Porto-Franco

MIHAI EMINESCU ‑ 130 de ani de la moarte –

Mircea Colosenco

Rubrica: Istorie literara  /  Nr. 273/2019


Reproducem peste douăzeci degrupaje de ştiri/informaţii/reportaje/amintiri referitoare la MIHAI EMINESCU, datând din zilele anului fatidic 1889 al trecerii lui la cele veşnice.
Sunt extrase din coloanele paginilor publicatiei ROMÂNUL, subtitrat „Ziar politic, comercial, literati având ca moto: Voieşte şi vei putea. Luminează-te şi vei fi, apărută în Bucureşti (9 august 1857 - 2 decembrie 1915), întemeiată de omul politic C. A. Rosetti (2 iunie 1816 - 8 aprilie 1886) al cărei director a fost între 1857-1863,1884-1885, precum şi fiul său Vintilă C.A. Rosetti (23 ianuarie 1853 -10 septembrie 1916), între 1885-1901, şi alţi fruntaşi ai Partidului Liberal. Programul politic-literar radical al periodicului a fost trasat de la început de fondator: unirea politică a românilor, răspândirea culturii în popor, apărarea ideilor de nationalitate, libertatea şi independenta, aflându-se nu de putine ori, în conflict cu guvernele liberale şi polemizând nonstop cu TIMPUL (1876-1924), organul Partidului Conservator.
Precizăm că moartea Poetului National a fost inclusă printre ştirile-eveniment ale anului în toate publicatiile momentului din ţară şi din străinătate.
Textele redate de noi, în ortografia publicatiei, sunt nesemnate, cu exceptia Amintirii lui Scipione Bădescu (15 mai 1847 - 4 octombrie 1904), prietenul Poetului.
Colectia integrală a ROMÂNULUI se găseşte, sub cota P II. IV 81, la Biblioteca Academiei Române.

1.
Eri dimineată d. judecător Bhisan, însoţit de d. procuror H. Catargiu, au mers la ospiciul d-lui doctor Şuţu şi au vizitat pe nenorocitul Eminescu.
Acesta pentru a i se putea numi un consiliu de familie.
Răspunsurile lui Eminescu au dovedit ăncă uaâ dată că starea balei lui este incurabilă.
Romanulu. XXXIII, joi 27 iunie (15 iunie stil vechi) 1889, p.634, Ediţiunea de seară.

2.
Tribunalul sectia a II a instituit ieri consiliul de familie pentru administrarea pensiei nenorocitului Eminescu. Consiliul se compune din domnii: Maiorescu, Laurian, Stefan Mihăilescu, Brâneanu şi D. Cariagdi.
Acest consiliu şi-a depus un avis în privinţa modului cum va administra.
R. XXXIII, vineri 28 iunie (16 iunie s.v.) 1889, p.637, col.6

3.
ULTIMELE INFORMAŢIUNI
Anunţăm cititorilor noştri, una din veştile cele mai triste şi dureroase.
Eminescu nu mai este!
Adi dimineată la orele 4, nenorocitul poet în urma unor lungi suferinţe ş'a dat ultima suflare, în casa de sănătate a d-lui dr. Suţu.
Poesia românească, prin încetarea din viaţă a lui Eminescu, a încercat una din perderile cele mai adânc zimţite.
Mihai Eminescu s-a născut la Botosani în anul 1849, împlinea deci 40 de ani.
El îşi făcu primele studii în Cernăuţi, le continua apoi în Blaj, Viena şi Berlin.
După ce se întârse în teră, ocupa pe rând mai multe funcţiuni. Într-un rand fu numit revisor scolar al judeţelor Iaşi şi Vasluiu. Altă dată, fu însărcinat cu predarea limbii germane şi geografla la scoala comercială din Iaşi.
Având un capital de cunoscinte intinse, el se aruncă în cliaristică, unde ocupă locul de prim-redactor al cliarului Timpul, până în momentul fatal al declararei bolei sele.
În ultimul timp a scris din când în când în România Liberă, Fântâna Blandusiei etc.
Ceia ce va rămâne ense pentru tot-d'auna de la Eminescu sunt poesiile sele, ce au apărut deja în a treia ediţie, sub îngrijirea d-lui T Maiorescu.
Astădi la 3 ore p.m., d-nii doctori Sutu şi Alexianu au făcut autopsia cadavrului lui Eminescu.
R. XXXIII, sâmbătă, 29 iunie (17 iunie s.v.) 1889, p. 643, col4)

4.
Mortea lui Eminescu
Iată detalii în privinţa morţei nefericitului poet Mihai Eminescu:
Cu 15 dile înaintea încetărei lui din viaţă, doctorul Şuţu a început a se îngriji de sănătatea luceafărului poeziei române, căci Eminescu începu a merge din ce în ce mai reu.
Eri diminefă el ceru să i se dea un pahar cu lapte şi ceru să i se trimită d-rul Şuţu, căci vrea să vorbească cu el. Era în momentu de luciditate; doctorul întrebându-l cum se simte, Eminescu răspunse că are dureri în tot corpul, cari îi câşuneză mult reu.
Din nenorocire... Aceste momente lucide n-au ţinut mult, căci după ua jumetate de ora, bietul Eminescu începu din nou se aiureze.
D-rul Şuţu caută se-l liniştească şi poetul se duse se se culce.
Nu trecu nici ua oră, când d-rul Şuţu intra din nou la el, de asta data îl găsi întins... fără nici ua suflare. Eminescu murise.
Doctorul Suţu făcu cunoscut acestă ştire tuturor prietinilor sei şi membrilor consiliului de familie, ce s'a constituit Marţea trecută.
Corpul seu a fost îndată transportat la ua altă cameră a ospiciului în apropierea biuroului d-rului Şuţu. Stetea întins pe un pat şi era învălit cu un zăbranic.
Faţa-i e forte slăbită şi are mai multe zgârieturi, cari au provenit din causa mâncârimei ce suferea el. În urma dorinţei d-lui Titu Maiorescu, s'au procedat la autopsia cadavrului lui Eminescu.
S'a constatat spune Constituţionalul, că creerii aveu o greutate de 1400 de grame, cu tote câ erau în stare de imuere (ramoliţie).
Emisferul stâng singur cântărea 695 de gr. cel drept 555, fără cerebel. Partea psihică a creerilor era aproape total ulcerată, în emisferul stâng chiar şi cea psicho-motrice; membranele creerilor injectate şi aderente. Circumvoluţiunile mult desvoltate şi adânci. Inima în stare de ipertrofie pasivă cu degenerare grâsosâ a ţesutului muscular; la rădăcina aortei s'a constatat începutul unui proces aieromatos, er valvulele inimei erau intacte. Degenerarea grăsdsă s'a gasit în acelaşi stadiu şi la ţeseturile ficatului care bine inţeles era puţin ipertrofiat. Splina în stare iperemică şi de degeneraţie.
Amicii marelui poet au deschis o listă de subscripţiune pentru înmormentare. Guvernul ense s'a însârcinat cu tote cheltuelile de înmormentare.
Corpul a fost depus în biserică Sf Gh. Nou de unde cortegiul funebru va pleca adi pe la 5 ore la cimitirul Şerban-Vodă. Mortea poetului Eminescu a produs o impresiune din cele mai durerdse în tote cercurile.
R. XXXIII, Duminică, 30 iunie (18 iunie s.v.) 1889, p.645, col.6.

5.
ULTIMELE INFORMAŢIUNI
La înmormântarea lui Eminescu ce se va face adi, va lua cuvântul din partea presei, d. D.A. Laurian.
Aflăm că studenţii universităţei vor depune o coronă pe carul funebru al lui Eminescu.
De asemenea, aflăm că studenţii au delegat pe un coleg al lor, care se ţie un discurs la mormentul genielului poet
R. XXXIII, ibidem, p.647, col. 3-4.

6.
Inmormentarea lui Eminescu
Inmormentarea poetului Eminescu s'a făcut eri, dupe cum am anunţat.
Dricul era simplu şi tras numai de doui cai.
Lumea începuse a se aduna; pe la orele 5 şi jum., erau deja mulţi. Erau prieteni sei, admiratorii sei, cunoscuţi şi necunoscuţi, tot tineretul, care se înflacara şi îndumnezeia pe nenorocitul şi marele poet. Într'un cuvent era de faţă acel strat al societaţei, care citeşte şi care va citi pe Eminescu. Presa mai cu sema, şi-a făcut datoria ei pe deplin.
Stetea întins, în mijlocul bisericei, pe un catafalc, era acoperit de flori, de frunde şi de ramuri, întocmai cum dorea sermanul poet,
Nu'mi trebue flamuri,
Nu voi sicriu bogat
Ci'mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.
De abia se zârea afarâ din frunde şi corone, cari îl acopereau, între altele am veclut urmetorele, dupe cum îmi aduc aminte A Academiei României;
A Presei;
A societăţei „Tinerimea Română';
A diarului „Constituţionalul';
A diarului „Naţionalul';
A societătei studentilor universitari„Unirea';
A diarului „Fontana Blanduziei',' unde poetul, scrisese câte ceva în ultimul timp etc., etc.
Am putut distinge printre asistenţi pe d. Mihail Cogălniceanu, delegat din partea Academiei române, d. Titu Maiorescu, fost ministru al instrucţiunei publice, amic intim cu reposatul, d. Lascăr Catargiu, preşedintele consiliului de miniştri, d. Teodor Rosetti, fost ministru-preşedinte, d. col. Algiu, d. George Lahovary, secretarul societăţei de geografie, d. Stefan Mihailescu, fost secretar general al ministerului instrucţiunii publice şi profesor, d. D.A. Laurian, profesor şi amic intim cu poetul, d. N. Mandrea, etc.
Dintre damne am recunoscut pe d-na Maiorescu, pe d-na Laurian şi uâ mulţime de alte damne şi domnişare, cari au venit se însoţesca pânâ la mormânt ultimele remâşiţe ale poetului.
La orele 5 începu serviciul funebru. Bârcânescu, seful corului de la biserica Domniţa Bălaşa, Bârcânescu, unul din cei mai buni prietini ai defunctului, a venit însoţit de corul seu, la acestă înmormentare.
Si nu erau accente de ocasie ce le canta Bârcânescu, şi nu era plătit, se vedea după faţa lui cât de mult sufere, pentru perderea unui amic, ca Eminescu.
Notele ce eşeau din gura lui Bârcânescu te înduioşau şi faceau seti vie lacrimile fârâ voie.
Trec la alt-ce-va, mai prozaic în sine. Se ştie că Eminescu era ateu, se ştie că poetul spunea in viaţa că „Religia e uâ e o frază inventatâ şi că cu umbre cari nu sunt, au întunecat vederea oamenilor” şi ca „minciuni şi farse-i totul" şi bine acelui care dicea şi credea ast-fel, aceluia, ii s-a fâcut uâ inmormentare religiosa, cu popi, cu lumânâri şi cu tate, ca celui mai pravoslavnic crestin.
După ce se ispravi serviciul religios d-nul Grigore Ventura prim redactor al diarului Adeverul ţinu uâ cuventare scurtâ cautănd a areta meritele poetului.; apoi cadavrul marelui Eminescu îi ridicat de mai multi prietini ai sei şi suirâ pe umere pânâ la carul mortuar.
La orele 6 şi jum., cortegiul porni în urma lui veneai mai inteiu: d-nii Lascâr Catargiu, M. Cogălniceanu, Maiorescu, d-na Maiorescu, Th. Rosetti, Stefan Mihâilescu, Laurian, etc.; apoi veneau toţi diariştii şi cei l'alţi prieteni ai sei, la urmă un convoi lung de studenţi universitari, tinerimea de prin scoalele secundare, precum şi uâ mulţime mare de alte persone.
Cortegiul traversâ stradele: Sf Gheorghe, Coltea, bulevardul Academiei. Aici in fafa Universitâţii, d. D.A. Laurianu, in numele presei finu un discurs bine simţit.
Terminend d. Laurian dice. «Se ne descoperim înaintea lui Eminescu, câci el ca poet a fost un titan, iar ca diarist, un atlet».
După ce isprăvi d. Laurian, vorbi chiar lângâ carul funebru, din partea studenţilor universitari, d. Calmuschi, student în litere, d-sa şi-a început cuventarea chiar cu cuvintele poetului din Mortua est:
Făclie de veghe pe umedi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce-şi moe aripa'n amar,
Ast-fel ai trecut de al lumei hotar.
Si terminând:
Poţi didi uâ lume'ntregâ, poţi s'o sfarimi, ori ce'ai spune
Peste toate uâ lopată de ţărenă se depune.
Dupe acestâ cuventare, cortegiul porni din nou trecend apoi prin calea Victoriei, strada Carol, calea Rahovei şi ajunse pânâ la cimitirul Şerban Vodâ (Belu).
Ajuns la cimitir, patru elevi ai scalei normale de institutori, il luară pe umeri şi-l duserâ pânâ la morment.
Aici dupe ce religia işi mai fâcu ultima ei datorie, d-rul Neagoe, bun prieten cu Eminescu, rosti uâ cuventare, care starse lacrimile celor de faţa.
Se vorbeşte că prietinii şi adoratorii lui îi vor ridica un monument; n'ar fi reu, ci din contra ar fi prea bine. Der pânâ atunci:
Al serei rece vânt
De asupra-i teiul sfent
Îşi scuturâ creanga.
Si cum n'a mai fi pribeag
De acum'nainte.
L'or troeni cu drag
Aduceri aminte.
R.XXXIII, Luni, 1 iulie (19 iunie s.v.) 1889, p.15, col. 2-4



Voteaza:
Total: 0 (0 voturi )

ALTE ARTICOLE DIN ACEST NUMAR