Porto-Franco

CONSTANTIN TRANDAFIR - 80

Constantin Trandafir

Rubrica: Pozatori gălăţeni  /  Nr. 276/2019

I. REINTOARCEREA*
Sau Caracterul absolut al Prieteni

Începutul acestei povestiri banale cu un om complicat, activistul cultural şi redactorul şef al renumitei revistei Anteu, Atanasie Caraiman, şi a celor doi prieteni ai săi, istoricul Victor Machedon şi profesorul secundar Ovidiu Năstase, cărora, deşi sunt de aceeaşi vârstă, mai bine le- am spune admiratorii/zelatorii distinsului bărbat Caraiman, fiindcă acesta are şi o teorie despre caracterul absolut al prieteniei, mai ales într-o vreme ca aceasta greu sau imposibil de înţeles, ca o schimbare de zodie.
Atanasie Caraiman e mânos mai mult decât a fost el vreodată.
S-a certat în sinea lui cu lumea, nu se ştie prea bine cine îl pusese în astfel de sfadă, dar s-a aflat ce anume stârnise înversunarea.
Nu degeaba îi spunem Şoimanul Achite, deşi de vreo cinci-şase ani încoace îl dor tendoanele. Furia lui s-a dezlănţuit ca o furtună, în tăcere, cum de regulă îşi consumă el zbuciumurile, lăuntric.
N-a scos un cuvânt, doar mormăia şi ochii lui bul-bucaţi şi apoşi s-au înroşit mai tare ca de obicei. Numai ca un ecou se auzi o voce tânguioasă, însoţind ţiterele şi cimpoaiele:
„Supărat sunt, Doamne, supărat,
Mult necaz este în jur, multă minciună,
Iar s-adună norii a furtună,
Supărat sunt, Doamne, supărat!"
Mai bine că nu mai e şef la Cultură, a rămas doar la Gazetă. A fost suspendat de alţii mai puternici, cel puţin în numele lui Eros. E pândit şi la conducerea revistei. Stă cu fiorii mazilirii în spate. îşi zicea şi era clar ce anume gândeşte că anul acesta este anul pierzaniei, a fost atunci, în vară, cu însemnatul de la Răsărit, au izbucnit Solidarienii, s-a prăbuşit Zidul, au început să fugă din ţară precum potârnichile. E ceva cu Teheranul, cu marele oraş din Vest, ştiu, înţeleg tot ce ascunde carambolul ăsta. Nostradamus e limpede, aproape explicit. Nu grăieşte destul de clar Noul Testament despre triumful escatologic al lui Isus Cristos şi despre revelaţiile Sfântului loan Evanghelistul în legătură cu sfârşitul acestei lumi? îmi spune şi intuiţia mea despre dedesubturile avertismentelor. Amicul Machedon, zis Mache, e un simplu literat istorist, nu crede nici în viziunea futuristă, nici în cea esoterică, iar Ovidiu Năstase, zis Nasty, nu iese din limitele lui estetice şi literare pe care le înţelege cam vag...
S-a răspândit un aer apăsător, parcă nu poate săl mai respire. Răvăşit, simţi o teribilă pornire de a striga, dar făcu sforţări să-şi domine disperarea. Rămase numai într-o perpetuă stare de nervozitate...
Miercuri, s-a întâlnit cu amicul de suflet Victor Machedon, lucrător la secţia de istorie şi colaborator la revista unde Atanasie e şeful, publică fragmente istoriografice de unde nu lipsesc referirile la literatura veche. Cultura înainte de toate îl ademeneste şi literatura antied în special proza latină, despre care a scris un studiu în serial, de proporţia unei cărţi pe care o va tipări în curând.
Mai mult prin semne, cei doi culturali şi-au dat întâlnire la Cimitirul Sfânta Vineri din urbe. S-au strecurat printre arbuşti, copaci desfrunziţi, cruci şi cavouri. Peste tot pluteşte un zumzet nedefinit. Dezolarea, în loc să scadă, creşte. Deşi nimeni nu-i întrece în luciditate, răsar parcă vederi fantomatice în preajma lor. S-au oprit cu evlavie în faţa unei necropole, cu fruntea în piept şi cu ochii închişi.
- A fost om de ispravă Primul, îndrăzni Machedon, căruia mai toţl cunoscuţii îi spunem scurt Mache. Păcat că s-a dus taman anul acesta, când era mai mare nevoie de el.
În colţul dinspre est, la mormântul lui Pătran, au tatonat cu maxima atenţie locul şi au convenit, în câteva cuvinte abia auzite de ei înşişi, că zurbaua din oraşul vestic se poate răspândi şi deveni fatală pentru ţară. De fapt, padre, cum îi zic unii, nu are amici, istoricul şi literatul Machedon l-a ascultat ca pe un sfânt acoperit şi a fost întru totul de acord, bălăngănind tot timpul din cap. Cu discreţie, Atanasie (Atase, prieteneşte) dădea semne că turbează de mânie fără să facă vreun alt gest. învăţase de mult să se abţină, ţeapăn şi demn. Apoi, a şoptit, uitânduse scurt în toate direcţiile:
- Textul tău care intră în numărul următor al revistei e cam confuz. Care-i părerea efectivă a istoricul în privinţa asta?
Mache îl privi cu înţelegere, ştia că acesta va fi subiectul şi că în câteva propoziţii va trebui să echilibreze poziţia echivocă. Nu reuşi. Şi Ataşe, cum nu-i este felul, se spovedi:
- Da, cum trece, dacă trece, răzmeriţa din Vest, voi începe să scriu un tom despre stăpânirea de sine. Clipi des din ochii incendiaţi, îşi duse mâna înmănuşată spre buza de jos şi apăsă puternic. De unde şi până unde, omul de la secţia de istorie, care îl tot privea chiondorâş, îi spuse bâlbâind:
- Nu-ţi fie teamă, padre, se rezolvă. Greu, dar se rezolvă, se schimbă dar nu întru totul.
- Cum să nu, primi replică iritată, aici e vorba de viaţă şi de moarte. Mai mult de moarte.
- Padre, frica e mai rea decât o rană deschisă. Istoria nu se face decât prin acte de curaj iesite din comun.
- Încă n-ai înţeles, murmură Atanasie tot cu degetul pe buză, ce dezastru ne pregăteşte soarta.
- Ai mei au o zicală, încearcă Mache o altă cale: Mai bine mori de râs decât de frică.
- Să mori de râs?! Râsul e cel mai mare păcat omenesc... Dar nu-i locul aici să vorbim despre râs, Mache, şi nici nu-i timpul acesta dezarticulat.
- Ţi se vede iritaţia pe chip, alteţă. Ceva din adâncuri îţi macină cumpătul arhicunoscut drept rectiliniu. Nu stiu unde am citit că nimic nu-i dă unui fricos mai mult curaj decât frica altuia.
Şi tu, Mache?! Scrâşni distinsul bărbat. Şi în acelaşi timp îşi duse degetul de la buze pe obrazul lui drept. Nu uita că suntem sub acelaşi acoperiş! Lui Joyce îi era frică de câini, de fulgere şi apă. Noi trebuie să fim atenţi la nişte grozăvii naţionale.
Zadarnic încercă vinovatul să dreagă nu se ştie ce anume:
- Toată lumea ştie şi eu mai mult decât oricine că tu, padre, eşti un om dârz de atitudine şi cărturar de altitudine. Aş putea zice că intransigenţa ta chiar depăşeşte uneori limitele cutezanţei.
- Cu vorbe mari, mormăi demnitarul, i se zice credinţă şi prudenţă.
Ninsoarea începu să se înteţească. Bătea mai in- tens vântul
dinspre nord. îşi strânseră fularele peste bărbie, îşi înfundară căciulile pe ochi şi alunecară spre ieşire. Au luat-o în direcţii opuse. În redacţia revistei e mai frig decât afară. De obi- cei, redactorul şef, Atanasie Caraiman stătea descoperit în incintă, la biroul lui, iar când e rece se scuză să poarte faimoasa şapcă, despre care a promis că va scrie chiar un volum eseistic. Acum şi-a pus ditamai căciuloiul, seamănă cu Decebal, în mâni poartă mănusi din lână de oaie.
Încotoşmănat e şi Oargă, mai mult un băgător de seamă decât un profitabil redactor. Numai secretara de redacţie, Corina, e mai lejeră, de la un timp vine la redacţie cu nepoţelul Adrian, părul castaniu îi curge alene pe umeri, la gât poartă o eşarfă tricoloră, bluza portocalie lasă la vedere perspectiva sânilor opulenţi, fusta scurtă permite deschiderea genunchilor. „ Şeful" clipeşte des şi îşi schimbă privirea asupra caietului de sarcini pe care îl răsfoieşte nervos, încercând să sugereze calm responsabil. E cel mai dificil sumar din toate câte au fost până acum. Tovarăşul Oargă special are de intervenit cu indicaţii la vreme de răspântie, vreau să zic vremuri de mare răspundere culturală şi civică. Noi scriitorii gestionăm morala şi arta în conformitate cu cerinţele epocii.
- Să intrăm în subiect, decide el. Tensiunile din ultimul timp impun atenţie mărită pentru a nu cădea în plasa celor rău intenţionaţi. Vreau să spun că noi înţelegem Perestroika în sensul pozitiv al cuvântului. Nu avem nevoie de interpretări deviate de asa-zisa revoltă de la lasi sau de tămbălăul timişorean.
- Ca să intrăm în subiect, îndrăzneşte şi secretara de redacţie, să definitivăm sumarul revistei, că deja am trecut de jumătatea lunii. Materialele au fost selectate de redacţie, mai trebuie parafa Comitetului de Cultură.
La recitirea sumarului, obiecţiile par să se înmul-ţească. Articolul de istorie al lui Mache nu e pe linie, foarte bine atinge problema I. R. în „Eroi şi înălţimi". Pe aceeaşi pagină să se alăture D.B cu „Soare pe pământ" şi V.N. cu „Sub arc de aur". Să se scurteze textul „Patriotismul coordonată permanentă a literaturii române", iar cuvântul maestrului Al. S. trebuie pus pe prima pagină. Şi cu supratitlul „Un memento pentru toţi promotorii vieţii spirituale din România".
Când toţi s-au retras, Corina, seducătoare ca soţia lui Putifar, tinde să se apropie de Redactorul şef, care face un gest scurt de retragere şi bâiguie printre dinţi:
- Nu, Corina, pe vremurile astea geroase nu-i cazul, nu..

* fragment din roman

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR