Porto-Franco

PAUL ARETZU (n. 29 Mai 1949)

Redactia

Rubrica: Invitatul revistei  /  Nr. 273/2019


REFERINTE CRITICE (câteva):
• Vedem în Paul Aretzu pe unul dintre cei mai se seamă poeţi religioşi ai literaturii noastre (Gheorghe Grigurcu)
• Prin sensibilitate şi prin univers imagistic, poezia lui Paul Aretzu nu este din lumea aceasta (petru Ursache)
• Iubitorii de poezie sunt la curent cu faptul că Paul Aretzu, după ce s-a remarcat ca autor de poezie laică (inteligenţă artistică, stil elegant, ingeniozitate bine temperată, dintr-un fel de grijă de a nu brusca sensibilitatea cititorului), a început să scrie versuri de inspiraţie religioasă (Alex. Ştefănescu)
• Paul Aretzu este unul dintre cei mai expresivi şi plini de substanţă poeţi din literatura română a ultimelor decenii (Tudorel Urian)

Poeme cu om
ar trebui un efort, o încordare
căci suntem înzăpeziţi
iar noaptea este împietrită
iar secolul amorţit
ar trebui trei degete unite să scapere un chibrit

zidul
seara veni ca un nor rătăcit
eram de mult în faţa zidului
așteptând să fiu executat
nu știam în ce fel
nu era nimeni în jur
nu era nimic până în zare
doar zidul
impenetrabilul zgrunţurosul
care începuse să se înfășoare în jurul
sufletului meu
circular
ca în jurul ceasului un secundar

apropiere
această lampă
în jurul căreia s‐au strâns
zăpada și
balansoarul de cuvinte
– atingând cu substanţa delirantă a picioarelor
drumul morţii –
această lampă spre care mă îndrept
de foarte departe
în plină zi

troiţă
peste poemul transparent din minte,
ca în afumatele icoane
eternul călău m‐a întins
bătându‐mi în palme creioane

* * *
nici martorii nașterii mele nu mai știu
amănunte. așezaţi ca într‐un tablou
al Coborârii de pe cruce, nu au înţeles
dragostea disperată a mamei, când trăgea peste mine
timpul nou‐nouţ.
martorii nașterii mele au murit de mult,
în altă singurătate. iar martorii morţii lor
nu‐și mai amintesc amănunte despre suflet,
despre claritatea lumânării, despre
timpul și despre spaţiul de atunci,
despre abominabilul mers muzical, despre
măreţia nemișcării, despre plânsul
în ţărâna aripilor,
despre respiraţia zero.

* * *
m‐am culcat peste lespede și trupul meu
s‐a făcut alb
și a plecat. în urmă, femei și bărbaţi studiau
cenușa, podoabele.
peste utrenia cea minunată, ferestre singure săpând
ca pluguri văzătoare. fiind neproprietar: căci
scrisul este orizontul mâinii.

m‐am învelit
în giulgiul unui limbaj. ca nou‐născutul în plâns.
puţin după trecerea ploii. când feţele oamenilor
ies din ţesăturile hainelor ca niște mustăţi de lumină.
melc apărut în această realitate.
între liturghia catehumenilor și pomelnicul morţilor
am venit pe lume.
cu două lespezi în loc de palme.

* * *
desigur, larma se aude mai bine în tăcere. lumina
se vede întreagă în întuneric.
din corpul lui tânăr ieșea cu vremea un corp bătrân.
din corpul ei bătrân ieșea un copil. îl învelea
cu o mantie de lână.

* * *
alcătuit din cuvintele vieţii mele. spuse, nespuse.
neatingându‐mă de mâncare. eram în perioada
de bolit.
anul întâi. stabilit prin calcule
de călugărul Dionisie cel Mic, Exiguul.
înainte de moarte, musai, vom convorbi
despre naștere și despre bătrâneţe.
îmbuibaţi de zile precum cariul din pom.

* * *
Părintelui Sever Negrescu
zilnic mergem în toate părţile și aducem
lemnul crucii
cu Domnul Iisus răstignit dinainte pe el.
zilnic, diaconul Ștefan este târât afară din cetate
și omorât cu pietre.
pe când el stă în genunchi și se roagă.
zilnic, apostolului Iacov i se taie capul
în timp ce el surâde.
și Filip, cel cu pâinișoarele, este repede crucificat.
între mulţimi. Levi Matei este condus de mână
de înger spre a fi decapitat.
târât pe străzile cetăţii, Marcu, agonisitorul
de vorbe, este zdrobit și apoi ars de viu.
Iacob cel Mic, al lui Alfeu, tăiat în bucăţi
cu fierăstrăul. săgetat zilnic este Iuda Tadeul, iar Simon,
căruia i s‐a tăiat capul, ţine un pește în mână.
în orașul Patra, Ahaia, trei zile a stat viu Andrei,
atârnat pe cruce, îmbrăţișând‐o pe veci de veci,
vorbind până la sfârșit celor din jur.
iar Petru Chifa, stând cu picioarele rezemate pe cer,
construiește cu gura din cărămizile vorbelor
biserica pământească.
Toma Dydimos, cu degetele înmuiate în rănile
învierii, este zilnic ucis cu o suliţă. Bartolomeu
jupuit de viu își ţine pielea în propriile mâini, pe malul
mării. bătrân, fecior, pictând‐o pe Sfânta Precista,
medicul Luca este martirizat în transcendent.
decapitat, corpul lui Pavel a fost luat de prieteni și
înmormântat în catacombe. în veci poartă o sabie și o carte.
zilnic mergem în toate părţile
și aducem lemnul crucii de pe care Domnul Iisus,
ca un înviat, Se înalţă la cer.
*
am ajuns la scrisul care conţine cartea. în
interiorul literelor. în creierul ideilor.
unde cerneala își dă sângele. privind neclintit cu ochi mari
în sus.
căci Tu ești izvor de pești. de biserici. în sunet
luminos.
cum eu mă odihnesc în ţărâna mamei mele.
așa și scrisul.

Eva îmi povesteşte despre oasele înmiresmate ale martirilor. când mergem la mânăstire, spune că în lăcriţe sunt ascunse flori. dacă le deschidem, vom muri de plăcere. a adunat din grădină chiparoase şi stânjenei: miroase aceste oase, până când nu se ofilesc. orbii deschid ochii. ologii se înzdrăvenesc. inspir pe nări oase de martiri. citesc cu ochii închişi mii de cărţi. scriu cu mâini de zidar ciung. Dum-nezeu mă mângâie peste suflet cu fiinţa Evei. într-un coli, dat deoparte, scaunul de rugăciune, în aş-teptare timidă. ce târziu este în această dimineaţă. pe geam, flori de gheaţă martirice arzătoare.
***

lui Mircea Bârsilă
bătrân şi desculţ. prin grădina cu zeci de mierle. Dumnezeu nu poate fi departe de aici. la o bătaie de inimă. cant împreună cu avva printre sturzi şi păuni pictaţi pe ziduri. îngenunchiaţi. prietenul nos-tru ne întoarce foile cărţilor bisericeşti. şi ne întoarce anii. şi ne face cu suflete de copii. cântăm la poarta raiului nu cântece. bucăţi de abur vopsit. avva îmi arată: cântă aici. aici. se vaietă de dureri de picioare. într-un fir de păr al avvei atârnă un măr pârguit, nu prea mare. prietenul dă foile şi noi can- tam fără oprire. autobuzul de la poartă a plecat de mult. înaintează prin noapte, tras parcă de dârele de lumină ale farurilor. a început să plouă. mânăstirea s-a ascuns în întregime într-un abur vopsit. glasurile noastre se aud de departe. ţinem în braţe sturzi şi păuni luaţi de pe ziduri. pârâul de lângă noi curge fără încetare.

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR