Porto-Franco

SCRISOARE PENTRU BUNICI

Bristena Georgiana Mantu

Rubrica: Epistole londoneze  /  Nr. 273/2019

O dată la câteva luni primesc mesaj de la dragii mei bunici prin care sunt rugată să trimit material la revista Porto Franco. De altfel, această revistă mi-a fost martora gândurilor de când eram mică copilă, gingaşă şi inocentă. Şi acum ţin minte prima mea povestioară pe care bunicul mi-a publicat-o în revistă când aveam doar nouă anişori, povestea căluţului cu nume neauzit, căci era inventat de mine: Irmer!
Susţin cu mâna pe inimă că bunicii mei au fost şi continuă să fie primii mei ghizi de suflet, cei care m-au îndemnat să îmi urmez talentul şi inteligenţa nativă, cei care mi-au dăruit poate cea mai mare avere pe care o am şi pe care continui să o cresc cu vioiciune: aplecarea către reflecţie, cultură, universalitate.
Din păcate, dar şi pentru un rost care se încheagă mai greu, mai uşor, trăiesc pe plaiuri îndepărtate de locul în care m-am născut şi am copilărit. Bănuiesc că dragii de ei trăiesc cu un dor nestingherit în inima lor, dar şi cu o bucurie nespusă că nepoata lor îşi croieşte rostul ei în viaţă. Noi ţinem legătura destul de des, graţie tehnologiei şi telefoanelor mobile, însă simt că aş dori să be împărtăşesc câteva din cugetările şi învăţămintele care încep să se adune în sufletul meu ca vinul proaspăt în butoaiele de toamnă ale bunicii. Si să be ofer un cadou care să be mai aline dorul...!
Aşadar, dragii mei, am învăţat că uneori cele mai mari impasuri în viaţă sunt praguri majore care con-struiesc caracterul omului şi dezvăluie adevăratele sale valori. Aproape la fiecare pas mă simt pusă faţă în faţă cu nenumărate alegeri, fiecare având consecintele şi urmările lor. Am învătat că cele mai bune alegeri sunt cele care iau în considerare atât nevoile mele, cât şi pe ale celor din jurul meu. Am învăţat că dacă nu cooperăm şi ne respectăm cu adevărat atât pe noi înşine, cât şi pe cei din jurul nostru, nu reuşim să evoluăm mai departe atât în plan personal, cât şi ca societate şi specie.
Am mai învătat că uneori sacrificiile sunt necesare pentru a-mi atinge scopurile, iar pentru asta îmi cresc capacitatea de a accepta lucrurile aşa cum sunt, nu cum be doresc eu să fie. Din fericire am coborât din norisorii idealisti ai anilor adolescentini şi am aterizat cu picioarele pe pământ, cu o anumită înţelegere a realităţilor uneori mai crunte. Cu toate acestea, niciodată nu voi renunţa la speranţă şi optimism - cred că numai sufletele puternice pot îndura numeroasele suferinte inerente conditiei umane, fără să renunţe la încrederea ca nimic nu e întâmplător şi că o mâna divină pune întotdeauna ceva interesant la cale.
Din greseli am învăţat că se pot repara, numai dacă prind curajul să be recunosc şi să iau demersuri către ameliorarea lor. Am învătat să mă port cu onoare şi demnitate în promisiunile şi angajamentele pe care be iau atât cu mine, cât şi cu alţii, iar pentru asta trebuie să ştiu cu adevărat cine sunt Si ce vreau. În momentele de slăbiciune sau confuzie, mă retrag să îmi reevaluez poziţia şi statura, având în vedere impactul acţiunilor mele asupra celor din jurul meu. Ştiu că dacă doresc să fiu un model de bunătate şi ajutor pentru alţii, trebuie să fiu bună şi înţelegătoare mai ales cu mine însămi. Lucrez la relaţia mea cu mine însămi tocmai pentru că doresc să am un impact cât mai pozitiv asupra oamenilor cu care intru în contact, dar mai ales pentru că lumea aceasta cam neagră în care trăim are nevoie de cât mai multe modele luminoase pentru a o reabilita. Ştiu că ăsta este scopul meu cel mai Malt, să fiu un model luminos de caracter şi fapte pentru umanitate, Şi conştientizez că mai am foarte mult de lucru în această direcţie. Dar, ce pot să zic... un diamant deosebit are nevoie de multă şlefuire, răbdare şi măiestrie.
Nu în ultimul rând, am învăţat că recunoştinţa este piedestalul pe care trebuiesc aşezate toate reuşitele şi nereuşitele. Mă plimb prin natură şi, odată cu trilul păsărelelor, cant cât de mult apreciez tot ceea ce mi s-a oferit, tot ceea ce sunt, tot ceea ce de- vin, tot ceea ce dăruiesc, tot ceea ce primesc, tot ceea ce există! Şi aşa mă simt nemaipomenit de îmbelşugată, privind pe cei din jur cu ochi blânzi şi iertători, cugetând că toate neajunsurile din lume pot fi alinate dacă reuşim să apreciem simplul fapt că putem respira, că suntem în viaţă!
Aşadar, dragii mei, sper că am reuşit să conturez câteva din giuvaierele pe care le-am descoperit şi adunat în căutările mele. Vi le-am adus la cunoştinţă cu nădejdea ca ele să vă lumineze şi vouă clipa în care veţi citi şi reciti cuvintele mele... pentru că vă iubesc şi pentru că vă mulţumesc că faceţi parte din plămada sufletului acesta neastâmpărat al meu!

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR