Porto-Franco

Poemul din Grădina Olimpiei Sava

Constantin Oancă

Rubrica: Cronici amicale  /  Nr. 273/2019

Cartea LEGENDE DESPRE PLANTE a Olimpiei Sava este una de povestiri versificate pentru copii în care autoarea imaginează felul/împrejurările în care au apărut plantele pe pământ ori multe dintre numele acestora. Natura vegetală - poate că Edenul - a fost concepută tocmai pentru a putea primi în ea fiinţa omului care va apărea ulterior în ordinea creaţiei. De aceea aici sunt de găsit atâtea legături posibile între noi oamenii şi minunile verzi. Pentru aceasta voi începe cu ultimul text (ca dovadă a unităţii cărţii), „Seminţe şi Oameni": „Când munca Lui Şi-a terminat,/ Seminţe omului a dat/ Preabunul Domn şi l-a trimis/ Pe camp. Să are, El i-a zis,// Să semene, dar i-a cerut,/ Oricâtă muncă-ar fi avut,/ Să nu adoarmă cât făcea/ Această treabă. El dorea// Să fie sigur că nu poate/ Cel rău s-amestece-ntre toate/ Seminţele şi pe-ale lui,/ Să strice roada omului.// Dar omul nu a ascultat/ De Domn, ori nu a rezistat,/ Atâta ştim: c-a adormit./ Tiptil, cel rău a şi venit// Şi buruieni a semănat./ Când seama oamenii şi-au dat,/ Să le separe n-au putut./ De-atunci chiar oameni s-au născut// Şi buni şi răi, amestecaţi,/ Şi au rămas tot neschimbaţi,/ Cum buruienile-mpreună/ Cresc într-un lan cu planta bună". Este aici o aluzie la Pilda Neghinei (Matei 13) în care oamenii sunt asemănaţi cu boabele de grâu ori de neghină sortiţi să trăiască împreună aici pe pământ până la Judecata de Apoi, când vor putea fi separaţi. Seminţele, aşadar plantele, sunt pentru noi oamenii lecţii divine, sunt metafore, ceea ce face din această carte, în ciuda unor abateri, una apropiată de poezie. Spun „abateri", gândind la ceea ce se înţelege îndeobşte prin poezie elaborată. Dar să nu uităm că autoarea se adresează copiilor, iar pentru aceasta se cere ca şi ea să fie un copil perpetuu, înzestrat cu limbajul na-tural al acestora: spontaneitatea, simplitatea, intuiţia, cuvintele-cheie. Ori Olimpia Sava cunoaşte foarte bine ce-a spus Iisus despre copii şi mântuire: „Până nu veţi fi ca aceşti prunci, nu veţi putea intra în Împărăţia Cerurilor", iată, fie şi numai implicit, motivul pentru care avem azi în faţa noastră seria cărţilor de legende ale Olimpiei Sava, între ele şi cea de care ne ocupăm acum, LEGENDE DESPRE PLANTE. Dar nu numai atât, sunt zeci de alte volume ce m-au bucurat, precum: „În vârful picioarelor pe tărâmul copilăriei", „Cartea-n care-s adunate anotimpurile toate", „Simfonia naturii", „Amintiri de pus la icoană , „Călătorie de vis , „Armonii celeste", „Viitorul trecutului prezent , „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu", „Sfinţi copii", „Sfinţi nebuni pentru Hristos" etc.
Ne aflăm, ca la Facere, în dimineaţa zilei grădinilor când în iarba lor, adunată-n chenare, trebăluiesc mâinile noastre până când cerul nu va mai fi bântuit de salcâmi, nici păsări fierbinţi nu vor mai întrece cu un imn dealul din depărtare. Cartea aceasta e un vânt de peste roua grădinii unde copiii în joaca lor matinală au intuiţia originii tuturor plantelor sau ale numelor acestora, mai toate revendicându-se de la realităţi în care sunt implicate personaje sfinte venite din Scripturi ori altele din miturile străine. Întâlnim aici nume precum: Maica Domnului, Domnul Iisus, Sfântul Petru, dar şi Zeus, Archemorus, Iunona, Hades, Venus, Apolo.
Nucul este acela care a ascuns pe Sfânta Fecioară cu Pruncul de urmăritorii lui Irod de pe drumul Egiptului; salcia a salvat de la înec pe puii unei pisici, de aici numele de „mâţişorii de salcie"; legenda ur-zicii reia tema din pilda biblică cu cei chemaţi la cină, sau cea din „Fata babei şi fata moşneagului" de Ion Creangă; ceapa ca şi vita-de-vie au fost chemate la existenţă grape jertfelor unor fete nevinovate. Cele mai multe dintre plante/flori vin din împrejurări legate de Maica Domnului şi Domnul Iisus Hristos: Floarea Lacrimilor, Floarea de Colţ, Crizantema, Mâna Maicii Domnului, Floarea Paştelui, Floarea Pătimirii, Fragii de Câmp, Salvia, Busuiocul.
Această carte este şi una de poezie, decupată direct din realitatea creată de Dumnezeu. Cât de necesară este poezia pentru noi vom înţelege când vom constata că structura ei (real şi imaginar) este similară cu cea a omului (trup şi suflet) şi că ea ne precede, fiind prezentă în trama din care este ţesută lumea.
Jorge Luis Borges spune că lucrurile exemplare părăsesc istoria refugiindu-se în mit/legendă, spre a fi salvate de la ameninţarea neantului. Ceva asemănător spune şi Iisus: „Cine este prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu" ori Mihai Eminescu în versul: „Iar în lumea cea comună a visa e un pericul/ Căci de ai cumva iluzii, eşti pierdut şi eşti ridicul".
Aceasta este Olimpia Sava, cea care a salvat de la uitare, prin răpirea în legendă, a ceea ce-i este mai drag - frumuseţea, fie şi în parte, cu care am fost dăruiţi de la Facere.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR