COSMIN IN NORII CERULUI
(Însemnare la cartea lui Tudor Amza, ÎN DIALOG CU ETERNITAEA)

Moto: „Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei (...)
în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh." (1 Tesaloniceni 4: 16, 17)


Aici, ca în „Câmpia își revendică altarul” (cartea de poezie), aceeași mare câmpie și luna de la capătul ei – un somn din care nici azi nu te mai poţi trezi. Avem în faţă o carte vie scrisă cu așa claritate, cum clare sunt doar visele premonitive ale autorului ei, Tudor Amza, din care nici azi nu poate să iasă, după nouă ani de la moartea fiului său Petronel‐ Cosmin. O carte, mai degrabă o simfonie cu creșteri și descreșteri incredibile ce trec dincolo de cuvinte. O stare ca la plângerea unui izvor, ca la vederea îngerului din celălalt. Plânsul din ea a cuprins toată lumea, ajungând până la Dumnezeu. Un tragism care pe cititor îl schimbă, așa cum „ moartea lui Cosmin m‐a întors cu faţa către Dumnezeu”. Precum cântecul lui Orfeu cântat lui Hades.
Cartea ÎN DIALOG CU ETERNITATEA are două părţi: una în care tatăl visează și cealaltă în care el se explică. Cum se poate ca visul să fie mai viu decât viaţa propriu‐zisă? Și totuși... aici, în prima parte, Cosmin cel visat, vorbind la modul indirect, întrece în vivacitate pe tatăl visător, probabil având de partea sa argumentele, ce întotdeauna de dincolo ne vin. Fericit este cel care visează, dar mai fericit este cel care îl face pe acesta să viseze. Iată ce spune Cosmin, reluând un cuvânt al lui Iisus: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” ( Ioan 3: 3). Atât de lucid este autorul aici încât ordinea lucrurilor (așa cum este ea percepută îndeobște) se inversează, lumea văzută se pierde în ceaţă, iar lumea cealaltă tinde să‐i ia locul, acesta renunţând la tot ce până mai ieri i se păreau adevărate, ca să opteze acum pentru raţiunea inimii, argument suficient întru susţinerea nemuririi fiului său, răpit în norii cerului, ceea ce ar putea părea în ochii celorlalţi curată nebunie. Poate, dar aici avem de‐a face cu un „nebun după Hristos”, vorba marelui Saul din Tars. Nu știm cine se exprimă aici: autorul ori fiul său, plecat de nouă ani în eternitate; tatăl susţine că ceea ce spune el îi este suflat de fiul său. Dacă este așa, doar prin puterea Duhului Sfânt e posibil ca acesta să poată spune adevărul despre cele văzute dincolo. Este aproape unic acest mod de a scrie și credibil, deoarece Tudor Amza este, cum spuneam, despărţit de tot trecutul și asta, datorită durerii. Este acest fapt expresia contopirii, prin iubire, dintre tată și fiu – prefigurare a unirii dintre Dumnezeu și om.
Așa cum lumina se vede mai bine de lângă întuneric tot astfel viaţa se înţelege mai bine când suntem în suferinţă. Tocmai pentru asta sunt conștient că ce scriu eu nu se va putea ridica la înălţimea spuselor acestui scriitor înţelepţit. În același timp a vorbi despre ÎN DIALOG CU ETERNITATEA mi se pare a fi o întreprindere temerară, care presupune, pe lângă altele, și cunoașterea, pe cât îmi este dat, a fenomenului morţii cu sensul de componentă a vieţii veșnice, fără de care aceasta nu ar fi posibilă. Și încă: pentru a putea face faţă unui asemenea demers trebuie să intri în plânsul tatălui lui Cosmin. Spune el că de când s‐a întâmplat nenorocirea poartă întruna ochelari fumurii. De asemenea simt, întrând în intimitatea acestei cărţi, cum se produce în lăuntrul meu o veritabilă schimbare, atât fiul cât și tatăl fiind pentru mine fiinţe exemplare. Când citești cartea parcă citești în Biblie. Parcă se adeverește cuvântul care zice: „Și după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12: 32). Cum îi va atrage Dumnezeu pe oameni? Prin Sfânta Scriptură, prin operele ce se revendică de la ea, prin suferinţă, prin frumuseţile naturii etc. Referinţele la „Cartea Cărţilor”, cum îi spune Cosmin Sfintei Scripturi, sunt foarte numeroase. Iată câteva:
1) „Tati, îmi spunea Cosmin, Biblia este un cod informatic. Biblia este știinţă pură și a mers întotdeauna în paralel cu aceasta”;
2 În clasele a VI‐a, a VII‐a și a VIII‐a citea pe Eminescu, Blaga, Marin Preda, Voltaire, Spinosa, Kant, Biblia și Noul Testament, uimind pe interlocutori cu profunzimea gândurilor sale;
3) „Fizica cuantică – spunea Cosmin – ne va ajuta să ne cunoaștem mai bine pe noi, să ne explicăm anumite fenomene și să nu mai fim supăraţi în faţa morţii, deoarece momentul nu reprezintă decât o trecere în lumea de dincolo, lumea lui Dumnezeu Tatăl și a fiului Său Iisus.”;
4) „Supărarea lui (a lui Cosmin) pe unii care ar trebui să fie purtătorii învăţăturilor lui Iisus Hristos era vehementă. L‐a iubit până la jertfa de sine pe Mântuitor. Și credea în El. Cosmin credea în viaţa de după moarte.”;
5) „În nenumărate rânduri, când la sfârșitul săptămânii mergeam la Amara, îl găseam în bibliotecă citind în Biblie, îndeosebi „Facerea” și „Apocalipsa”, tot notând în limbajul informatic numai de el știut.”;
6) „De aceea e nevoie ca noi toţi să ne întoarcem cu faţa mai mult către Scriptură, acolo e credinţa lui Dumnezeu. Să putem înţelege fiecare cuvânt, chiar și printre rânduri, numai așa vom putea evolua spiritual. Numai așa putem să fim cu adevărat copiii lui Dumnezeu. Pe pământ nimeni nu‐i singur, când Îl ai pe Dumnezeu cu tine...”;
7) „Nădejdea noastră stă în Iisus Hristos, care a murit pentru noi pe cruce, urcând drumul Golgotei.”;
8) „De mic am fost învăţat să‐mi fie frică de Dumnezeu și în aceeași credinţă l‐am crescut și pe Cosmin. Dar când s‐a făcut mare, la maturitate, nu o dată mi‐a mărturisit că datorită acestui sentiment de frică o bună perioadă de timp nu L‐a putut cunoaște pe Dumnezeu...”;
9) „În permanenţă Cosmin mă ruga și mă roagă să citesc Biblia la modul profund, să meditez pe marginea celor citite, fiindcă astfel voi înţelege mai bine rostul meu pe pământ, Biblia provenind de la Dumnezeu.”
10) „Spre veșnicie să trecem cu pas obișnuit, nici în grabă dar nici cu întârziere, să înaintăm cu credinţă, cu evlavie în tot ceea ce facem și cu încredere că, megând înspre acolo, mergem către o nouă naștere a noastră. Iisus Hristos spunea că Dacă un om nu este născut din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Și exemplele ar putea continua.
Dragostea de Dumnezeu și cartea Sa este motivul pentru care ÎN DIALOG CU ETERNITATEA poate fi considerată pe drept cuvânt un imn închinat divinităţii, așa cum ni se revelează ea pe paginile Scripturii. Autorul consideră ca pe o crimă oprirea, sub diferite moduri, a contactului cu Biblia și critică aici clerul. Amintește de amestecul de elemente păgâne ori folclorice cu cele creștine, parcă intenţionat făcut pentru stricarea planului de mântuire al lui Dumnezeu: cultul morţilor, adorarea moaștelor, închinarea la icoane, mijlocirea sfinţilor etc. „Nu se poate ca principiile lui Iisus Hristos să fie acoperite cu tot felul de tradiţii inventate peste noapte, care să ne ocupe locul cel mai curat din suflet, acela al conștiinţei creștine, subordonată Domnului nostru Iisus Hristos și lui Dumnezeu‐Tatăl”. De asemenea opulenţa care s‐a instalat în biserică îl deranjează, aceasta fiind suficient motiv pentru a înţelege cât de departe suntem de învăţătura lui Hrisos, capul bisericii noastre. Biblia a fost și este cartea prigonită. Un exemplu de proporţii îl constituie Conciliul de la Toulouse din anul 1229, care hotăra arderea tuturor Bibliilor existente, că ea descoperea mărșăvia clerului catolic, iar pentru aceasta creștinii care deţineau Biblia erau urmăriţi peste tot și supuși la cazne (pagina 255).
„... cei care urcă la amvon (se spune aici – pag 246) vorbesc tot mai mult despre profit, taxe și despre tot felul de alte șiretlicuri în a câștiga tot mai mulţi bani. Într‐un asemenea context nu poţi să nu te întrebi dacă aceste practici sunt pe placul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel spunea în legătură cu aceste practici că „taina fărădelegii a și început să lucreze” (2 Tesaloniceni 2:7). „Sunt acestea semne că venirea Mântuitorului se apropie”. Iar în legătură cu a doua venire a lui Iisus la pagina următoare Cosmin adaugă: „Această revenire este necesară ca noi să nu ne pierdem cu totul într‐o credinţă confuză și contradictorie care să ne împingă pe drumul pierzaniei...”. E o mare nevoie de a se citi Sfânta Scriptură, acum la sfârșitul veacurilor, când satana caută pe orice cale să înșele oamenii. Numai cel care este fortificat în învăţătura lui Iisus Hristos din Noul Testament (Biblie) nu va fi derutat. Necitirea Bibliei este cauza necredinţei, azi, pentru care se întreabă sf. apostol Luca în Evanghelia sa (18:8): „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?”. ÎN DIALOG CU ETERNITATEA este un poem închinat fiului. Pentru o oarecare lămurire, după mărturia autorului, se spune că fiul, Cosmin, a fost un geniu, care și‐a uimit contemporanii printr‐o dotare intelectuală de excepţie (fiind, împreună cu tatăl, profesor universitar doctor în informatică economică la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București), bunătate, curăţie, modestie și credinţă rarisime, dublate de o înţelepciune, cum, poate, numai sfinţii o au, acestea situându‐l deasupra timpului pe care‐l trăia. La numai 35 de ani și 8 luni este obligat să părăsească lumea aceasta, că ambiţiosul lui program CLARIS, ce se voia a fi unul care să salveze economia României (și la care lucra demult) i‐a pus capăt zilelor, a fost asasinat, ca acesta (programul CLARIS) să fie furat de satana. Nici astăzi laptopul în care se afla nu a putut fi deschis, deoarece hoţii (intraţi prin efracţie în biroul său), după ce i‐au furat din el creaţia, l‐au pecetluit pentru totdeauna. De asemenea preocuparea lui era și aceea de a demonstra prin intermediul informaticii că Biblia este cartea adevărului și că „merge în aceeași direcţie cu știinţa”. „Biblia este știiţă pură și tot ceea ce se menţionează acolo merge în paralel cu aceas ‐ ta... Biblia este un cod informatic la care lucrez”.
(va urma)