Porto-Franco

Agafia Drăgan

Agafia Drăgan

Rubrica: Prietenii porto-franco  /  Nr. 276/2019

Vine o vreme
Vine o vreme
oare
care
te lasă rătăcit în uitare
pași străini se zdrobesc pe cărare
oare
cine
te aleargă hain printre gânduri
răscolește închisele drumuri
oare
când
te întunecă lumina sub coasă
nume de piatră și izvor te lasă
oare
unde
te ascunde ghiara corbului ce arde
amintire prin amintiri te pierde
oare
cât
te răsare neauzita chemare
atavism întru golem întrupare
vine o vreme..

Dimineţile noastre
Dimineaţa mușcă arborii
din faţa ferestrei,
într‐o mișcare caldă.
își amplifică languroasă cântările.
Tu ești încă departe,
în adâncul de somn și vise,
cu degetele, șerpuiesc ispite,
pe coapsele si pieptul tău,
râzi, mă săruţi,
simt dorinţa cum se deschide
plăcerea blândă de a mă știi aici
la îndemâna iubirii
și atunci,
te primesc
să fiu în întregime femeia ta,
acolo unde nimic nu este
înafară de noi,
căutători disperaţi,
până să iubim dincolo de cuvinte

Spinul din creier
Noaptea, speriate de un cuvânt
pe care nu‐l pot rosti,
gândurile se prind în horă
ciuleandră nebună,
Degeaba le închid poarta,
se strecoară
prin fiecare sincopă
și ţipă împotriva mea
rătăcindu‐mi somnul.
Să le astâmpăr
am să le așez pe fiecare la locul lor
ca într‐un insectar
după importanţă
fără să redeschid avalanșa îndoielilor,
cu spinul din creier.

Întru
Ochii nu sunt îndeajuns să treacă
întunericul,
mama m‐a născut cu ecoul morţilor
uitat în mine,
fără să‐mi spună
că ei...
se adaugă la tot ceea ce sunt
și acest infern în care cresc de‐a valma
vagi închipuiri
e doar jocul unui gând
întru noapte și lumină.
Oare sufletul,
amalgam de idei
și reacţii de sentimente își termină existenţa
sau o să urce la cer?
Dar... care cer?
Mută i‐a rămas memoria.

Nu ţi‑am mai scris…
Nu ţi‐am mai scris de mult…
cuvintele au iz de fructe putrezite,
uitate într‐o toamnă amară,
în cupa cu vin roșu
prins între iluzii.
Se leagă,
se dezleagă indiferente
la verdele rămas
într‐un a fost odată.
Nu ţi‐am mai scris de mult…
încerc să adun risipa
din tot ce sunt
mai mult înapoi
decât înainte

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR