Porto-Franco

SONETE • SHAKESPEARE

William Shakespeare

Rubrica: Capodopere universale  /  Nr. 273/2019

SONETE • SHAKESPEARE
Traduse de Dan ANGHELESCU

80.
O! how I faint when I of you do write,
Knowing a better spirit doth use your name,
And in the praise thereof spends all his might,
To make me tongue‑tied, speaking of your fame.
But since your worth, wide as the ocean is,
The humble as the proudest sail doth bear,
My saucy bark, inferior far to his,
On your broad main doth wilfully appear.
Your shallowest help will hold me up afloat,
Whilst he upon your soundless deep doth ride;
Or, being wreck’d, I am a worthless boat,
He of tall building and of goodly pride:
Then if he thrive and I be cast away,
The Worst was this: my love was my decay.

* * *
O! Cum mă pierd când despre tine scriu
Știind că altul mai frumos te cântă
Numele tău e‑n versul lui mai viu
Eu lângă el sunt ca o harfă frântă
Dar cum splendoarea ta e‑o apă‑adâncă
Purtând umile bărci ori mari veliere
Când luntrea mea ce‑abea se vede, încă
E‑o biată plută lângă‑a lui, ţi‑aș cere
Un semn de sprijin să rămân pe apă.
Și‑n timp ce el pe valuri zboară‑n spume
Eu simt sub tulburarea lor o groapă
Căci nu‑s ca el și cad spre‑o altă lume.
Cu mine doar departele se‑ adapă
Iubire mi‑e capcana și ei nimic nu‑i scapă.

18.
Te‑asameni poate cu o zi de vară
Blândeţea ta m‑adastă în dulcele‑i senin:
De va fi aspru vântul toţi muguri‑or să piară;
Sub stăpânirea verii rămânem prea puţin.
Adesea‑n cer fierbinte un ochi parcă zâmbește
Dar altădat recade în neagră agonie
Și astfel frumuseţea‑i spre moarte se grăbește
Natura schimbă șanse în mersul prin vecie
Numai eterna vară, a ta, nu se va stinge
Nimic din frumuseţea ce‑o ai nu va fi șters
Zăpada grea a morţii pe ea nu o atinge
Căci tu, nemuritoareo, respiri prin al meu vers
Cât fi‑vor ochi să‑și scalde privirile‑n tărie
Deplina viaţă‑a lumii îţi va rămâne ţie.

* * *
78.
Te‑am invocat, o, muză, cerând să fii cu mine
Și‑ai fost atât de‑aproape la fiecare vers
De mă imită astăzi atâte voci străine
Și ode la picioare ţi‑au pus oriunde‑ai mers.
Din ochii tăi lumina‑n cel mut un imn se face
Greu, plumbul ignoranţei îl schimbi în fulg ce zboară
Cel învăţat noi aripi spre înălţimi desface
Și‑n dublă maiestate pui ce‑i gingaș s‑apară
Fii dară și mai mândră de scrisul meu; subtil
M‑ai îndrumat și versu‑mi se lumina de tine
Când altora în scrieri le umbli doar la stil;
Mie‑mi dai dulcea vrajă ce o presimt cum vine
Ș‑atunci când mi‑ești aproape farmecul încolţește
Din marea‑mi neștiinţă o‑înaltă artă crește.

39.
O! How thy worth with manners may I sing
When thou art all the better part of me
What can mine own praise to mine own self bring
And what is’t but mine own when I praise thee ?
Even for this let us divided live,
And our dear love lose name of single one,
That by this separation I may give
That due to thee which thou deservest alone.
O absence ! what a torment wouldst thou prove,
Were it not thy sour leisure gave sweet leave
To entertain the time with thoughts of love,
Which time and thoughts so sweetly doth deceive,
And that thou teachest how to make one twain,
By praising him here who doth hence remaine.

O, cum să te mai cânt pe tine, dar suav,
Când toată ești miracol adietor prin mine?
Dacă îmi iau vreun merit nu‑înșel și nu e grav?
Când ce‑am mai bun în suflet te laudă pe tine?
Și nu de‑aceea oare și viaţa ne desparte
Iar numele iubirii se pierde‑nsingurând
O frângere, din care se duce în departe
Tot darul de iubire‑al truditului meu gând.
O, ești mereu absenţă și doar durere‑ai fi
De n‑ar fi și răgazul în care‑o dulce clipă
Și timpul și iubirea în vis s‑ar amăgi
Căci timp și vis sunt una și‑n tine se‑nfiripă
Și‑astfel mă‑nveţi ce‑nseamnă într‑unul doi să fie
Când eu, prea depărtato, te‑adun în poezie.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR