Porto-Franco

Generalul EREMIA GRIGORESCU un cutezător al Marii Uniri

Rodica Iacomi

Rubrica: Cronici amicale  /  Nr. 276/2019

Doamna Rodica Iacomi Tighici, autoare a aisprezece cărţi şi numeroase articole, mai ales despre educaţie, îşi măreşte acum zestrea cu volumul comemorativ Generalul EREMIA GRIGORESCU un cutezător al Marii Uniri. Citindu-l realizezi cu uşurinţă calitatea de rapsod de factură mai mult folclorică a autoarei, apropiind-o, prin aceasta, de baladele populare şi mă gândesc acum la CONSTANTIN BRANCOVEANU. Are multă asemănare şi cu MUMA LUI STEFAN CEL MARE (Dimitrie Bolintineanu), DAN CĂPITAN DE PLAI (Vasile Alecsandri), dar şi cu IMN LUI STEFAN CEL MARE (tot de Vasile Alecsandri). Vârsta onorabilă a autoarei explică existenţa în text a unui filon de înalt patriotism fără putinţa, însă, de-al scoate din cantonamentul în care a apărut pentru prima oară, tradiţia şi noutatea fiind, după cum se tie, două părţi ale aceluiai întreg. Nu poate fi trecut cu vederea nici modul de-a folosi limbajul imediat, oral (să ne amintim, dar păstrând proporţiile, că şi Petre Ţuţea a excelat prin discursul lui oral). Dar ceea ce a dat forţă şi curajul de-a scrie o carte de o asemenea factură este îndrăgostirea autoarei de marele erou national şi local, Eremia Grigorescu. Dragostea rămâne pe deasupra tuturor lucrurilor.
Apărută în 2018, anul centenarului Marii Uniri, cartea flutură ca pe un drapel figura vie a marelui general, Eremia Grigorescu, fără de care Marea Unire de la 1918 n-ar fi fost cu putinţă.
Cartea este alcătuită dintr-o culegere de texte puse sub formă de poeme semiprozodice, în care sunt sur-prinse momente esenţiale din viaţa eroului - „Floare de Bujor" - , dar şi texte evocative şi omagiale prin care subliniază cu mult nerv trăsătura lui dominantă - dragostea de Iară („Crez i-a fost doar lupta dreaptă/ Si doar dragostea de tail” - Destin). Multe au tonul unor rugăciuni adresate lui Dumnezeu în care I se mulţumeşte pentru salvarea neamului la Mărăşeşti prin omul providential născut în anul 1833 la Golăşei, azi un cartier al Târgului Bujor. Hotărârea teribilă „Pe aici nu se trece!" a reuşit să o facă conştiinţă de sine pentru întreaga armată română, care acum, ajutată şi de muncii Carpaţii Răsăriteni şi al cărei centru de comandă se mutase la Tecuci, avea ordinul şi misiunea sacră să apere Moldova. Geniul acestui mare roman s-a întâlnit cu masiva vointă a ostirii într-un moment de legendă la care, cum spuneam, a asistat până şi cerul. Motorul armatei germane condus de temutul general Mackensen s-a stricat chiar pe valea Siretului la Mărăşeşti. Acest moment ne aminteşte de un altul la fel de înăltător: Podul Înalt (Vaslui) 1475, când oastea Moldovei de sub comanda marelui voievod Stefan a dat o lovitură hotărâtoare celei otomane condusă de Suleiman Pasa, venită câtă frunză şi iarbă să ne certe pentru nesupunere.
Iată câteva titluri de text din care se compune firul luminos al trecerii prin lume a generalului Eremia Grigorescu, aşa cum ni-l prezintă doamna Rodica Iacomi Tighici: Ti-a fost dat; Locul natal; Copilăria; Copil orfan; Destin; A fost chemat; Sună goarna; Vizită pe front. Si câteva secvenţe realizare artistic: „Dealuri nepereche/ Ca-ntr-o horă lină/ Străjuiesc o vatră veche/ De dor şi lumină" (Locul natal); „A căzut din cer o stea/ Si-n pământ s-a dus;/ Era steaua tatălui/ Timpuriu apus" (Copil orfan); „Un apus strălucitor,/ Ca luceafărul de seară,/ L-a făcut nemuritor/ Pentru neam şi pentru Tară" (Destin).
Fără-ndoială textele forte ale volumului sunt cele referitoate la epopeea vie de la Mărăşeşti: 6 august 1917; Epopeea de la Mărăşeşti; Luptele de la Mărăşeşti. Secvenţe: „Foaie verde meri domneşti/ Lupte ca la Mărăşeşti/ Pământul n-a mai văzut,/ Aşa iad de foc şi fum/ N-a fost decât la Verdun" (Luptele de la Mărăşeşti]; „S-a cutremurat pământul,/ Cerul s-a întunecat,/ Apa clocotea în vaduri,/ Muncii zid au ridicat.../ Toţi acei ce fără teamă,/ Stăpâniţi de-un dor aprins,/ Au strigat: „Tara ne cheamă!"/ Hora morţii au încins./ Si-a fost mare bătălie,/ De-a stat soarele în loc,/ Doamne, ce mai vijelie,/ Numai scrum şi numai foc./ Săbii mii se-ncrucişau,/ Baionetele zburau, Caii-n frâie nechezau,/ Morţii de-a valma cădeau,/ Suiera aprig văzduhul/ De obuze şi ghiulele,/ Că nici pasărea cea iute/ Nu-şi tăia drum printre ele." (Epopeea de la Mărăşeşti]. Izbitor de mult seamănă cu „Peneş Curcanul" ori „Pasa Hassan" - Vasile Alecsandri, respectiv George Coşbuc.
Conştientă fiind de importanţa cărtii sale, autoarea tine să mulţumească la final divinităţii pentru că a în-vrednicit-o să ducă la bun sfârşit nobila idee: „Îmi plec genunchii mulţumind/ Pentru îndemnul ce mi-ai dat/ Si cu smerenie mă-nchin/ Cântând: <fii, Doamne, lăudat!>" (Tatălui Divin, mulţumire).

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR