Porto-Franco

IONEL NECULA - URICAR LA POARTA MOLDOVEI DE JOS

Aida Zaharia

Rubrica: Lecturi  /  Nr. 276/2019

Mă număr printre puţinii români fericiţi de a-l fi avut concitadin, şi prieten, şi înaintemergător pe Ionel Necula, în Tecuci - urbea prea mica şi prea strâmtorată pentru un spirit atât de mare (uneori!).
Nu îmi propun câtuşi de puţin să aduc elogii gratuite autorului - deşi le merită pe deplin numai dacă ţinem cont de cele peste 70 de cărţi tipărite, sau cele peste 4000 de articole publicate în 12 reviste de specialitate din ţară, din care circa 3000 sunt cronici literare.
Necula se adânceşte asupra a zeci de volume, analizându-le literar, structural şi evidenţiind esenţa cărtii de pe masa de lucru astfel încât să stârnească cel puţin o minima curiozitate a cititorului de a o parcurge. Nu ştiu cât este voinţă sau conştienţă, dar analizele, cronicile sau criticile lui Ionel Necula reprezintă - dacă ar fi să ne raportăm la noua linie a economiei de piaţă - o formulă specială de marketing, de publicitate, ambele cu efect asupra cititorului dar şi asupra autorului. N-am să insist asupra acestui subiect acum, pentru că mi-am propus o astfel de abordare într-un alt material dedicat.
Revin însă la volumul de faţă, „Uricar la Poarta Moldovei de Jos", volumul 12. Cu oarecare teamă scriu acest „12" amintindu-mi că Ionel Necula mi-a spus de curând că este ultimul din această serie; personal, nu mi-aş dori asta fiindcă, întreb, cine poate scrie despre atâtea cărţi şi despre atâţia autori mai mult şi mai bine decât o face el?
Un soi de mândrie de ucenic (în ale scriiturii) mă încearcă, sfioasă, pentru că am avut onoarea de a participa firav la această ultimă apariţie, alături de dragul nostru prieten, istoricul Daniel Bradea.
[...] Cum una dintre figurile istorice care au dominat frecvent scena culturală tecuceană în ultimul an a fost cea a Cocuţei Vogoride, fie prin imaginea transpusă în volum de scriitorul tecucean Vasile Ghica, fie prin încurcătura aproape dramatică a urcării pe soclul din Parcul Central al oraşului Tecuci a bustului Cocuţei, care ulterior a fost „îmbrăcat" cu o cutie neagră urmare a faptului că prin erori de neiertat ale administraţiei locale amplasarea bustului nu a fost făcută cu respectarea legislaţiei în vigoare şi fără a deţine autorizări de la Ministerul Culturii şi de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galati, ajungându-se în final în a fi coborâtă de pe soclu, acest al doisprezecelea volum începe cu trei titluri care o readuc în prim plan pe Cocuţa: Scrisorile lui Nicolae Vogoride, Din nou despre Cocuţa Conachi, De la Cocuţa Conachi la omul de televiziune Tudor Vornicu. Pentru pasionaţii de istorie, dar cu precădere pentru oricare cititor preocupat de reperele istorice şi literare ale vremii, niciunul dintre cele trei titluri nu trebuiesc ratate, fiecare dintre ele transpunând în imagini noi personajul feminin care a dominat scena istorică si politică românească de la 1859.
Ionel Necula nu insistă să convingă că adevărul este doar cel prezentat de el, ci lasă loc liberului arbitru al fiecăruia să analizeze, să discearnă ori chiar să aprofundeze cercetările asupra Cocuţei Vo-goride dar condiţionează, întărind astfel cele afirmate în repetate rânduri şi anume că orice opinie exprimată trebuie temeinic susţinută cu documente istorice.
Fascinante sunt relatările în cuprinsul cărora autorul ridică cortina şi prezintă pe conăcheştianul Tudor Vornicu - „unul dintre puţinii descendenţi ai logofătului-poet".
Consemnări despre originea conăcheştiană a lui Tudor Vornicu găsim şi în monografia semnată de Annie Muscă, monografie apărută în anul 2008 (Annie Muscă, Tudor Vornicu, Editura Terra Focşani, 2008) şi la care criticul Ionel Necula face trimiteri în cel de-al treilea titlu alocat Cocuţei Vogoride. Astfel, aflăm că Tudor Vornicu s-a născut la 26 ianuarie 1926 în satul Angheleşti (aflat la 10 kilometri de Adjud). Annie Muscă a remarcat că ziva de naştere a lui Tudor Vornicu este tocmai ziva când televiziunea si-a făcut intrarea în lume. Familia sa avea rădăcini italiene, dar şi descinderi autohtone prin fata lui Costache Conachi, Cocuţa - nefericita soţie a cai-macanului Nicolae Vogoride, potrivnicul Unirii din 1859 - (singura mostenitoare a „nămolului" de avere lăsat de logofătului-poet) printr-o fiică a fostei prime doamne a Moldovei, ce provenea din a doua căsătorie a Cocuţei cu contele Camillo Ruspoli, prim sinodic al Romei...
Ca descoperitor şi promotor de tinere condeie, autorul o aduce în prim-planul cultural pe Aura Dan, tecuceancă prin naştere, membru al Uniunii Internaţionale a Oamenilor de Creaţie, Chişinău, Moldova (2018). Aducerea în scenă a Aurei Dan se produce în Uricar 12 prin Interviu cu Aura Dan, un amplu dialog spumos între cei doi scriitori, cu trimiteri la perioada adolescentină a celei ce azi avea să devină motiv de cronică pentru Ionel Necula. Nu întâmplător se apleacă asupra asupra volumului Jurnal despre ceilalţi semnat de Aura Dan.
Lângă Aura Dan este aşezată o altă tecuceancă, scriitoarea Ingrid Beatrice Coman-Prodan. Fişa de medalion dedicată fostei membre a Cenaclului literar „Calistrat Hogaş" - cenaclu întemeiat de însuşi autor în urmă cu zeci de ani, readuce în memoria celor care nu sunt ignoranţi câteva repere din perioada tulbure a lunii decembrie 1989, reamintind momente din zbuciumul cultural de la acea vreme. Ionel Necula, pe care îl numisem anterior descoperitor şi promotor de talente tecucene, se numără printre „vinovaţii" care au citittalentul pentru scris în Ingrid Beatrice Coman-Prodan sau în Dan Vâţă şi, fără ştirea celor doi tineri ucenici la acea vreme, le-a trimis poeziile la un Festival literar de la Suceava.
[...] Violeta Daniela Mândru (prozatoare), Geanina Bârlădeanu (poetă), Mirela Ianuş Dinga (poetă), Aida Zaharia (poetă, autoare de aforisme şi panseuri, jur-nalist), Ilarion Boca (poet), Iancu Aizic (jurnalist, autor de memorii), Daniel Bradea (istoric) sunt numele care se regăsesc în Uricar volumul 12, şi asupra cărora Ionel Necula s-a aplecat studiindu-le cărţile, emiţând opinii şi oferind îndrumări pentru o mai bună „coacere" a sămânţelor scriitoriceşti care germinează în fiecare dintre cei enumeraţi.
Iată numai câteva repere din Uricar la Porţile Moldovei de Jos, volumul 12, despre autorii din arealul tecucean despre care criticul Ionel Necula scrie cu un apetit greu de stăvilit:
• despre Violeta Daniela Mândru şi volumul Saudade (proză): „M-am convins că autoarea are toate abilităţile unui prozator performant şi cred că va avea un viitor sigur în proza românească actuală."
• despre Geanina Bârlădeanu şi volumul Lumină din Tabor (poezie): „ (...) are abilităţile tre-buincioase actului poetic şi-o creditez, nu atât pentru ceea ce a realizat, cât pentru ceea ce cred că poate realiza şi-mi face plăcere să-i urmăresc evoluţia în continuare."
• despre Aida Zaharia şi volumul Postulatele Aidei (aforisme, panseuri): „(...) şi-a asumat acest destin, de a face de cap limpede la nevolniciile acestei ţări, şi la toate derapajele din normalitate, îşi exprimă indignarea prin aceste aforisme colţuroase care nu-i aduc decât necazuri, acuze de tot felul şi, bineînţeles, tristeţi cât nu poate duce un om."
• despre Aida Zaharia şi volumul Confluenţe (poezie): „poezia (...) se decontează dintr-un fond de simţire generos, din care-şi trage substanţa lirismului său cald, ademenitor şi plin de candoare, evitând cu bună ştiinţă metaforizarea excesivă şi diluantă, inserată de multe ori artificial, doar pentru a conferi textului iluzia unei adâncimi metafizice; (...) refuză ipocrizia tentei filosofice şi preferă exprimarea directă, clară şi de cele mai multe ori în formă clasică."
• despre Daniel Bradea şi volumul Tecuciul în anii primului război mondial (istorie): „ (...) ceea ce surprinde la tânărul istoric tecucean este tentativa de a conferi unei lucrări - pe care mulţi cititori o consideră bine articulată - statut de provizorat. Autorul nu-şi consideră misiunea încheiată odată cu publicarea ei, ci-şi continuă cercetările, continuă să scotocească arhivele şi să adauge la volumul deja apărut informaţii şi documente noi, necunoscute la momentul editării."
Lângă autorii tecuceni aşază în scrieri dedicate, nume precum cele ale Nataliei Negru - personajul feminin al literaturii pentru care Ionel Necula a manifestat pasiune şi interes asiduu în decursul anilor, dedicându-i volumul Nataliei Negru, Dispuneri ocazionale, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2012; Ion T. Sion - fiul de răzes neobosit scormonitor al arhivelor; Mihai Eminescu - voievodul neîncoronat al culturii româneşti; Costică Stamate - omul de cremene, cu note grave în care Ionel Necula relatează dramele anilor aflaţi sub imperiul torţionărilor şi al schingiurilor celor care erau potrivnici sistemului securistic.
Numai nişte ignoranţi ar putea crede că aceste îm-binări de nume, ale celor contemporani lui Necula cu cei ce lesne se pot numi înaintemergători culturali ai României este una pur întâmplătoare. Punerea în oglindă a trecutului cu prezentul este modalitatea subtilă a lui Ionel Necula de a stimula şi încuraja creaţia literară sub toate formele ei (proză, poezie, eseistică, aforism, reportaj, istorie, etc) îndemnând la analiză, ghidând -imperceptibil- pe cei contemporani lui în a citi şi cerceta autorii clasici pentru o permanentă perfecţionare a scrierilor viitoare. Statornicia în filonul scriitoricesc poate fi cucerită numai prin continuă perfecţionare, ceea (nu) poate duce (decât) la opere menite să reziste timpurilor şi deopotrivă să se constituie în repere morale, educative, literare pentru cei ce ne vor urma în cursul veacurilor ce vor completa trecerile noastre terestre.
Trimiterile la istorie, în titluri precum Eroii Tecuciului, Monografla Tecuciului în presa locală interbelică, Conferinţele tecucene de altădată, Şcoala de aviaţie de la Tecuci dar şi altele pe care las cititorii să le descopere, vin să completeze cele ce afirmam mai sus şi pe care le pot sintetiza simplu: nu poate exista un prezent sau un viitor fără reperele din trecut.
Despre Ionel Necula s-au scris zeci de pagini de către criticii din România. O parte dintre dintre aceste cronici le regăsim în volumul îngrijit de autor, De la critici adunate, apărut la Editura StudIS, Iaşi, 2018.
Dorindu-i viaţă lungă în deplină sănătate trupească - căci cele morale şi sufleteşti nu pot fi puse la vreo minima îndoială - rămân cititorul fidel al lui Ionel Necula şi sper în apariţia unui Uricar cu numărul 13.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR