Incontestabil modernă, creaţia lirică a lui Dorinel Ghiţău este expresia unei totale independenţe estetice, care-i permite autorului o atitudine degajată faţă de constrângerile vreunei orientări literare de actualitate. În acest sens, poezia lui Dorinel Ghiţău devine o sinteză a propriilor opţiuni şi a unor afilieri aleatorii la poetici şi modele culturale anterioare postmodernismului, redescoperind filonul de r al marilor creatori, care-au încununat veacurile trecute. Asistăm la o reconversie a realităţii imediate în paradigma unui romantism de esenţă pur românească, ce ne poartă cu gândul la vremurile de glorie ale fiinţării sale, graţie geniului tutelar eminescian.
În ciuda unei impresii generale de deja vu şi a unei atmosfere uşor vetuste, asumate de autor cu luciditate, poemele din volumul PARFUM DE GAND (Editura APOLLONIA, Iaşi, 2018,) vin cu o infuzie de prospeţime a viziunii artistice şi a timbrului, care derivă din seninătatea unei naturi solare. În mod evident, arhitectonica unitară, echilibrată şi coerentă a lucrării de faţă se rostuieşte în virtutea unor coordonate dominante, care intersectează o paletă generoasă de senzaţii, trăiri, aspiraţii şi sentimente. Desigur, spiritualitatea proteică a acestui poet nu este uşor de cuprins Intr-o formulă, iar fantezia sa peripatetică străbate punţi mişcătoare către orizonturi spaţio-temporale cu dimensionări abisale. Universul liricii sale se defineşte prin unitatea consubstanţială a planurilor existenţiale, raportate la subiectivitatea unui Eu creator cu o capacitate imaginativă extraordinar de prolifică şi de inovativă. Cantonarea eului poetic într-un timp al adolescenţei perpetue este consecinţa abstragerii din cotidian, şi a respingerii locului comun printr-un temerar avant către puritatea eternă a idealităţii.
Poet al jubilaţiilor şi al exuberanţelor tinereşti, Dorinel Ghiţău reînvie într-un spectacol frenetic, imagini fabuloase ale copilăriei sale, în irizările mistice ale colindelor de altădată: Zboară prin văzduh/gând bun,/- să ne cearnă vis de iarnă - /aşteptarea din Ajun/a colindelor ce spun/- când e vinul fiert în cană -/vechi poveşti cu Moş Crăciun!//Pe tavane înfloresc-roşii/jocuri de văpăi.../flăcări vii ce ard în noi/- Frământări de Nefiresc/leneş se aprind şi cresc/dragi trăiri despre iubiri!...//Cânt cu iarna un colind/despre cum am fost şi sunt,/despre Cer şi Pruncul Sfânt./... Şi mă văd abia venind/către-un Azi plin de adevăr/-/Lerui-flori dalbe de măr!...//...Pe la porţi mă văd strigând/- Primiţi cu colindul? Trei/ băieţi cântând pe trei/voci subţiri-parcă plângând/despre cel mai drag şi Sfânt/sentiment de pe Pământ.//Din iubire m-am răsfrânt/- sunt fărâmă şi m-adun din fărâme să vă spun/Lerui-Ler—duios descânt.(Lerui-Ler)
Hedonismul funciar al poetului generează un imagism fastuos, plasat Intr-o atmosferă incandescentă de celebrare a frumuseţii vieţii, printr-o teribilă descătuşare a energiilor vitale. Poezia este o formă nemijlocită de cucerire a libertăţii, facilitând accesul Eului lăuntric la misterele indestructibile ale existenţei. Rafinamentul expresiei şi subtilitatea gândirii derivă din complexitatea limbajului artistic, şlefuit cu migala şi râvna unui destoinic artizan al cuvântului. Intr-o originală ars poetica,se face referire la rolul integrator al poeziei, care atinge pragul cunoaşterii absolute, transgresând dincolo de percepţia imediată, Intr-o lume a unităţii primordiale, a echilibrului total, în care dispar divergenţele dihotomiei concret-abstract: Buchete de cuvinte,/frunze,/legate simplu în coperţi/- cu aripi frânte-ca poeţi/cu tâmple oblojite-n pânze...//Tăiate respiraţii,/flori/presară-n apogeu visarea/sub care, răzvrătită - Marea/ se-amestecă
n furtuni cu nori...//scântei de ochi îi udă trupul.../Ea tremură.../când o cuprinzi cu un sărut/să îi desprinzi voalul, fără niciun scrupul...//Ea te atinge când o atingi/cu ochii,/până-n suflet,cald.../sclipind în verdele iubirii -/al nemuririlor smarald!//Zâmbind mă sting/în Ea-Ocean,/pe tine c-un apus te prind.(Poezia)
Coborând dintr-un alt timp şi dintr-o altă lume, în totală contradicţie cu dezinhibarea contemporană, lirica erotica transcrie caligrafic scenariul dorinţelor şi aspiraţiilor masculine, Intr o retorică a bunei cuviinţe, ce ne poartă cu gândul la îndepărtatul ev al trubadurilor şi truverilor: Numai noi doi/În jur nu e nimici/ Priza e fermă,trupul/încordat sub trandafirulfîn rever purtat...// Schimbări de sens/secundele ignoră/în ritmul sacadat/care imploră-frânte căderi/ din care te ridic!...// Războinic dans cuceritor/m-a-nvins, deşi/ duelul nu s-a terminat/ încrucişat-mişcările/ se zbat-fără atingeri, /ameninţător...// Simt răsuflarea tafîn ritmul lor şi/te conduc-/răvăşitor şi aprins!//Sub portativul cast,/apoi lasciv-/libretul creşt-n ton imperativ!(Tango)
Dorinel Ghiţău scrie cu convingerea că poezia îi dă un sens înălţător vieţii noastre, aruncând o rază de lumină în oglinda înceţoşată a vremurilor în care trăim.