Porto-Franco

EMINESCU SUNTEM NOI

Nicolae Dabija

Rubrica: Pro domo  /  Nr. 279/2019

A mai venit un ianuarie.
Şi iarăşi vom depune o floare la bustul înzăpezit al lui Mihai Eminescu. Tudor Arghezi spunea: „Despre Eminescu trebuie să se vorbească mult". Este şi firesc să ne referim mereu la Marele Poet atunci când vorbim despre neamul nostru românesc, despre problemele cu care se confruntă acesta, despre bucuriile şi durerile noastre, despre viitor, trecut şi prezent.
Eminescu este pentru noi, basarabenii, mai mult decât un poet. El a fost şi rămâne păstrător de limbă română, de identitate şi simţire românească. Un simbol al unităţii noastre, al unirii cu Tara prin grai, prin spiritualitate. Eminescu ne-a ajutat la recuperarea conştiinţei de sine, fiind în acest spaţiu un element de rezistenţă anticomunistă. De replică mereu actuală la nedreptăţile zilei.
Putem zice că ne-am salvat prin Eminescu. Mircea Eliade menţiona: „El ne-a luminat interesul şi bucuria de-a fi român".
Iar noi aici, la marginile Europei, mai avem nevoie de repere.
Unul e Marele Eminescu.
Eminescu odată Inlăturat, gândesc cei care i-au lăţit imperiul peste noi In alternanţă cu unii rătăciţi de-ai noştri, - şi poţi face din acest popor orice!
Inclusiv îl poţi transforma In duşmanul său de moarte.
Antieminescianismul celor de la putere, dar şi a unor pretinşi „mondialişti" basarabeni conlucrează, primii îndemnându-ne să renunţăm la Poetul National pentru europenismul lui, ceilalţi - invers - pentru naţionalismul său.
Dar eminescianismul este pentru noi un alt sinonim al europenismului.
Marele nostru poet a anticipat ideile de integrare culturală, tratând cu sarcasm disney-landismul cultural al vremii, kitsch-ul secolului său, care în esenţa sa este şi antipatriotic şi antieuropean („Ai noştri tineri la Paris învaţă / La gât cravatei cum se leagă nodul..." ş.a.m.d.).
Unitatea culturală europeană este o idee care străbate ca un fir roşu toată creaţia sa, desele sale trimiteri la filosofia şi poezia germană, sau la poezia scandinavă, la Venezia-copilă, sau la Comuna din Paris, la „Revizorul" lui Gogol sau la Dona Sol a folclorului spaniol etc., vorbesc, indiscutabil, de spiritul integrator eminescian.
Ca şi Iisus care e universal, as îndrăzni să cred că şi Eminescu este universal. Aşa cum Shakespeare nu e un autor doar englez sau Dante - doar italian, ei aparţinând universalităţii. Dacă mi s-ar îngădui o metaforă as afirma că Eminescu scrie în limba română, dar gândeşte „nemţeşte". El gândeşte universal. Eminescu vine mai degrabă din Kant şi Hegel decât din „Mioriţa". „Doina" lui e Schopenhauer, cu acel sentiment tragic al fiinţei, trecut prin folclorul românesc.
El se situează în rândul marilor creatori - Goethe, Petrarca, Cervantes, Dostoievski etc - valoarea cărora e situată deasupra limbii. Limba în care au scris fiind pentru ei mai degrabă un impediment.
Europa de azi nu înseamnă doar Piaţa Comună, în care să se integreze fericit, de exemplu, numai vânzătorii de pătrunjel de pe malul Senei cu vânzătorii de pătrunjel de pe malul Bâcului, ea presupune întâi de toate o integrare a culturilor.
Iar fără de Eminescu, fără de valorile noastre româneşti, fără o identitate culturală, pe care trebuie să ne-o asumăm, nimeni nu va dori să ne accepte la masa mare a popoarelor, ca pe o rudă săracă sau ca pe fiul risipitor din scriptură.
Eminescu, Caragiale, Blaga, Rebreanu, Preda, Stănescu, Blandiana, Sorescu, Vieru, Cimpoi, Brâncuşi, Enescu, Eliade - sunt elementele noastre integratoare In cultura lumii, inclusiv In cea europeană, a cărei parte suntem.
Iar „elitele" noastre culturale, cum îşi zic doar ele, care preferă să-l citeze pe marele poet în loc să-l şi citească, înjurându-l acolo unde nu-l pricep, fără de Eminescu, fără de alţi creatori, se transformă automat într-o gloată plină de mediocritate.
Pe acestea A. Vlahuţă le-a definit astfel: ,,...câţiva nefericiţi care niciodată n-au putut citi o strofă de Eminescu fără să devie palizi de invidie".
Acel „complot al tăcerii", pe care ne îndeamnă să i-l declarăm lui Eminescu detractorii săi - este unul orientat contra naţiunii române.
Nu poţi iubi naţiunea română, urându-i valorile.
Nu-l poţi urî pe cel mai mare poet român din dragoste pentru poporul român.
Prin scrisele sale Eminescu ne este contemporan.
,,...Parcă a scris azi„, îmi zicea cineva, făcând trimitere la opera sa.
„Nu!, l-am contrazis. Parcă a scris Mâine".
Poezia lui Eminescu e cea care îmbină vremile.
Aşa cum Alecsandri este prin excelenţă un autor al secolului XIX, Caragiale - al secolului XX, Eminescu este un autor al secolului XXI.
Acesta din urmă rămâne doar să-l descopere la adevărata sa valoare.
Bună ziua, Mihai Eminescu!

Voteaza:
Total: 5.00 (1 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR