Porto-Franco

Pelerinaj

Irene Postolache

Rubrica: Proza  /  Nr. 273/2019

- Alo! Unde sunt? La Agapia! Da! Abia am plecat! răspunde popa Pungă cu glas uleios, de om sătul. Da! în pelerinaj!
Se uită în jur şi completează în şoaptă:
- Tura asta am autocarul plin de babe. Să dea dracu' dacă e vreuna sub şaptej' dă ani! Miroase a colivă!
- Sfinţia ta, am ajuns! anunţă cu voce reţinută o bătrână cu nas coroiat, roşu-grena, ce ar pune pe gânduri un băutor încercat.
Popa întoarce capul. Primele femei au coborât deja din autocar, intrând pe poarta mănăstirii. Se răsfiră ca un evantai, respirând cu nesaţ pacea din curte, împreună cu aerul tare, cu iz de brad.
O maică subţire, cu faţa ca hârtia încreţită de ploaie, iese dintr-o chilie, dăruind femeilor iconiţe.
- Luaţi, sunt sfinţite! spune blând.
Se iscă vânzoleală, toate vor icoane, sunt gratis, se reped ca ulii, uitând reumatismele.
- Vreau şi eu! Dă-mi şi mie!
- Să se dea câte una, ca să ajungă la toţi! scuipă printre dinţii galbeni, o bătrână boccie.
- Huo! Nu te băga în faţă, hoaşca dracului!
- Auzi? Mie sâ nu-mi dai cu huo, că te flocăi pân' ti-oi sătura de icoane!
Măicuţa s-a retras câţiva paşi, privind scena. Popa îşi ia seama, lasă telefonul şi se repede printre femei.
- Alo, alo! Păi, se poate? Ne facem de baftă aici, la mănăstire? Doamnelor!
- Iertare, sfinţia ta! dă să-i apuce mâna boccia. Femei proaste! Da' şi matale strici! Ce ţi-a trebuit să iei fandositele astea la drum? De rele şi afurisite, nu le întrece nimenea... Să fie cu respect, aşa ca noi, că doar am plecat în pelerinaj, ce dracu? Doamne iartă-mă!
- Gata! se încruntă popa. Toată lumea, porniţi după ghid! Hai, fuguţa, fuguţa, mamaie! Lasă bas-tonu, că-i aproape! Hai, că pierdeţi ghidul, deja a intrat în biserică!
Se asigură că întregul card e pornit pe aleea cu-rată lacrimă, străjuită de flori, din curtea mănăstirii. Maica îl priveşte, priveşte femeile, apoi se retrage, făcându-şi cruce. A văzut multe la viaţa ei, mai ales de când nu mai poate munci şi locuieşte în curtea din faţă.
Chilia ei e prima lângă intrare, apoi mai vin cinci, înşirate salbă, apoi altă clădire, cu cerdac, uşi de lemn şi alte şase chilii. Vibrând în aerul curat al mă-năstirii, ghirlandele de flori agăţate pe pereţi curg pe pervaze, mângâie covorul suratelor lor mai no-rocoase, petunii cu ifose de curcubeu. Aerul a aţipit leneş. Prin frunzele teiului de lângă poartă, soarele de Irene Postolache
îşi trimite razele să deseneze pe băncile de lemn animale fantastice.
E cald. Popa Pungă îşi şterge cu mâneca sudoarea de pe frunte. E îmbrăcat în sutană nouă. Părul, lung şi lucios, ca uns cu slănină, îi trădează meseria. Privind în jur, verifică dacă e singur, apoi ridică telefonul la ureche şi continua să vorbească:
- Alo! Săndele! Mai eşti? Hai, că mă gândeam c-ai închis! M-au căpiat babele astea! Doar m-am jurat că nu mai fac pelerinaje, da ce, pot? De aici iese mălaiu'! Mai ales acu' de când te obligă mitropolia să trimiţi oamenii din sat cu autocarul la locurile sfinte.
- Îîîî? Păi, cum? Merg, dă-i naibii de proşti! Da' mai mult babele, pe moşnegi nu prea îi păcăleşti, păzesc cârciuma, afurisiţi de beţivani. Nici la biserică nu vin, doar la nunţi şi înmormântări. Dar n-am voie să-i iau tare sau să-i înjur, că se supără şi nu mai votează pe cine trebuie. Gingaşă la mate s-a făcut lumea asta, bre!
Popa alungă cu mâna un bondar zgomotos, apoi se aşează agale pe o bancă.
- De-aia zic, măi Săndele. Las-o naibii de cârpeală şi hai cu mine! Că banu, iese, nu glumă! Ce n-aş face dacă aş avea cu mine un frate de ispravă, nu ca fandositu' de-i acuma ghid. Ei nu, că mă apucă greaţa când îl văd:*, came nu mănâncă, de băut nu, ţigară nici atât, nici măcar nu înjură! Zici că-i pocăit! Nu se face bine ora zece seara, el e ţup în pat, odată cu babele... L-am băgat în mă-sa-n cur tura trecută şi a stat cu ochii beliţi juma' de zi. Un cuvânt n-a scos, parcă înghiţise o mătură!
- Ce zici? Cum să fi greu? Da, ce-ai de făcut? Mă, Săndele, doar eşti băiat isteţ! Scoţi de pe internet tot ce se găseşte despre mănăstiri. Sunt de vânzare cărţi.... destule! Hai, că nu-i greu! Văratec, Agapia, Cămârzani, Râşca, Humor, Voroneţ, Putna, Dragomirna...
- Da, Râşca, unde a fost exilat Kogălniceanu. Bravo, mă! Ai văzut că eşti deştept? Nici n-ai citit şi ştii! Să vezi ce ciubuc o să-ţi dea babele... Se ţin după tine ca să-ţi îndese bani în buzunar!
Zău!
Popa Pungă se întrerupe, ascunzând telefonul. Sa-lută smerit două maici, care trec, cu ochii în pământ. Adunând degetele, face o cruce largă, de la frunte până sub pântece, rosteşte rapid „ doa'miluieşte."
Constată că e iar singur în curte. Soarele aureşte turla, iar albastrul cerului săgetat de rândunele gălăgioase e ireal. Popa bagă mâna între picioare şi se scarpină îndelete la ouă. Tocmai atunci, cu ochi lăcrimoşi, pătrunse de evlavie, cu batice negre înnodate sub barbă, încep să iasă babele din biserică.
- Hai că te-am lăsat, Săndele! Te sun mai târziu, că-mi vine turma. Mă întorc duminică. Abia ce-mi trag sufletul şi am o răcitură la doişpe. Vrea să-l îngroape nevasta cu trei popi, aşa că merg şi eu la înmormântare. Dimineaţă? Nu, n-am decât o conservă, îi fac dezgroparea de şapte ani. Hai, mai vorbim! Duc babele la pensiune, la cazare.
Închide. Femeile s-au apropiat.
- Vai de mine, sfinţia ta, mare dreptate ai avut! sare cu gura boccia. Că muream proastă acasă, la curu vacii şi nu ştiam ce minuni Is pe lumea asta! Noroc cu matale! Să ne trăieşti!
- Să ne trăiesti! Să-ti dea Dumnezău sănătate! îi urează năsoasa.
O lacrimă atârnă de vârful nasului falnic, ce despică în două faţa minusculă, încadrată de batic. Im-aginea magnetizează privirile popii.
- Aşa-i fetelor! Săracu' părintele, cât se zbate pentru binele nostru! Hai să facem poză, părinţele! Să crape de ciudă zgârcita de sor-mea! Pocni-i-ar rânza-n ea!
- Io, părinte, io stăteam aşa sub icoana Maicii... şi s-o făcut ca un abur care ieşea din ea... şi m-o prins o spaimă! Cred că pe Maica am văzut-o, povesteşte, fără să ia seama la nimeni, o femeie rotunjoară, mică de statură, cu braţe de luptător. Femeile o înconjoară în vreme ce ea murmură continuu:
- Să ne trăieşti... să ne trăieşti, părinte!
Apoi, iute, fără veste, se apleacă şi sărută taman mâna cu care se scărpinase mai devreme popa. El tuşeşte, încurcat, dar nu-şi retrage degetele.
- Alo, doamnelor! le îndeamnă popa. Aşezaţi-vă la poză! Apoi mergem la masă şi la cazare. Hai, repejor! Nu rămâneţi în urmă!
Femeile se înghesuie, împingându-se cu coatele, să facă poză. încordate, se împing pentru un loc în frunte, în vreme ce faţa le-a îngheţat imobilă întrun zâmbet forţat, stupid. Apoi îl urmează pe popă, răsfirate pe tot drumul. Ghidul, adus de spate, galben la faţă ca un bolnav de ulcer, încheie cortegiul.
- Auzi? Oare nu aici, la Agapia, s-a întâmplat ne-cazul ăla cu oamenii? se trezeste vorbind boccia.
- Care necaz, fa? se arată interesată consăteanca trupeşă, cu faţa lucind de transpiraţie.
- Ei, care? Nimic nu ştiţi! A scris la ziar! A fost mare scandal de la pământ. Cică mănăstirea a câştigat procesul cu nişte oameni d-acia şi le-o luat casele în ajun de Crăciun. Zău! I-o scos din casă în zi sfântă. Păcat mare, soro!
- Îîiîu! Păcat mare, să alungi oamenii în prag de sărbătoare! V-am zis eu, de-aia ne pedepseşte Dumnezeu! Că suntem răi şi necredincioşi!
Femeile se strâng grămadă să dezbată, oprindu-se din mers. Gesticulează, speriind vrăbiile.
- Alo! Alo! Doamnelor, haideţi mai iute! Ne prinde noaptea pe drum! se înfurie popa.
Autocarul le-a adus bagajele la uşa pensiunii. Bă-trânele îşi cară, oftând, sacoşele de rafie, doldora. Popa le priveşte încruntat.
Ce naiba au pus în bagaje? Pentru două zile? Zici că duc pietre de moară!" se miră popa.
„Mai bine să-l sun pe frati-miu, că am timp cât se cazează astea şi până le asează la masă. Poate-l conving şi-l fac ghid!"
Părintele Pungă se opreşte pe terasa goală a pensiunii. Scoate telefonul şi reia convorbirea.
Soarele coboară netulburat spre apus. În sat, de-parte, cântă isteric cocoşii.
- Alo? Săndele, cum e? Te-ai mai gândit?
- Uite cum e afacerea: dacă vii la pelerinajele din Moldova şi Buciovina, te iau cu mine şi-n Israel. Acolo bani! Curaţi, că babele nu cer chitanţe. Numa' fraierii plătesc taxe!
- Nu trebuie să ştii nicio limbă, mă! Acolo, fără ghidul lor nu te primeşte, aşa-i legea. Doar să nu faci mutre când te botez în Iordan... Că trebuie să te botez iar şi iar, la fiecare grup, de fiecare dată, ca să fii exemplu şi să intre toţi după tine în apă. Aia e! Dacă văd, vor şi ei... Şi costă, nu?
- Sigur că-i murdară apa! Da, nu mori, mă, ce Dumnezeu! Fii bărbat!
Uşa pensiunii se deschide de perete.
- Părinte, hai repede, că iar fac nebunele scandal! Domnişoara doctor... cică nu-i place camera... că pute a bărbat împuţit!
Femeia dă ochii peste cap.
- Nici mâncarea nu-i place... De, aşa-i după şaptej' de ani... Se duce naibii şi mirosul şi gustul...
Popa se uită urât şi oftează cu jale.
- Ooof! Săndele, gata, te las! Nu te mai sun, până nu ajung acasă. Aici n-am linişte nici cât să mor! Vezi, mă? Dacă eram amândoi, altfel stătea treaba! Hai! Mai vorbim noi!

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR