Porto-Franco

ALIDADA: Aşteptându-l pe... drumarul Godot sau pe bunul Max!

A. G. Secara

Rubrica: Cronica literara  /  Nr. 273/2019

Atentă la tendinţe, la mode... literare, bine informată, nu întâmplător un om drag Violetei Craiu este stabilit în Statele Unite ale Americii, dar şi mare iubitoare ai clasicilor, scriitoarea, ca un înţelept, adică ca un om cu un ochi îndreptat spre trecut şi tradiţii, dar şi cu unul aţintit spre viitor, şi-a ales „subiectul" acestei noi cărţi cu dragoste, cu nostalgie, poate şi un pic provocator. Citind manuscrisul m-am gândit la un film celebru al lui Lars von Trier, un musical non-conformist, Dancer in the Dark, tradus la noi şi ca „Dansând cu întunericul , unde clasei muncitoare i se aduce un omagiu departe de clişeele prolet-cultiste. Tot astfel reuseste Violeta Craiu în acest manuscris să declare dragostea sa nu numai pentru o meserie, aceea de drumar, ci mai ales pentru soţul care „a îmbrăţişat" această ocupaţie timp de aproape o viaţă de om. Evenimentul literar se leagă frumos şi de o altă frumoasă aniversare a familiei, aşadar, aparent, totul ar fi doar cântec, dans şi bucurie, dar car- tea, în ultimă instanţă, este şi o meditaţie asupra condiţiei umane, asupra Iubirii, asupra tainelor vieţii. Un poem se intitulează „Tangou Asfalt", este o aluzie la filmul lui Nae Caranfil, se poate spune că volumul este şi tango, dar şi sarabandă, poate şi bolero. O serie de filme (au poemele Violetei Craiu aici şi consistenţa unor scurte metraje, unde ghicim alte şi alte poveşti de dragoste) celebră a fost cea cu Mad Max, dinamica nu este însă a filmelor de acţiune, aici nu avem un „nebun" Max, ci unul foarte bun, care trebuie însă deseori aşteptat . „O lovitură puternică în uşă în miez de noapte/ bărbatul vine din al treilea schimb de deszăpezire/ hainele-i sunt umede până la piele/ genunchii nu şi-i mai simte şi e flămând/ cu viscolul vâjâindu-i în urechi, adoarme/ înainte să soarbă din ciorba fierbinte." Descriere mai mult decât emotionantă a limitelor fizice şi psihice la care pot fi aduşi oamenii, mai ales în cazuri de calamitate naturală! Dintr-un anumit punct de vedere, Violeta Craiu realizează un mini-roman documentar liric, unde personaj principal colectiv sunt drumarii, cu câte un accent pus şi pe problemele de infrastructură şi de alt gen care pot apărea, sunt şi imnuri aduse Brăilei, la împlinirea a 650 de ani de la atestarea documentară... Cele trei părţi ale cărţii provoacă, aşa cum spu-neam mai sus, cititorul... să fie contemporan, să-şi asume istoria poate nu neapărat spectaculoasă a zilelor noastre (un poem se intitulează „Istoria dictează poezia"!), dar să şi descopere zei şi zeiţe pe care nu îi cunoştea: precum... Alidada, şi ea zeiţă de aşteptat, ca şi Godot, ca şi Max, Alidada fiind alegerea pentru numele cărţii, combinând... un nume „Ali", care poate fi de bărbat, dar şi alint pentru variante de nume feminine, şi „dada", care, după cum se ştie, este şi un curent literar-artistic, apărut în Europa în anul 1916, caracterizat prin ridicarea hazardului la rang de principiu de creaţie, prin negarea oricărei legături între gândire şi expresie. Desigur, glosarul binevenit ne va lămuri că „alidada" este o parte componentă a unui teodolit clasic, teodolitul fiind şi el un instrument de măsurare a direcţiilor unghiulare orizontale şi verticale. Pentru noi, „alidada" va fi însă o zeiţă, o muză, la care s-a rugat, poate, scriitoarea, pentru Frumuseţea îmbinării cuvintelor, pentru transfigurarea realităţii de unde s-a inspirat, alidada, titlul ca tare, este poate singura semnătură... dada, reliefarea absurdului existenţei ţinând mai mult de alte curente de gândire sau literare. Bref, din(tre) melase bituminoase, mixtură as-faltică, bitum ca altă dată din flori de mucegai, se înalţă, se ridică Omul-Poezie, Omul-Poem, cântânduşi Viaţa, întrebările, lecţiile de nelinişte (cu un astfel de poem începe carte!), bucuriile, durerile („Nostalgia lucrând la un portret al durerii” este alt titlu de poem), unde Sacrul intervine sau nu: „E luni, început de săptămână,/ strigă de durere siluetele paşilor/ îngropaţi pe jumătate în criblură -/ în faţa bisericii Sfântul Nicolae/ muncitorii de la drumuri s-au aşezat la masă/ nu se sinchisesc de trecători// Timpul ploios a întârziat execuţia lucrărilor/ un pichamăr bate de zor asfaltul umed/ zgomotul se suprapune cântecelor religioase -/ în ritm de ciocneală insistentă, obositoare/ lumânările ard cu flacără mică/ pentru morţi şi pentru vii// Actualitatea este legată la ochi/ nimeni nu vede, nu aude/ doar în altar preotul/ săvârşeşte Jertfa sfântă a Liturghiei/ ciocanul de abataj a stins ultima bătaie/ stă răstignit de un copac bătrân// Mai târziu femeile Impart colivă şi vin/ unele îşi îneacă plânsul în colţul basmalelor negre/ altele blestemă aleea acoperită cu pietriş/ până la intrarea în biserică// Părintele îşi face cruci repetate/ binecuvântează bărbaţii adânciţi în gânduri// pantofii din piele scumpă se afundă în băltoace/ ca un blestem întârziat." Sau, în poemul „Aglomeraţie în cimitir de Sfânta Maria Mare!": „Aproape la toate mormintele arde câte o lumânare,/ preoţii cântă Veşnica lor pomenire!/ Tămâierul se dă din mână în mână/ şi se-mparte pomană/ pentru cei plecaţi la cele veşnice...// Umbrar ocrotitor verdele pomilor:/ pe Aleea Eroilor Patriei/ se asfaltează de zor;/ mila unui sponsor.../ Muncitorii de la drumuri transpiră la amiază/ sub dogoarea soarelui// Câteva persoane îndoliate/ aşază buchete de flori printre morminte...// Unii se tânguie că nu vor apuca un loc de veci:/ nu va rămâne nimeni neîngropat/ mama pământ îi va primi pe toţi/ chiar dacă pirul este greu de stârpit...// Un bărbat silabiseşte înscrisurile de pe cruci:/ Recunoştinţă, neuitare, datorie, onoare!" Ultimele patru cuvinte sunt coloanele pe care (şi) templul cărţii Violetei Craiu se ridică, la marginea unui drum pe care unii îl numesc simplu Viaţă!

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR