Porto-Franco

„Azi despre ieri". Mihaela Albu în dialog cu Slavco Almăjan

Mihaela Albu

Rubrica: Un altfel de interviu  /  Nr. 276/2019

„Noi suntem copiii adoptivi ai istoriei asimetrice." (Slavco Almăjan)

Mihaela Albu: Dragă Slavco, după cum ştim cei care iubesc Poezia, tu eşti poet de expresie românească în Serbia. Poti să îţi faci o scurtă autobiografie cu referire specială la românitatea ta?
Slavco Almăjan: Îmi place să spun că sunt din Banatul Occidental. În felul acesta îmi asigur o poziţie care mă eliberează de prejudecăţi şi stereotipuri. Nu trebuie să explic că aparţin unei comunităţi minoritare, că mă aflu dincolo de hotarele geografice ale literaturii române, că discursul meu poetic se deosebeşte de conceptul paradigmatic al post-romantismului sau al impresionismului. Sunt născut într-o zonă minunată. Noi aici, zicem acestei zone, zona de codru, Banatul sârbesc fiind împărţit în trei mari zone: Banatul de Nord, Banatul de pustă şi cel de la codru. Eu sunt, aşadar, din zona de codru, o zonă formidabilă care se întinde de la Vârset si până la Biserica Albă, respectiv până la graniţa cu România, cu râurile Caraş, Nera, Dunăre. Aci e şi extraordinara Pădure de Brazi de la Grebenaţ, satul mamei mele şi al poetului Vasco Popa.
M.A.: Unde se află mai exact zona aceasta?
S.A.: Regiunea se află la marginea Dunelor de ni- sip cu legendara Fântână a Fetei, unde Societatea de Limba Română organiza pe timpuri faimoasele sale Colonii literare, la care s-a profilat visul nostru literar. Deci Banatul Occidental, care este în partea de nord a Serbiei, în regiunea Voivodina, cu principalul ei oraş Novi Sad, unde am venit la studii şi unde trăiesc de peste 50 de ani, a devenit zona de interes permanent al ambiţiilor noastre insuficient articulate de stilul nostru de viaţă. Tatăl, bunicul, străbunicul, strămoşii mei sunt dintr-o veche familie de Almăjeni, iar părinţii mamei mele sunt dintr-o altă familie veche - a lui Mărilă, din amintitul Grebenaţ. Bunicul meu era soldat Austro-Ungar şi era pe front în Galiţia. Părinţii mei au trait, până în 1918, în Austro-Ungaria, ca toţi bănăţenii. Interesant de amintit că românii de pe aceste meleaguri au trait istoria în mers, în mai multe state: în Regatul Sârbo-Croat-Sloven, apoi în Iugoslavia, în ţara numită Serbia şi Muntenegru, şi azi în Serbia. Am trecut prin istorie ca prin tramvai. Noi suntem copiii adoptivi ai istoriei asimetrice. A tramvaiului oprit în afara ambiţiilor noastre contradictorii.
M.A.: Fiind cetătean sârb, locuind în Serbia, scrii în ambele limbi?
SA: În tinereţe am scris în două limbi. Am plecat, într-un fel, pe urmele lui Vasko Popa şi Floricăi Stefan, poeţi de mare respiraţie, care s-au realizat în limba sârbă, Vasko, după cum ştie toată lumea, devenid cel mai mare poet sârb modern. Am publicat o singură carte în limba sârbă, iar volumul meu de debut care poartă titlul Pantomimă pentru o dupăamiază de duminică a apărut în traducere, în „Ediţia Princeps", la una dintre cele mai importante edituri din fosta Iugoslavie. Pentru noi lucrul acesta nu este ceva neobişnuit. Si Beckett şi-a tradus cărţile sale, Cioran a scris în două limbri, Ionesco la fel. Traduc în ambele limbi, şi în română şi în sârbă. Este un mare avantaj să simţi cultura altor popoare, mai ales să înţelegi discursul poetic.
MA: Avantajul de a cunoaşte din interior aceste culturi, să fii familiarizat cu toate curentele şi mişcările literare...
S.A.: Da. Pe timpul ex-Iugoslaviei am fost la curent cu mişcările literare din Serbia, Croatia, Slovenia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Macedonia. Am participat la numeroase reuniuni organizate în diferite centre din întinsul Iugoslaviei.
MA: Cunoscută fiind relatia specială în plan literar dintre România şi lugoslavia, sunt convinsă că la aceste întâlniri veneau şi scriitori români.
SA: La multe din aceste reuniuni au participat scriitorii români. Ceea ce merită amintit este faptul că la toate aceste reuniuni scriitorii din România au fost foarte activi şi expunerile lor au trezit mare interes. A traduce din limba română în limba sârbă si invers este un lucru extraordinar. Să găseşti alternative, soluţii, să simţi ritmul limbajului poetic e un lucru formidabil. Eminescu, Arghezi, Barbu sunt foarte greu de tradus în limba sârbă. Nichita, Blaga nu-mi dau pre mari greutăţi. E o mare satisfacţie când duci poemul la bun sfârşit. Te simţi de parcă ai consuma un vin bun de regiune sau ai participa la realizarea unui vis de tinereţe.
MA: Ca poet de limba română cu o activitate îndelungată şi bogată, ai cunoscut de-a lungul timpului multi scriitori români. Ar fi interesante relatări ale acestor întâlnim Ce amintiri ai legate de întâlnirile voastre?
S.A.: Am cunoscut mulţi scriitori români. Unii dintre ei au trecut prin casa mea, care a fost deschisă pentru toţi scriitorii care veneau la Novi Sad. Practic nu există scriitor care a venit la Belgrad sau Novi Sad şi care nu a participat în emisiunile mele la radio sau televiziune, deoarece acolo am lucrat un timp. La Postul de Radio Novi Sad am fost lung timp redactorul rubricii culturale, am avut o emisiune foarte îndrăgită de ascultă- tori - Album artistic sonor. Primul poet care a venit în Iugoslavia era Anghel Dumbră- veanu cu care am tradus prima antologie din poeţii sarbi i croaţi. Am lucrat câteva luni. Cartea a fost publicată la Bucureşti la Editura Albatros, în 1973. Este prima antologie din lirica iugoslavă care a apărut în Romania. Mircea Tomuş a scris o prefaţă. Era un proiect mare pe care, din păcate, nu l-am realizat. Anghel mi-a spus: „Am să-ţi aduc caţiva scriitori minunaţi. Te vei mira cat de minunaţi sunt. Voi veni cu Nichita Stănescu, cu Petre Stoica, cu Mircea Tomuş."
M.A.: Şi ... au venit?
SA: Nu a trecut mult timp şi a venit cu prietenii săi. Despre Nichita se discuta deja în redacţia Postului de Radio Novi Sad, dar şi la Casa de Presă Editură „Libertatea". Nichita era poetul care ne lipsea. Românii din această zonă, mă refer la iubitorii de literatură, au avut mare nevoie de un Nichita Stănescu, gandea ca şi noi, discursul său poetic l-am înţeles din prima secundă. Limbajul să ne era aproape, inspirativ, încurajator. A participat în mai multe emisiuni ale mele.
M.A.: Ce alti scriitori din Romania te-au mai vizitat?
SA: Prin casa mea a trecut şi Sorescu, la fel un poet de excepţie, mai discret, mai tainic, care mi-a cerut să-l duc la Timoc. Intenţiona să studieze obiceiurile, cantecele străvechi, să scrie o carte despre zona aceea specifică. Apoi Marin Mincu despre care am păreri foarte bune; trebuie citită poezia sa Plangerea lui Nichita, scrisăîn decembrie 1983 şi inclusă în volumul Vine frigul! La Belgrad l-am cunoscut, 1967, pe Eugen Barbu care venise dintr-o mare călătorie cu un grup de scriitori români. Eram în Grădina de vară a Uniunii Scriitorilor de la Belgrad. Era iulie, cald, spre seară. Mi-a dat romanul Groapa. Pe mine m-a impresionat în mod deosebit romanul său Principele, cred că e o carte unică, ieşită din contextul general al literaturii române. Aşa cum cele 11 elegii sunt o carte unică. Nichita era fermecător, spontan, fin, era un nobil. Cu Marin Mincu, loan Flora şi Adam Pusloici am stat la mine în casă o noapte întreagă. Mincu a discutat înflăcărat cu Nichita despre starea poeziei la sfarşit de veac, deoarece veacul 20 era pe sfarşite. in primii ani după revoluţie, la Belgrad, la Întâlnirile de Octombrie, cunoscuta reu- niune internaţională, a fost Dinescu, a trezit o mare curiozitate. A vorbit foarte frumos.
M.A.: Lista pare a fi lungă
SA: Da, sosirea scriitorilor români la noi a con- tinuat. Îmi amintesc de Ovidu Cotruş, Andriţoiu, Gabriela Melinescu, Georgeta Horodină.
MA: Presupun că ai cunoscut multi scriitori şi aici, in Romania, la vizitele tale în ţară....
S.A.: La Bucureşti am cunoscut-o pe Ana Blandiana, pe Dorin Tudoran. Ei erau foarte tineri, talentaţi, apreciaţi deja de critica literară. Am avut prilejul să-l cunoscut pe Doinaş, Dan Hăulică i mulţi alţii. Eram într- o delegaţie cu Igor Mandici din Zagreb. Am fost primiţi la Secolul XX. Am rămas adanc impresionaţi de domnii care au lucrat în această redacţie. Era prin anul 1971, oame- nii discutau înflăcărat despre Marshall McLuhan şi, aproape că nu yeţi crede, despre mijloacele de comunicare electronică! Erau formidabili, oameni distinşi, cu largheţe, deschişi spre fenomenele noi ale vieţii. Ştiu că am citit cu un interes deosebit anumite texte ale lui Dan Hăulică şi poezia lui Doinaş.
Am cunoscut la fel un om de o rară fineţe intelectuală, pe Liviu Petrescu. L-am întalnit şi la New York, dar şi la Cluj unde am primit Marele Premiu Lucian Blaga. L-am cunoscut foarte bine pe loan Alexandru, un mare poet (primele lui volume Infernul discutabil, Vămile pustiei, excepţionale), am fost odată la el acasă, cu loan Flora, pe 15 iunie. La miezul nopţii ne-a cantat cu copiii şi soţia. Era o noapte nemaipomenită. Ne-am amintit de Eminescu, de Caragiale, de multe alte momente şi celebrităţi ale literaturii române. and am ieşit din casa lui Alexan- dru, spre dimineaţă, maşinile parcate în apropierea casei sale erau acoperite cu flori de tei.
L-am cunoscut şi pe Geo Bogza, care avut o seară excepţională la Matica srpksa, o instituţie de mare renume de la Novi Sad, apoi pe Gelu Naum, Eugen Simion, care a făcut o vizită Catedrei de Limba Română de la Novi Sad, pe Paul Miclău, care a scris un text foarte frumos despre volumul meu de versuri Liman trei. Pe Breban, Ţepeneag, Prelipceanu i-am cunoscut într-o vară la Neptun, la o reuniune internaţională a scriitorilor şi pe mulţi alţii. La Timişoara, într-o toamnă, în timpul unui simpozion, am avut prilejul să-l cunosc pe Adrian Marino. A lăsat o impresie foarte puternică asupra mea. Mi-a povestit câteva momente din viaţa sa, în mod aparte despre dicţionarul de idei lieterare. M-a întrebat ce ştiu despre Vasko Popa. I-am spus ce am ştiut.
M.A.: Presu pun că l-ai cunoscut pe Vasko Popa...
S. A.: Desigur, l-am cunoscut bine pe Vasko. I-am spus lui Marino că Vasko, pe langă faptul că era un mare poet, mai era şi un mare editor. S-a îngrijit de o ediţie excepţională „Metamorfoze", la prestigioasa Editură Nolit, din Belgrad. Era la curent cu cele mai noi apariţii editoriale din lume. in urmă cu doi ani la Novi Sad a fost Cărtărescu, Ion Mureşan, Cornel Ungureanu, o echipă foarte bună de poeţi, despre care am scris. Au avut o şezătoare literară foarte reuşită la Academia de Ştiinţă şi Arte.
M.A. Ai amintit de vizita la New York. Cu ce scriitori români din exil te-ai întâlnit?
S.A.: La New York am cunoscut-o pe Nina Casian, la Centrul Cultural.
M.A: Faptul că ai întâlnit multi scriitori român, din generatii diferite, că ai avut prilejul să discuti cu ei, că ai tradus unele cărţi importante de poezie, că ai participatîmpreună cu acestia la reuniuni literare a avut, presupun, o mare importantă în cunoaşterea, să spun aşa, din interior, a literaturii române.
S.A.: Toate acele întâlniri, de acum douăzeci de ani şi mai bine, au o avut o însemnătate deosebită pentru mine şi colegii mei de breaslă. Am început să discutăm serios despre literatura română, despre modernitatea acestei literaturi. Nichita, Sorescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, mai târziu şi Dinescu, erau citiţi şi recitiţi cu interes deosebit. Neam împărţit în grupuri. Am venit cu argumente tari în favoarea poeziei moderne. Eram încă departe de sfârşitul veacului XX. Ce vremuri, ce discuţii înflăcărate legate de sensul literaturii! Noi n-am descoperit numai literatura română modernă, noi ne-am descoperit pe noi, am descoperit vocaţia modernităţii în această zonă.
MA.: Crezi că s-a schimbat ceva în ansamblul poezie: româneşti? Tu continui să scrii în limba română?
SA.: Astăzi discursul poetic e altul, deoarece şi întrebările noastre esentiale sunt altele. În fiecare dimineaţă mă întreb: vrei să fii fericit sau să scrii? Şi, fără să gândesc prea mult încep să scriu. În limba română, fireşte.



Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR