Porto-Franco

Un liric sub cruguri vesperale: Jenică DRĂGAN

Virgil Nistru Tiganus

Rubrica: Cronica literara  /  Nr. 273/2019

După volumele „Efectul de fluture", „Povara umbrei", „Poeme întârziate", „Alchimia virgulei", „Poemele hoţului de tăceri", „Rondou pentru flaut şi neant", scriitorul Jenică Drăgan cunoaşte, în remarcabila vecinătate a generaţiei sale, o intensificare a efortului de a cuceri cotele înalte ale poeziei. Noua sa plachetă de versuri, care se intitulează „Poeme dintr-un desfrunzit sărut", debutează „homeric" cu un „Poem cu un cal troian". Sonoritatea versurilor recomandă un virtuoz care îsi rosteste stanţele într- un Colosseum fremătând de curiozitate, dar şi de teamă. „Calul" lui Drăgan seamănă mai curând cu simbolicul Pegasus, înaripatul, „parcat" mereu în ocolul zeilor, şi nu - Troianus Equus (făptura de lemn de esenţă tare, cu ajutorul căreia Ulysses a năruit Troia, „cetatea din flori de mar", cum frumos o împodobeşte poetul".
Peregrin printre hotarele metaforelor plastice şi de revelaţie spirituală, Dl. Drăgan pare mai curând un candid menestrel care ştie că, dincolo de întemeierile sale, s-ar putea ivi acea târzie „poveste nespusă", o baladă sau chiar mai mult. El răzbeşte pre- cum simbolul magic-clarvăzător din textul de mai sus, să se ridice pe zidurile acestor vremuri ale „intertextualităţii" şi al „poemelor-standard" pe care le glorifică (cu asupra de măsură) „generaţiile" purtătoare de indici aritmetici (desăvârsite înnoitoare de grai combinativ). Se pare că şi Dl. Drăgan a apelat la noile valori conotative când a scris „Alchimia virgulei". Dreapta măsură îl tine însă departe de invazia estetică „post-creştină": „Trecerea mea este un fapt divin / un fruct frumos cu gust de pelin / căci dinlăuntrul său aud plânsul - visurilor..." (p. 9)
Într-un poem „cu pană de înger" ascultăm cum „clopotele din lut desfac în taină / limpezimi...". Într-o topică cronicărească se celebrează „blânda / din stirpe veche icariana făptură." (p. 15) (Această imagine l-a inspirat şi pe ilustratorul copertei.) Impresionantă este delicateţea cu care poetul se apropie de „nunta" cu veşniciile: „înserarea vine ca un plâns / dinaintea ferestrei oprindu-se / iar pe mâna-mi uitată în poală: mânzul îşi aşază botul şi / şi după deal nechează fântâna din rărunchii săi de piatră seacă / Rup absent dumicatul de pâine / ducându-l prin lanul de lacrimi / ...O pocladă fumurie coboară pe / visele salcâmilor / ...înserarea vine ca un plans..." (p. 39)
Chiar dacă prin / pe valurile acestor timpuri „aleargă o altă corabie", chiar dacă numai „Tristeţea cu răsfăţu-i ne (mai - n.n.) îmbie-n cafe", şi (tot acum) „umbra se aşterne peste noi..:', vieţuim „cu o singură aripă" aşteptând să ne potolim foamea de Absolut cu „fărâmele de pâine cerească". Unele dintre acestea poartă numele şi nemuresc frumuseţea Poeziei.


* „Poeme dintr-un desfrunzit sărut". Ed. Fundaţia României de Maine, 2018

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR