Porto-Franco

EXISTENŢA IDEALĂ ÎN TIMPURI BIPOLARE

Virgil Nistru Tiganus

Rubrica: O carte eveniment  /  Nr. 276/2019

Dr. Silviu Constantin Nedelcu,„Cenzurarea presei ortodoxe în comunism”. Ed. Eikon, 2019, cu un „Cuvânt începător” de Marian Petcu

Există un pasaj în referatul biblic al lui Ioan (18, 38-39), în care, înainte de a fi osândit, lisus spune: „Am venit în lume să mărturisesc pentru Adevăr.". Surprins, procuratorul roman îl întreabă: „Ce este Adevărul?". Se lasă o linişte ideală care îl va face pe judecător să recunoască: „Eu nu găsesc în El nicio vină':" Se spală pe mâini ca şi cum s-ar lepăda de păcate; tăcerea Mântuitorului îi va stârni, fără îndoială, o uimire tristă. Un tânăr cercetător de la Biblioteca Academiei Române, Dl. Silviu Constantin Nedelcu, licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi al Facultăţii de Litere Bucureşti, al cărei doctor a devenit în 2018, propune o analiză unei „strategii" ideologice migratoare: „Cenzurarea presei ortodoxe"1. În acea campanie, dirijată, la început, de „Step brother", şi-au arătat zelul autorităţile interesate de controlul activităţilor editoriale şi de învă-ţământul teologic. Să reţinem că această curajoasă analiză aparţine nu numai unui Doctor în biblioteconomie, specializat în publicistica bisericească, ci şi unui teolog, unui spirit reflexiv. Domnia sa ştie cine şi ce este Adevărul. Separă cu înţeleaptă discreţie Adevărul credinţei dreptmăritoare de meşteşugirile şi urzelile „din lumea aceasta" spornică în nechibzuinţă. Cartea de faţă (la început - teză de Doctorat), structurată cu o rigoare impusă de natura temei dezbătute ilustrează nu numai injustiţiile din toate „obsedantele decenii", ci şi nedreptăţile pioase (încă mai regretabile).
Indicaţiile „de sus" (adverbul torenţial planează deasupra unor compromisuri mereu inutile şi dezgustătoare) aduceau pentru umilii părinţi, pentru monahi şi monahii un sentiment de apăsare tragică, desprins parcă din vremuri diocliţiene. Firele de grâu ale tinereţii lor cuvioase au fost sfâşiate de spinii răsăriţi în răzoare de ură: temniţe de piatră şi de stuf, „reeducări" infernale, morminte fără de cruci, râsul hidos al cuceritorului de schelete. „Pe Crucea ta, Măiastră suferintă/Să-nalti la Cer săraca mea fiintă" se ruga o măicuţă infirmă încarcerată fără niciun temei, după o mulţime de ani destinaţi în Universitate spiritualităţii clasice. Părintele Teofil, nevăzător, s-a schimbat într-un volum, într-o carte de versuri ale Zoricăi Teodosia Laţcu (interzisă mai ales tineretului), un Homer creştin, cu o cruce albă de rugă. L-am ascultat recitând în pronaosul Mănăstirii Sâmbătă de Sus. El era CARTEA. „Revistele" unde apăreau, chiar sub frunţile de două degete ale temnicerilor, versurile lui Radu Gyr, Crainic, Anania, Daniil Sandu Tudor, Andrei Ciurunga, Dorz erau „scrise" pe tălpile bocancilor, în un-ghere mucede din celule, sau pe chipurile înlăcrimate ale celor loviţi fără milă. Însă nimeni nu i-a putut alunga pe martirii creştini din nevăzuta existenţă ideală!
Noile figuri „istorice" îşi ilustrează după roşia „eliberare" rosturile de tristă amintire: latifundiarul scorţos Petru Groza e nelipsit în Tara Sovietelor; cu o râvna slugarnică, confirmată şi de suveranul de atunci, fiul scriitorului D. D. Pătrăşcanu va semna condamnări la moarte, fără să bănuiască cruzimea de hoardă a viitorilor săi „anchetatori". Labilul Ralea, admirator provizoriu al lui Eugen Ionesco, nu reuşea să vadă absurdul în îngrămădirea de modele patentate în „Siberii de gheaţă". Din cartea d-lui Nedelcu nu lipseşte oportunistul despotic Burducea, un personaj de „corp-ansamblu" şi de Operetă, eşuat în bipolara Venezuela'.
Într-un succint dialog cu autorul cărţii am înţeles asprimea nejustificată cu care a fost tratat în aceleaşi vremuri Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu3, ierarhul aflat în dizgraţia bolşevismului autohton, ca şi părintele Arsenie Boca. (Servilismul de odinioară pare să se înveşmânteze astăzi în straiul post-mo-dernei „corectitudini". Au fost atunci „puşi în retragere" ierarhii incomozi: Mitropolitul Irineu Mihălcescu, episcopul Cosma Petrovici. Distinsul Prof. Dr. George Enache a consemnat un act de curaj: intervenţia Patriarhului Nicodim către suveranul ţării4 referitoare la eliminarea ierarhilor consideraţi in-comozi. Scrisoarea e datată 17 martie 1947. În 27 februarie 1948, expeditorul trecea la cele veşnice. Pragmatic, urmaşul său venit „din lume" a optat pentru o strategie de mult verificată: „Ascultă de ei, dar fă ce ştii, aşa cum fac şi eu"5. Iustinian Patriarhul a luat apărarea preoţilor şi călugărilor arestaţi. Pe de altă parte, „geografia" pustiitoare a „înfrumuseţărilor" urbane a însemnat, din 1977 până în 1989 demolarea a 20 de biserici şi translatarea altor 11. Presa nu se ostenea să consemneze asemenea fapte. De Biserică se ocupau însă două „instrumente insti-tuţionale": Departamentul de Stat pentru Culte şi, bineînţeles, organele de represiune. Oricare diplomă de absolvire a unei forme de învăţământ teologie nu era recunoscută, nu era „echivalată în sistemul de star.
Cu totul remarcabile sunt paginile consacrate presei ortodoxe în perioada 1947-1989. Există o re-zistenţă românească la doctrina totalitară, manifestată prin calitatea studiilor publicate, prin stilul limbajului publicistic. Îmi închipui cat de greu le va fi venit cenzorilor să parcurgă cărţile de predici, manualele pentru învăţământul teologic sau conţinutul celui mai vechi periodic religios din ţară - „Telegraful Român" de la Sibiu. S-ar putea ca unii care se înscriu în noile orientări „post-creştine" pe traiectorii „abisale" să cunoască învăţăturile lor şi vechea „voluptate" de a denigra viaţa spirituală. Le supun atenţiei un episod. În ajunul Sărbătorilor, studenţii au fost adunaţi în sala de festivităţi a Casei de cultură. După „un cuvânt" interminabil despre „pericolul misticismului", la marginea scenei a fost chemat un băiat de la Istorie. Cel ce conducea prezidiul - un mare se-cretar al partidului, care, căzut chinezeşte în dizgraţie, va fi malaxat de un tractor - i-a cerut studentului să promită că nu mai intră în biserica. Acel coleg ne-a predat o lecţie din nouă cuvinte: „Tovarăşe, eu mă închin fără să vă cer voie!" A urmat o neînchipuită linişte. Filmul promis nu a mai rulat. Vieţuiam într-o răspântie a unui timp bipolar şi ne-am dezmeticit.
Vor fi fost, atunci, periodice româneşti necenzurate? Tânărul cercetător Dr. Silviu Nedelcu răspunde înzestrându-şi topica frazei cu un surâs discret: în parohiile din diaspora română existau periodice care „au scăpat de cenzura regimului comunist". Aşadar, „democratizarea" venea cu zeci de cenzori şi cu mulţimi de circulare, regulamente, decrete, norme. Cenzura era neobosită, chiar şi când (sau poate mai ales atunci) cerberii umblau în travesti. lata cele mai năstruşnice cerinţe: „manuscrisele vor fi înaintate în trei exemplare; nu se va folosi hârtie-pelur (foiţă); tipărirea calendarelor se încadrează în acelaşi regim etc.". Mecanismul cenzurii presei religioase urmărea, de fapt, reducerea tipăriturilor prin „metoda tergiversării şi a scăpării din vedere a unora dintre materialele prezentate". S-au amânat cele mai insistente cereri referitoare la „cărţile de cântări şi rugăciuni care erau şi pentru uzul credincioşilor." În 45 de ani de „ideologizare'; au fost interzise operele lui Gurie Grosu, Ilarion Felea, Al. Lascarov-Moldovanu, Grigore Marcu, Patriarhul Miron Cristea, Episcopulerou Nicolae Popovici ş.a.
Cercetarea istorică şi bibliografică este susţinută de un amplu material documentar. Dl. Dr. Silviu Constantin Nedelcu conduce, prin această excepţională teză, o instanţă compatibilă cu Adevărul (despre care am amintit în exordium). După 1990, misiunea presei religioase înseamnă slujirea apostolică întrun climat de autentică, înţeleaptă libertate. Căderi şi iertări. Vestiri aşteptate. Credinţă nesmintită şi tăcere. Avea multă dreptate Părintele Bartolomeu Anania să spună: „Nu este vina fiecăruia în parte şi nici vina globală a unor generatii, ci este vina sistemului în care a trebuit să vietuim... A fost greu pentru fiecare în parte să-şi mentină un univers interior... Noi, fiind considerati drept generatia pierdută, am continuat să scriem în tăcere, pe întuneric şi nu am fost în situatia de a face concesii fată de propria noastră conştiintă."6 După părerea noastră, DI. Dr. Silviu Constantin Nedelcu adresează prin cartea sa un mesaj de încurajare creatoare pentru frenetica sa generaţie.

NOTE ŞI BIBLIOGRAFIE:
1. Silviu-Constantin Nedelcu. Cenzurarea pre-sei ortodoxe în comunism Editura EIKON, 2019, 278 pagini. Născut în 1987. Licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, al Masteratului (specializarea Istorie şi Tradiţie Creştină), licenţiat şi Doctor al Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. A susţinut teza intitulată: Revista „Glasul Bisericii". Studiu critic şi indice bibliografic. Membru al Asociatiei Bibliotecarilor din România.
2. Id., ibid. pp. 31, 32.
3. Visarion Puiu, Episcopul Hotinului, Glas în pustie, Ediţie îngrijită de Pr. Dr. Aurel Florin Tuscanu, Ed. Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2019
4. George Enache, Strategii de infiltrare şi atragere la colaborare a cultelor religioase (...) în Caietele CNSAS, Anul 1 (2008), nr. l, p. 87.
5. Silviu-Constantin Nedelcu, op. cit. p. 45.
6. Bartolomeu Valeriu Anania, „Intelectualitatea noastră este şi ea traumatizată", interviu luat de scriitorul Ion Chiric (1940- 1999) în revista de cultură „Porto Franco", Galaţi, An II, 1991, nr. 1 (ianuarie), pp. 3/30. Regretatul prof. univ. Dr. Aurel Sasu a programat republicarea acestui interviu din „Porto Franco" în seria de Opere postume ale Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania. Prin bunăvoinţa doamnelor bibliotecare de la Biblioteca „V. A. Urechia" Galaţi am reuşit să expediez la timp textul interviului (în xerocopie). La Colocviile ASTRA de la Mănăstirea Nicula din toamna anului 2018, Aurel Sasu nu a mai ajuns. Pe 27 septembrie îşi începea acest mare lexicograf, poet, prozator, estetician călătoria în veşnicia pe care a slujit-o cu devoţiune absolută.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR