Porto-Franco

DRUMUL DE LA SFANTA DUMINICA

Sterian Vicol

Rubrica: Eseu  /  Nr. 273/2019


• „Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul: este însuşi drumul şerpuind către Sfânta Duminică a omului simplu, a oamenilor mari, săraci şi bogaţi, cercetând pământul natal şi, totodată, întreg universul.
• Ca să vezi Ozana în toată măreţia sa, trebuie neapărat să alergi pe miriştile colorate de rugii plini de mure sau prin intermediul norului despletindu-se pe vârfuri de pădure.
• De aceea, Ozana Lui, Frumos curgătoare, a fost prima iubită chiar înaintea Smărăndiţei popii, încât Ionică descoperea în sfânta sa adolescenţă, ceva-altceva, un fel de Fecioara Maria, niciodată amantă a cuiva.
• Mi-L închipui pe EL, băiatul din Humuleşti, numărând ouăle de ciocârlie, de privighetoare şi ouăle pestriţe ale pupezei din scorbura teiului, punândule la loc, în cuibuşorul lor pe care îl cunoştea doar el.
• Un Poet din ţinutul Dunării i-a pus numele fetiţei sale, Ozana, nemurindu-i astfel pietricelele de pe albia apei curgătoare şi netrecătoare cu glasuri de colindători pân'la geamurile cât palma de la Casa unde mama torcea fuiorul de cânepă, iar mâţele îi ţineau de urât toată noaptea de iarnă.
• La Hora din zilele Paştelui, cu lăutarii urcaţi în pătulul împletit de flăcăii satului, nu era horă dacă, cumva, lipsea Cel care zburătăcea fetele când pe stânga când pe dreapta, ca pe nişte porumbiţe flămânde, prinse la cireşe.
• Nu Ionică se arunca în undele Ozanei, o, nu, ci Ozana cu undele ei văluritoare se juca, tresărea pe trupul feciorelnic al viitorului mare povestitor.
• Câteodată, la nunţile din sat, Ionică Torcălău, continua să strige ca la şezătorile de peste nopţile iernii, mai ales, cântecele precum: „U iu iu pe dealul gol/ că mireasa n-are ţol/ şi i-o ţese mirele/ când va tunde câinele". Atunci, hohotele suratelor, care găteau mireasa,erau cele mai duioase şi mişcătoare trăiri, preluate mai apoi, de lăutari, ce be prelungeau pe bolta amiezii dinspre Sf. Ilie.
• Ferestrele Casei unde s-a născut autorul Amin-tirilor şi al Poveştilor nemuritoare, au receptat cântecele Ozanei, care „oglindeşte cu mâhnire Cetatea Neamţului de-atâtea veacuri", adierea câmpului cu flori, dangătul clopotelor de la Mânăstiri, şi glasul pruncului care când plângea nu plângea, ci de peatunci, îşi rostuia, cum îi preziseră şi ursitoarele, marea Călătorie către Sfânta Duminică a omului pe pământ, a geniului, în primul rand.
• Odată, nu foarte de demult, mă bântuia gândul să-mi sap o colibă pe malul Ozanei, să aud cântecul apei, să privesc „picioarele cele mândre ale unor fete ce ghileau pânza din fusul meu - cum se minuna Ionică. Când fecioarele şi tinerele abia la casa lor cântau, bătând cânepa pusă la putrezit, meliţată, apoi, pieptănată, toarsă, trecută prin războiul de ţesut, deja simţeam pe mine cămaşa de cânepă pe care a purtat-o şi cel ce iubeşte Ozana, undeva într-un sat legănat de două coline.
• Ozana este mult mai aproape, Doamne, mai aproape decât rana mea, dorul meu de părinţi şi prieteni, de Siret şi Prut, căci toate-s înveşmântate în valurile Marelui Fluviu European, Dunărea şi Ea e calea către lume, unde „ţări cu ţări mâna au dat", fiindcă există un singur drum adevărat, drumul către Sfânta Duminică...
• Din apa Ozanei a băut cu ani în urmă şi iveştea-nul-griviţeanul-gălăţeanul Constantin Trandafir care între altele a scris şi editat o carte/monografie excepţională dedicată povestitorului de la Humuleşti, intitulată magistral „Ion Creangă - Spectacolul lumii", carte apărută la Editura Porto-Franco.
• Un iubitor de Creangă (umblu creanga mamă, umblă creanga, îmi spunea în copilărie, mama!), mai mult, împătimit de opera lui, învăţătorul apoi profesorul de muzică, ION D. VICOL, vărul tatălui meu/nostru, născut în satul Ţuţcani, jud. Vaslui, a scris versurile şi a compus muzica cântecului „Pupăza din ter.
• Mi-a mărturisit pe când trăia, fiind oaspetele său la Sinaia, că el, profesorul şi compozitorul născut la Ţuţcani, a băut şi el, şi nu odată, din apa Ozanei. Mă-ntreb, de ce oare? El bea doar vin roşu!...
• Sunt sigur (eu am prins în copilărie o pupăză, nu în tei ci din scorbura unei sălcii bătrâne din Râpa Zbancului,), că pupăza din falnicul tei din Humuleşti a băut apa din albia Ozanei, pentru că altfel Nică a lui Petre, în dimineaţa când ducea de mâncare lingurarilor de pe Deal, nu ar mai fi prins-o.
• Cel care a scris ce a scris, şi poate mai scrie eseuri-poeme pentru naţionalul-universalul Creangă, despre care prietenul său, Mihai Eminescu, scria negru pe alb că „Amintirile din copilărie" sunt scrise cu artă şi meşteşug de un mare scriitor, că (...) ele sunt o poezie care tulbură şi fascinează pe cititorul lor; chiar viaţa cititorilor, viaţa luminată dinspre copilărie: atunci el de a scris ce a scris nu va fi altul: adică nu va fi un altul, ci acelaşi învăţăcel la Creangă.

iunie 2019 Galati

Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR