Porto-Franco

„Necunoscuta iubire” de Liliana SPĂTARU

Virginia Chiriac

Rubrica: Cronici amicale  /  Nr. 273/2019

Aflată la cel de-al şaptelea volum de poezie, LILIANA SPĂTARU abordează Intr-o manieră personală tehnica poemului miniatural, ce favorizează spectaculoase condensări semantice, în carapacea unei structuri minimale de versuri, cu numeroase influenţe din literaturile japoneză şi iberică şi care ne conduc către imponderabile stări de emoţie pură. Ultima apariţie editorială a poetei, NECUNOSCUTA IUBIRE, Editura ASOCIATIUNII ASTRA, Sibiu, 2018, beneficiază de traduceri în limbile italiană şi engleză, marcând momentul de vârf al maturizării sale artistice. Asumându-şi cu naturaleţe, retorici ale poeticilor moderne, LILIANA SPĂTARU aspiră la captarea fiorului primordial al trăirii, năzuind la resurecţia momentului unic al genezei, prin forţa zămislitoare a artei. Poeta îşi proiectează propriile cântări, asemenea vechilor aezi, în perspectiva nemărginirii cosmice: Şi-am coborât în zorii vremilor de-atunci,/Eram poveste de iubire/parc-atingeam/ ...acea iubire.//Eram ma" ndri fără capăt,/ virtuţi prejudecăţi călcate.../Priviri ce- l dau flori,/priviri cencoronau porunci/dansând de fericire.// Eram povestea plină de iubire /cu pelerina lunii acopeream pământul,/eram în vers al păsărilor ca" ntec/şi mângâierea zorilor prelungi,//eram sărutul în despletirea şoaptelor. (Eram povestea de atunci)
O sensibilitate însoţită de melancolii si reverii duioase alătură în serii tematice unitare, fragmente dintr-un demers existenţial, cantonat la graniţa din-tre vis şi realitate. Fiecare poezie îşi defineşte autonomia în raport cu întregul, printr-o resemantizare a temei, dintr-o altă perspectivă, reaşezând Intr-o formulă nouă, raportul de cauzalitate dintre percepţiile personale asupra lumii şi realitatea obiectivă, manifestată în afara conştiinţei individuale. LILIANA SPĂTARU ni se recomandă ca o poetă a prospecţiilor lirice de profunzime, iar versurile sale meticulos ticluite în jurul unor idei de ansamblu sunt emanaţii ale unui spirit reflexiv, capabil de cartografieri minuţioase ale tectonicii de adâncime a propriilor stări. Sub haina elegantă a stilului ce emană un aer de preţiozitate uşor retro, exultă suflul unui lirism de-o covârsitoare sinceritate:Eu sunt la marginea tuturor lucrurilor./Până la nemărginire eşti Tu, cu iubirea.//Eu sunt la margine de ceas,la margine de verde,/Tu eşti cumin ţenia anotimpuri- lor.// Eu mă hrănesc din lumina pământului/deşi entunecat de-atâtea strigăte!//Mai apoi dansez în zori cu fluturii//Pe umerii macilor şi a vântului, vara// Căci toamna mă surprinde-n cuvântul /de la marginea tuturor lucrurilor.//Legământ sunt, Doamne, cât o privire! (Cât o privire)
Poezia de dragoste a LILIANEI SPĂTARU este marcată de neliniştile şi confuziile unui eu, ce caută răspunsuri la neîmplinirile sale, în evadări ale spiritului către orizonturi îndepărtate, într-un trecut tulbure, dominat de figura tragică a Regelui Lear, simbol etern al deziluziei. În aceeaşi măsură, în lirica sa erotică, este urmărită cosmicizarea sentimentului, care devine un motiv omniprezent în acest volum,realizându-se transferul interşanjabil dintre teluric şi astral: Ai o tristeţe pe care tu o numeşti iu-bire./Se mută în noapte, căci luna plină ştie s-o ţină/Apoi,cu zorii, sărutul cu lacrimi de rouă//ravnit, este doar o aşteptare divină./E pustiu în cuvânt, chiar dacă stai cu/mâna-ntinsă ca a regelui Lear//pe Calea Lactee, când sufletu-i nefericit/aştepţi în albastru, o moarte sibilină. (Îmbrătisare)
Alegându-şi un parcurs estetic propriu, LILIANA SPĂTARU reuşeşte să ne convingă de unicitatea ta-lentului său, care vine să completeze în chip inedit peisajul liricii actuale.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR