Tocmai ce am terminat de scris o lucrare pentru Institutul de Psihosinteză din Londra, institut la care studiez un masterat în ceea ce se poate numi o psihologie a speranţei, o abordare umanistă asupra psihicului uman care integrează într-un mod coerent cunoştinţe din psihanaliză, psihiatrie, psihologie transpersonală, teosofie şi filozofie estică.
Cu bucurie neţărmurită mă regăsesc în acest studiu care înglobează multe din căutările şi pasiunile mele lipsite de un spaţiu academic şi ştiinţific de manifestare până acum un an. Intenţionez prin acest scurt articol să creionez câteva din faţetele acestui minunat demers care mă umple de o enormă satisfacţie profesională, cât şi sufletească.
Voi începe prin a oferi câteva informaţii despre părintele psihosintezei, italianul Roberto Assagioli. Contemporan cu părintele psihanalizei, Sigismund Freud, şi părintele psihologiei analitice, Carl Gustav Jung, acesta i-a studiat în de-aproape pe amândoi. Mai mult, a reuşit să meargă mai departe şi să dezvolte un număr de principii şi tehnici de dezvoltare psiho-spirituală care, după părerea mea, îi depăşesc pe amândoi.
Într-un interviu, Assagioli conturează diferenţa fundamentală dintre psihosinteză şi psihanaliză prin următoarea imagine: psihanaliza se ocupă numai de studiul subsolul psihicului uman, cu nenumăratele lui complexe, traume şi impulsuri inconştiente. Psihosinteza, însă, se ocupă de toate nivelele clădirii psihicului uman. Mai mult, intenţia principală este construirea unui lift care să faciliteze legăturile dintre nivele şi să permită accesul la acoperiş, de unde putem admira cerul şi stelele.
Din această simplă imagine reiese marea contribuţie a psihosintezei: luarea în considerare a supra-conştientului pentru o funcţionare armonioasă a fiinţei umane. Reprimarea sublimului, cu calităţile sale superioare (iubirea, bunătatea, compasiunea, creativitatea, intuiţia, generozitatea, etc.) produce perturbări semnificative asupra psihicului uman, la fel de multe ca şi reprimarea aspectelor mai inferioare (frica, ruşinea, invidia, ura, furia, gelozia, etc.)
Am avut, aşadar, acelaşi instinct pe care l-a avut şi Assagioli la începutul secolului XX. Întotdeauna am fost motivată de o viziune holistică asupra fiinţei umane, care să-i integreze atât luminozitatile, cât şi umbrele. Când psihosinteza mi-a apărut în cale, am ştiut că această platformă îmi va oferi o aprofundare şi dezvoltare de negăsit nicăieri altundeva.
În studiul psihologic asupra propriului psihic pe care l-am predat de curând la institut, am descris impactul asimilării a unor teoreme şi principii psihosintetice în propria experienţă. Am demonstrat, de exemplu, cum metoda dezidentificarii de conţinutul conştiintei (gânduri şi emoţii) şi conectarea cu punctul central unificator - martor al conştiintei poate avea următoarele efecte: rezolvarea conflictelor, dizolvarea tensiunilor, aprofundarea înţelegerii de şine, consolidarea unui simţ distinct şi unic al sinelui, etc. Aforismul grecesc din templul lui Apollo din Delphi "Cunoaşte-te pe ţine însuţi" are astfel ramificaţii nu numai filosofice, ci mai ales extrem de practice. De asemenea, în tabăra de meditaţie la care am participat în februarie am avut ocazia să practic această metodă care revoluţionează felul în care privesc atât lumea interioară, cât şi cea exterioară. O viziune mai amplă, mai inclusivă, mai binevoitoare, mai înţeleaptă.
Altă temă principală pe care am explorat-o este cea a copilului interior. Am descoperit multe din particularităţile copilului istoric (cu comportamentele, convingerile, reacţiile inconştiente condiţionate de istoria personală), cât şi felul în care acesta îl împiedică pe copilul Sinelui să se manifeste nestingherit (cu toate idealurile, chemările şi expresiile sale naturale). Prin constientizarea acelor mecanisme de auto-apărare necesare în copilărie, dar nenecesare în prezent, reuşesc să mă eliberez de anumite atitudini care mă constrâng. De exemplu, am început să mă afirm cu mai multă încredere, să îmi exprim nevoile şi dorinţele cu mai multă convingere, să îmi creez un spaţiu interior mult mai amplu astfel încât să nu mă las influenţată de interesele şi opiniile celor din jur care în trecut mă sufocau aproape în totalitate.
Acestea sunt doar câteva din nenumăratele beneficii pe care studiul psihosintezei le aduce în viaţa mea personală. Din punct de vedere profesional, am convingerea că aceste realizări mă vor transforma într-un ghid bun şi pentru alţii care au nevoie de ajutor în descifrarea misterelor psihicului lor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu multă voinţă şi dorinţă sper că aceste studii să îmi faciliteze o carieră de terapeut, cât şi de corp academic în acest domeniu. Înainte, tot înainte!