Porto-Franco

Poetul întinerind prin biblioteci: Dan ANGHELESCU

Virgil Nistru Tiganus

Rubrica: Cronica literara  /  Nr. 273/2019

În urmă cu un deceniu, în „Astra" braşoveană, dl. Mircea Doreanu observa: „Cultura lui Dan Anghelescu este superioară tuturor poeţilor pe care i-am citit. Minunat este răspunsul pe care îl dă culturii asimilate într-un ritm de du-te-vino al percepţiei juste a Totului [...] Poet-savant, poet-cărturar, Dan Anghelescu ştie bine că se poate, la o adică, şi ascunde după cuvinte...". Cronicarul oferea un exemplu: „ ştergarul care îmbrătişa o icoană". Versul extras nu reprezintă doar o acoperire ingenuă, ci şi o restaurare spirituală a încrederii în „cele nevăzute". În spaţiul definit de o asemenea lumină, poetul apropie o stare de nelinişte existenţială (slay. Poduvera) de miracolul de a trăi în inefabil (lat. inefabilis). Vibratia elegiacă este împărtăşită cuvintelor matriciale, fără grija de a umbri un „centru transcendental" dar şi cu prudenţa de a nu ofensa imaginile postmoderne (zugrăvite, nu se ştie de ce, de pictorul englez John Warkins Chapman cu pedanteria de a fi în „brexist" încă de la 1870...)
„Noapte de noapte poetul Virgil / îşi mută dulapul prin încăperile / pline de umbră ale / muzeului naţional al literaturii române. Iată cum un poet din preajma Aposatastazei receptează traiectoriile (posibil) postmoderne „avant quelque temps" ale unui confrate roman de la hotarul erei crestine. Stim: în termenii lui Matei Călinescu, p o e z i a (cu „dublă codificare") poate fi orientată „spre cotidian şi normalitatea vieţii, spre biografie..." Dl. Anghelescu e solidar, se pare, cu această provocare canonică, dar îşi invită cititorii (martori/spectatori) la o reprezentare uşor ironică (ironia socratică) cu un incipit heideggerian: „Sein und Zeit": ,,...şi astfel se trece / cu noi şi prin noi / năvala tuturor lucrurilor." În această „cohortă de închipuiri" cu care s-a ales poetul întinerind prin Biblioteci se face oare acordajul pentru un requiem? „Inefabila Povară" e un preludiu de pavană Intr-o „noche oscura"? Cine alungă obsesia „marelui vid din cuvinte"?
Pentru generaţia (de scriitori) care, după harul fiecăruia, şi-a mărturisit afinităţile pentru domnia frumosului universal, „noul umanism" (explicit anticreştin), „heterarhia" (care alungă persoana întrun „univers" aleatoriu), „deconstructivismul" cu disolutiile sale se înfătisează ca o credinţă sfărâmată. Sunt reprezentaţii de acest „gen" în care barzii postmoderni nu-şi pot ridica ochii de pe hârtiile imprimate cu ultimele opuri de amploare maiakovskiană. Mulţi sunt într-o febrilă cursă pentru expunerea disperării. Administrează şi propun clasamente. Adevăratul poet - şi Dl. prof. Dr. Dan Anghelescu este un asemenea creator - se mistuiesprea ilumina.Vă propunem câteva structuri lirice care susţin arta imaginii slujită cu har şi cu sacrificiu în orizontul curat al limbii române: „liniştea sacră", „unda aurorală", „lăuntruri", „sfântă noapte", timp al zăpezilor", sunete cu glasuri de chei", „în copilărie", „limpezimi", „chemătoarele nisipuri", „Ce este Adevărul?", „amintiri trăite", „miracolul e vertical...", „vechi manuscrise", „zvonuri de clopot", pleoapele iluminate..."
Poetul ştie de ce uneori „mintea se face / răget de stea pânditoare...". Grădinile cuvintelor stau să înflorească, iartă încă odată. L-aş sfătui, ca mai bătrân, să citească semnele orologiului. Da, „e un timp cât să scrii.., „cât încă nu-i târziu / cât încă nu-i departe", cum spunea cineva mai demult.


Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR