Porto-Franco

SIMION BOGDĂNESCU (Bârlad)

Simion Bogdănescu

Rubrica: Poeti Moldavi  /  Nr. 276/2019

CHEILE BIBLIOTECII
Iubiri târzii, pretimpurii
atârnă‐n cifre liliecii.
Din moarte nu mai poţi să vii
mai înainte de toţ vecii.
E‐un vifor calm de păpădii
pe toată‐ntinderea potecii
Ce să ghicim din mii de mii
atârnă vremea liliecii.
Din moarte nu mai poţi să vii
cu cheile bibliotecii...

PRERUGĂ
În vidul tainei crucea mă mai cere ‐
Ca fiara scriu cu gheara pe tăcere.
Așa cald scut am fost de generaţii,
Mut pentru unii, sacru pentru alţii,
Și‐așa slăbit‐am pân’la geana lunii
Mut pentru alţii, sacru pentru unii.
Sub ghilotina vremii austere
Ca fiara scriu cu gheara pe tăcere.

CERC DE VRAJĂ
Ungherul nefiinţei tale mute
Femeia mea de grija tremurând,
S‐a stins pe rugul zării ce‐și asmute
Cercul de vrajă dincolo de gând.
Doar destrămarea focului de vară
Prin labirint va geme‐orbecăind
Ca să te pot păstra ca dinioară
În braţe, te voi devora cu jind.

INCERTITUDINE
Mai intră cerul în balans
Să‐mi iau salcâmul meu la dans
Și să dansăm un veșnic vals
Ducându‐ne de bun rămas
Și să‐ngânăm cu‐același glas
O melodie de Ispas
Cu ritmul cordului‐impas
Un sacru lemn‐iconostat
Cântat din cornul unui sas
În vidul din păduri contras
Cum ai interpreta un ceas
Strune‐fiord de contrabas?
Adio dans, Adio dans,
Nesigur voi pluti, retras.

LACĂT
Oare cocoare
În grea zburare
Nu‐nchid răcoare
De sub izvoare?
Și nu‐ntârzie
O grea strigare
Ce‐mi plânge mie
În gânduri, oare?

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR