Porto-Franco

Vincenzo CARDARELLI (1887 ‑ 1959)

Vincenzo Cardarelli

Rubrica: Spatiile siritului  /  Nr. 276/2019

Alături de Ungaretti, Saba, Montale, Campana şi Quasimodo, VINCENZO CARDARELLI a fost unul dintre cei mai de seamă poeţi italieni ai secolului XX. Unul care, sfidând modele literare şi nu numai, a ştiut să-şi urmeze vocaţia până la capăt. Ca nişte spiragli, ca razele ce răzbat prin nori, poemele sale sunt, cum spune prietenul şi comentatorul său, Emilio Cecchi, pure linii de ale timpului, pure linii de forţă, iar desenul lor, iluminant şi memorabil totodată, dă la iveală peisaje ale voinţei, panorame ale timpului, arhitecturi polifonice de scrupule, remuşcări, revendicări, bucurii vertiginoase...
(Prezentare şi traducere de Ioan MILEA)

SPERANŢA
Speranţa e în operă.
Eu sunt un cinic căruia îi rămâne
pentru credinţa sa acest dincolo.
Eu sunt un cinic care
crede‐n ceea ce face.

INSPIRAŢIA
Inspiraţia, pentru mine, e indiferenţa.
Poezia: sănătate și nepăsare.
Arta de a tăcea.
Cum tragedia‐i arta de‐a te masca.

TOAMNA
Toamna. Deja am simţit‐o venind
în vântul din august,
în ploile din septembrie,
torenţiale și plângânde,
și un fior a străbătut pământul
care acum, gol și trist,
întâmpină un soare rătăcit.
Acum trece și apune,
în toamna asta ce înaintează solemn,
cu nespusă încetineală,
timpul cel mai bun al vieţii noastre
și ne spune îndelung, adio

INSOMNIE
Îmi pare uneori că văd. Somnul,
monstru uriaș, impalpabil,
stându‐mi deasupra, gata să mă înghită,
și în acea clipă sunt prada lui.
Ce război jalnic și înfiorător
e acela pe care tot mai des
îl duc cu el
Cu somnul spun. Și delirând alung
orele ce îi aparţin.
Fantoma neliniștită, adormit care umblă
și visează și crede că este treaz.

PESCĂRUȘI
Nu știu unde își au cuibul pescărușii
unde își găsesc pacea.
Eu sunt asemenea lor,
În ne‐ntrerupt zbor.
Ating viaţa ușor
precum ei apa ca să‐și apuce hrana.
Și poate tot ca ei iubesc liniștea,
marea liniște marină,
dar soarta mea e sa trăiesc
străfulgerând în furtună.

SEARA ÎN LIGURIA
Înceată și trandafirie se înalţă din mare
seara în Liguria, ruina
pentru inimi îndrăgostite
și lucruri depărtate.
Perechile întârzie prin grădini,
se aprind una câte una ferestrele
ca tot atâtea spectacole.
Cufundată în ceaţă, marea adie.
Bisericile de pe ţărm par nave
gata să ridice ancora.

REÎNTOARCERE ÎN SATUL MEU
1
O, memorie nemiloasă, ce ai făcut
din satul meu?
Un sat de umbre
unde nimic nu s‐a schimbat
în afară de cei vii
care uzurpă locul morţilor.
În amintirea mea,
totul e nemișcat, vrăjit.
Chiar și vântul.

2
De cate ori, o, satul meu natal,
am venit să caut în tine
ceea ce îmi aparţine cel mai mult
și‐am pierdut.
Vântul acela străvechi, acele străvechi glasuri
și miresmele și anotimpurile
unui timp, vai, dus.

LUI OMAR KHAYYAM
Cât trăiești, bei, (Khayyam)
(fragmente)
..:După tine, am băut
cu totul alte bodegi.
Gâtlejul ne e roșu
de vinurile noastre din Occident
o, bătrânul meu, melodios persan...
Și acesta era vinul cel bun,
Khayyam.
Zeul care‐ţi oferea
această băutură de‐amăgiri,
era norocul și cântecul tău.
Iar tu închinai pentru trandafirii
mormântului tău surâzător,
nebănuind, o, neînfricatule,
ca deja viaţa‐ţi era
un cimitir înflorit.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR