Porto-Franco

INFO PORTO‑FRANCO

Redactia

Rubrica: Info porto-franco  /  Nr. 276/2019

• PREMIUL NAŢIONAL PENTRU PROZĂ „ION CREANGĂ ‑ OPERA OMNIA”, Ediţia a treia, Piatra Neamţ, 2019, a fost acordat romancierului EUGEN URICARU. Manifestările ce au avut loc în perioada 13‐15 iunie a.c., la Humulești, Tg. Neamţ și în capitala de judeţ, au fost organizate de Consiliul Judeţului, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”
în parteneriat cu USR și Societatea Scriitorilor din regiune. Juriul, având ca președinte pe scriitorul academician NICOLAE BREBAN, a avut de ales dintre cei 10 prozatori nominalizaţi din filialele Uniunii. MOTIVAŢIA JURIULUI: Eugen URICARU, scriitor român contemporan, este de o certă valoare, cunoscut și apreciat în ţară și străinătate, având o operă durabilă în genul ficţiunii narative.
Atât la Simpozionul consacrat vieţii și operei marelui povestitor, ION CREANGĂ, cât și prieteniei cu Mihai Eminescu (începută în 1874), dar și la spectacolele folclorice susţinute de școlarii din Humulești, au participat scriitori din Iași, Chișinău, București, Bacău, Vaslui și Galaţi, precum și oficialităţi municipale și judeţene. De asemenea, Organizatorii ‐ amfitrionul principal fiind criticul și istoricul literar, CRISTIAN LIVESCU, secondat de dl. Radu Tudorel, au înmânat unor invitaţi, plachete cu efigia lui ION CREANGĂ. Și această ediţie, a treia, a fost o reușită din toate punctele de vedere.

• LANSĂRI DE CARTE. La Tecuci: Biblioteca municipală „Ștefan Petică” și Casa de Cultură au avut loc, la finele lunii iunie, două lansări de carte.
Prima lansare a fost cu volumul de poezie „ALIDADA”, semnat de Violeta CRAIU, a doua lansare cu romanul „SAUDADA” de tecuceanca Violeta Daniela MÂNDRU, roman apărut la Editura Junimea, 2019. Despre cele două noi apariţii au vorbit, între alţii: Constantin Oancă, Adi Secară, Victor Cilincă, Sterian Vicol, Dan Vâţă, Vasile Ghica și Vasile Sevastre Ghican. Au urmat lecturi și autografe susţinute de cele două autoare.
La Tecuci ‑ Biblioteca „Ștefan Petică” ‑ cu ocazia lansării volumului „Alidada” de Violeta Craiu

• FESTIVALUL NAŢIONAL DE POEZIE GRIGORE HAGIU ‑ ed. a XXVIII‑a
În perioada 27‐28 sept. a.c., în orașul Tg. Bujor (Biserica Adormirea Maicii Domnului, Biblioteca orășenească „Grigore HAGIU”, școala gimnazială cu același nume și Casa de cultură „M. Eminescu”) și Galaţi (Casa Cuza, Biblioteca „V.A. Urechia”), vor avea loc manifestări cultural‐artistice organizate în cadrul Festivalului Naţional de Poezie purtând numele Poetului Grigore Hagiu, născut și copilărit în orașul cu nume de floare.
Ca în fiecare an, organizatorii Festivalului sunt: Societatea Scriitorilor „C. Negri” Galaţi, Primăria și Biblioteca din Tg. Bujor, Muzeul gălăţean de istorie și biblioteca judeţeană „V.A. Urechia”. Și la această ediţie ‐ a 28‐a ‐ vor fi acordate Premii pentru Cartea de Poezie a Anului cât si pentru grupaje de versuri, premii oferite de Primăria orașului Tg. Bujor precum și de revista „Porto‐ Franco” și alte reviste culturale și literare din ţară.

• SCRIITORI, CITITORI, CĂRŢI, REVISTE, AUTOGRAFE
Biblioteca municipală „Ștefan Petică” din Tecuci a organizat și găzduit recent o manifestare culturală devenită tradiţională ‐ Dialoguri culturale tecucene. Au participat ca invitaţi scriitorii Constantin Oancă, Dan Vâţă și Sterian Vicol, care au dialogat cu elevi și studenţi aflaţi în vacanţă, unii dintre ei câștigători ai unor concursuri literare și olimpici. Managerul Instituţiei, d‐na Ionica Nasie, în intervenţia domniei sale, a subliniat că asemenea manifestări sunt adevărate provocări intelectuale care descoperă și stimulează gândirea și creaţia tinerelor generaţii. Mult succes!
• Cenaclul literar „Calistrat Hogaș” al Casei de Cultură Tecuci a programat la finele lunii iulie o nouă întâlnire cu membri ai unor Cenacluri de profil din Bârlad și Vaslui. S‐au prezentat noi apariţii editoriale ale celor prezenţi, s‐au lansat reviste, manifestarea încheindu‐se cu numeroase lecturi. Între alţii, și‐au adus contribuţia scriitorii: Vasile Ghica, Săndel Stamate, Eleonora Stamate, Dan Movileanu, Marin Mârza, Dan Vâţă, Violeta Mândru, iar dintre oaspeţi, Dumitru V. Marin (care s‐a autodeclarat că „este cel mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile”?!), d‐na Adriana Stoica, aceștia fiind însoţiţi și de soliști de muzică populară (bună), de alţi cenacliști promiţători.

• În cadrul Zilelor culturale sulinene, în capitala Deltei, Sulina, au fost organizate, în perioada 14‐17 august, manifestări culturale și sportive, serbări în aer liber, prilejuite de Ziua Sfintei Maria, patroana spirituală a orașului supranumit, cândva, Porto‐Franco...
La Biblioteca orășenească „Jean Bart” a avut loc o frumoasă întâlnire între scriitorii oaspeţi: Mihaela Albu, Dan Anghelescu, Coriolan Păunescu și Sterian Vicol, membri ai Reprezentantei Galaţi‐Tecuci a Filialei lași a Uniunii Scriitorilor din România, și scriitori tulceni, membri ai Societăţii scriitorilor dobrogeni, cu elevi si studenţi aflaţi aici, în Tabere Naţionale pentru olimpici. După lecturi, primite cu aplauze, între scriitori și cei prezenţi s‐a dialogat despre literatura română contemporană, întâlnirea constituindu‐se într‐un veritabil colocviu stimulator.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR