărţile din lume, fie că sunt de poezie sau de proză, fie că au ca temă iubirea, filosofia, fericirea, natura sau chiar moartea... Biblioteca lui Borges - Democraţia mortii".
Subiectul este tratat eseistic, prin trimiteri la Biblie, la L.N.Tolstoi, I.A. Bunin, J.L. Borges, I.D. Sîrbu, Jules Renard, Horia Bădescu, Gheorghe Grigurcu, Ileana Mălăncioiu, Emil Cioran, când interiorizat în abordări per-sonale, în care eul care povesteşte se fixează într-un timp subiectiv pentru a savura viaţa sau pentru a o contempla din perspectiva timpului obiectiv, universal, într-o proiecţie a esenţelor prin care moartea este acceptată ca dat firesc: „«Noi vom muri şi vom fi ca apa vărsată pe pământ, care nu se mai poate aduna» (II Regi; 14, 14)".
Scriitura lui Dumitru Augustin Doman adună buchete de contraste în care există un numitor comun - umorul. Dar umorul are gama lui de nuanţe - de la bonomie, persiflare, ironie la amărăciunea evidentă în dialogul imaginar dintre eul care narează şi Lessie, câinele de la care învată seninătatea în faţa morţii: ,,...«Nu sunt mândră, încerc să fiu senină şi să-ţi arăt cum se moare cu seninătate!»". La acest răspuns imaginat şi dedus din comportamentul animalului, reacţia omului, topind apolinicul în dionisiac: „Caut în casă toată băutura şi-o beau într-o (dez)ordine oarecare. Beau şi plâng"..., cu trimitere la o altă experienţă despre cruzimea vieţii: „Mănânc şi plâng! Mănânc!"
Regăsim notaţii care au valoare aforistică: „Nietzsche a murit. Deci, nu mai e totul posibil"; altele fixează gândul în nostalgie: „Nefiind eu printre aleşi, am avut întotdeauna satisfacţia de a nu dezamăgi , ca şi în mo-mente memorabile, arhetipale pentru timpul în care ne aflăm: „Un om necăjit aşteaptă de ore bune la uşa demnitarului, aşteaptă să fie primit într-o audienţă. Te uiţi la amestecul de deznădejde şi speranţă din ochii lui şi-ţi vine să-l întrebi: «De ce-l cauţi printre vii pe cel ce e mort?»". Unele par adevărate poeme: „Sufletul meu este locul din trup nu-ştiu-unde localizat; dar e locul unde moartea ştie oricând unde să-i dea un semn". Nu lipsesc întrebările existenţiale: „Poţi iubi în acelaşi timp şi pe Dumnezeu şi moartea, când ştim că El ne-a dat moartea?", nici anecdotele livreşti:
„-Ce mai face Simion?
-Se străduieşte, se canoneşte, se munceşte să moară. -Spune-i s-o lase mai încet, îi va reuşi oricum!...", sau:
„-Viaţa? îl întrebi pe Teofil.
-O chestiune epuizată! îţi răspunde el într-o doară".
Volumul Moartea de după moarte are o simetrie de compoziţie şi de construcţie, poemul de început - Introducere în epilog, fiind oglinda în care se reflectă grupajul poematic final, Sfera cu enigma. Viaţa şi moartea sunt feţe ale aceleiaşi medalii, ale aceleiaşi scriituri: „Viaţa? Opărere. Moartea? Umbra fumurie a unei păreri".
Cu nerv stilistic, cu umor, cu generozitatea dată de dorinţa de a împărtăşi cu ceilalţi bucuria şi amărăciunea, scriitura lui Dumitru Augustin Doman incită, fascinează şi atrage în spaţiul lecturii şi al sensurilor. Cu o singură idee nu pot fi de acord, oricare i-ar fi motivaţia: „Un critic îi urăşte pe scriitorii pe care-i comentează"... În rest, totul derivă din harul de scriitor al lui Dumitru Augustin Doman.

*Dumitru Augustin Doman, Moartea de după moarte, Editura Junimea, Iasi, 2019.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR