Porto-Franco

MONICA MANOLE LA TRIBUNA POEZIEI

Aida Zaharia

Rubrica: Cronici amicale  /  Nr. 276/2019

Pe Monica Manole am descoperit-o ca poetă şi autoare de proză scurtă în primăvara anului 2012. Atunci mi-a citit primele texte în biroul de la parterul unui bloc din Tecuci unde îşi desfăşoară activitatea zilnică de administrator al unei asociaţii de locatari.
Anul 2018 a fost însă unul de bun augur pentru Monica Manole. Apare pentru prima dată publicată în lucrarea antologică Colt de rai literar - scrieri tecucene şi imediat, în toamna aceluiaşi an, îi apare primul volum de versuri, Tribuna oficială a tăcerii - versuri şi proză scurtă, la editura Studis din Iaşi.
Îmi amintesc că însăşi grafica coperţii (care ulterior a fost completată cu grafică interioară sem¬nată de artista Alexandra Silvestru-Moga, fiica poetei) a pornit de la titlul pe care l-am ales împreună cu autoarea pentru carte: Tribuna oficială a tăcerii. Coperta trebuia să se prezinte ochiului cititorului cu multiple sensuri, exact aşa cum sunt şi textele din cuprinsul cărţii: /Vânzându-mă astfel tuturor/ sub semnul iubirii tonice si false (Bazarul cu dragoste). Erotică devine şi ploaia care, scrie Monica, Plouă cu noi, / plouă ceasuri în sir, / plouă cu umbre de iubire sălbatică. / Pe buzele tale, / ochii ploii senchid de dor / plătindu-si tributul / fără să mai asculte... (Ploaia).
Tribuna oficială a tăcerii reprezintă în esenţa ei ecoul unor amintiri din tinereţea care şi-a unduit anii, încrustând în sufletul Monicăi povestea unei iubiri profunde, pe cât de erotica pe atât de nestăpânită; a ales sacrificarea iubirii pentru a nu-şi pierde independenţa ca femeie deşi asta i-a cauzat o suferinţă pe care nu a putut-o nici striga şi care nici nu a putut fi subiect al vreunei destăinuiri.
La o analiză atentă, se observă că nici titlurile nu au fost alese întâmplător iar aşezarea lor în pagină respectă o ierarhie care încă o dată pare să transmită mesaje (încărcate de lirism) cu subînţeles. Iac-aşa! Regăsire de sine, Ascunzătoare imposibilă, Dar plouă, Ploaia, Joc, Bazarul cu dragoste sunt şapte titluri care curg unul după altul; luate separat, fiecare pare a fi doar câte un titlu pentru câte un poem, însă citindu-le într-un alt registru, orizontul Monicăi Manole, realizăm că cele şapte titluri devin ele însele un vers: lac-asa! / regăsire de sine /(într-o) ascunzătoare imposibilă..., /dar plouă...,/ ploaia... / (eu) joc (în) bazarul cu dragoste. Cele şapte poeme la care fac referire se întrepătrund unele cu altele prin dimensiunea spaţială, prin dimensiunea tem-porală şi prin simţămintele care cuibăresc sufletul eroinei/autoarei: Cu mustătile uitate în frunzele muscatelor, /istoria provincial hlizeste (lac-asa!), Mi-am surprins privirea în geamul prăfuit/Într-adevăr sunt iarăşi eu / (... ) / m-am regăsit în neputinţa firii, / (...)/ Fugărită de dragoste (Regăsire de sine), Aş evada din civilizaţie şi m-as întoarce să fiu eu / (...)/ Rătăcită de progresul absolut/(...)/M-arsufoca aerul neotrăvit / Şi m-ar orbi cerul prea albastru (Ascunzătoare imposibilă), Plouă / În umbra focului amintirile noastre se sărută / căutându-se în fierbinţeala clipelor (Dar plouă), Plouă cu noi, / plouă ceasuri în sir (Ploaia), Eu.../Alerg pe sub pământ / încununată de rădăcinile ierbii / si-ncerc să găsesc urmele stejarului nostru (Joc), Pe ulicioarele pustiite s-au deschis la fiecare pas/bazarele de dragoste (Bazarul cu dragoste).
Ironică, acidă, visătoare şi melancolică, cu privirea rispită, fără ţărm, Monica Manole, ajunsă la vârsta maturităţii, ne prezintă în Tribuna oficială a tăcerii un Dialog peste ani în care ruginim amândoi / scârţâim amândoi dar continuând să trăiască cu iluzia / că va veni o vreme când dragostea îşi va regăsi din nou locul în rol principal pe scena vieţii.
Tribuna oficială a tăcerii nu este un accident la portile visului, ci, cred eu, este doar începutul unui drum nou pe care Monica a ales să meargă spre a se împlini în trecerea ei terestră de ieri, de azi, de mâine.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR