Transhumanţe polare
Asmute iarna lupii suri prin muguri
Hăitaṣi asceţi flămânzi muṣcând din ornici
Gonind cu moartea iezii unicornici
Ce‐mpung astenic pântecele tulburi,

Copita vieţii a‐nvăţat săruturi,
Prin clipa răstignită‐n depărtare.
Vetustul viscol dezbrăcând chemare
Tropism polar într‐un mormânt de fluturi

Cu aripi moarte‐mbrăţiṣând o zare
Petale de cicori, papiruṣi zorii.
Lupoaicele lăuze ṣi‐adapă puiṣorii
În ochiul cerbului ce linge‐n ceruri sare

Sangvin încondeind lacteea‐n bale
Sub steaua florii de omăt cosită.
Se‐aprind din rumegarea înroṣită
Colţii ascunṣi în ţurţurii de soare

Prin zborul alăptând ninsori sugare,
Umflate‐n tril de cuci păscut din cuiburi,
Cimpoaie‐naripate‐n somn de muguri
Ṣoptesc metamorfoze hibernale.

Vestire
Două frunze contopite către buzele toamnei
Două necuvinte fecunde
semănate în ţipătul serafic al aceluiaṣi gând nedesluṣit.
Vai…de ţi‐aṣ ghici măcar o lacrimă din neaprinsu‐ţi scâncet!
Căci te Tine…cum să te strig nenăscutule om?
Iubire ce te naṣti dintr‐un ṣteamăt fără înţeles,
fumegând omături
la vama stelelor înmugurite…

Medeea‑Maria
Mersul nins prin nai de ṣoapte
Ecu pas de domniṣoară
Dor cioplit în dinţi de lapte
E, vocală din fecioară
E în ieslea din Icoană
Arc sub pleoapa diafană.
Mierlă albă, sânul ornic
Aochind iubirea‐n zare
Rugă‐n vântul unicornic
Iscălită pe ninsoare
Adin pântec sfânt de Soare…

Lacrima Mariei
Ah iubita mea, cu‐al tău sân în suiet
Tu mi‐adapă steaua, sihăstrită‐n vuiet
Frânge‐mi noaptea cruntă, luna‐n pântec ‘nfrâie
Să‐mi colinde ochiul floarea ninsă‐n suflet.

Peste gând cu‐aripa tainicei mirungeri
Tu dezmiardă zborul rătăcit în cânturi
Luminând prin truda prefăcută‐n îngeri
Somnul mesianic adumbrit de muguri.

Călimară‐n pleoapa vergură‐a iubirii
Alăptând condeiu‐n zări de necuvinte
Din zefirul iernii, lacrima Mariei
Împletind în taină ieslea de cuvinte.