După o miraculoasă călătorie în lumea văzută a cărţilor şi a manuscriselor(adesea ameninţată de pustietoarea indiferenţă a unor contemporani, filologul cercetător Dr. AUREL SASU, profesor de elită în universităţi româneşti , americane, canadiene, arhitect şi constructor desăvârşit, profund credincios valorilor naţionale înduhovnicite (nevăzutele însă de utopicii globalişti negativişti), a urmat , în apogeul afirmării personalităţii sale, taina îndoliată a adâncimilor din veşnicie.
Mii de pagini de istorie, critică literară şi lexicografie („Dicţionarul esenţial al scriitorilor români", „Dicţionarul biografic al literaturii române") retorică, hermeneutică, traduceri, lucrări salvate cu devoţiune justiţiară dintr-o abil-regizată uitare („Politica şi cultura"), antologii şi sinteze asupra epicii şi dramaturgiei româneşti, tomuri de studii călăuzite de frumuseţea morală fără de fine, jurnale de creaţie („Strategia disperării", „Memoria visului"), valorizări polemice curajoase, pledoarii pentru apărarea tezaurului de spiritualitate creştină, toate acestea ridică în nesfarşitul timpurilor o coloană a sacrificiului. La interferenţa vremurilor şi a mentalităţilor, tezele post-postmoderne" susţin şi numeroase false glorii, într-un limbaj ludic-maladiv acoperit cu paradigma „libertăţii".
Consider ca titlul unei exegeze referitoare la scrierile lui Liviu Rebreanu — „Sărbătoarea Operei" — se răsfrâng profetic asupra întregii creaţii a lui Aurel Sasu. De la triada „Retorica ficţiunii" — „Textul ipotetic", „Eul suveran" — la sintezele de referinţa privind evoluţia epicii şi a dramaturgiei (în colaborare cu doamna Mariana Vartic) şi la studiile despre prezenţele româneşti în cultura americană şi canadiană, la ediţiile critice, postulând permanenta reîntoarcere la izvoarele culturii, confirma identitatea unui spirit îndreptăţit să primească laurii Academiei.
Îl consider pe Aurel Sasu un veşnic tânăr Perpessicius (semnificaţia superlativă a răbdării). Poate şi de aceea, Părintele Mitropolit Bartolomeu, mucenicul şi apostolul întemniţarilor fără de vină, năpăstuit nu numai în timpul tulburătoarei sale existenţe vrednic purtător, pe umerii credinţei dreptmăritoare, al învăţăturilor biblice, i-a dat lui Aurel Sasu ascultarea de a se îngriji de scrierile sale laice postume. „Misterele orientale şi creştinismul" teză de licenţă, redactată în anii de pribegie ai studentului Anania, reprezintă „o carte absolut cuceritoare prin provocările vechimii ei adânci” (2013). „Cântarea treptelor", poezii postume ale lui Daniel Turcea din arhiva Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania, (2014) ilustrează creştinismul savant: „Poezia, directă şi interogativă — observă Aurel Sasu stă sub povara lemnului (a crucii) şi sub cea a vederii cerului ca „pasăre în Dumnezeu" şi împărăţie a Unului desăvârşit. Nimic nu pare să clatine această orgolioasă cucerire de sine şi această splendoare a împlinirii prin moarte (moartea ca „supremă descoperire a Adevărului", scrie Valeriu Anania într-un text dedicat epifaniei poetului. Dialogul epistolar între teologii Anania şi George Alexe a fost editat de profesorul Sasu în 2015. Cu acest prilej, îngrijitorul ediţiei urmăreşte convergenţele unor singurătăţi în climatul lumii „bântuite de haos" din eparhiile Americii şi Canadei în „obsedantele decenii": „Lupta neterminată este, înainte de toate, războiul cu noi înşine, supuşi vremurilor (...). Un avertisment ca pierderea în imediat şi tranzitoriu poate duce la drame, pentru care nici isteria nu are soluţii de mântuire..." Teatrul inedit al Părintelui Bartolomeu „Drumuri", „Deschis", „Cântecul cerbului", „Colindă, Colindă", „Meşterul Manole") sporeşte constelaţia operei sale literare considerată de editorul universitar „un capital de adevăr, devoţiune, fiumuseţe şi iubire", de "joc al vieţii", în care „regele durerii" aduce la rampă stropul de nemurire, năzuinţă, de minune, candoarea, basmul fericirii şi bezna veşniciei. Ceva despre ce a fost şi ce putea să fie „taina zidirii la izvoarele timpului" (2016). Una dintre cele mai răscolitoare recuperări (400 pagini) o reprezintă apariţia în 2017, a „Proceselor verbale de interogatoriu" (iunie 1958 — mai 1959) ale tânărului Anania, conducătorul grevei studenţilor clujeni patrioţi, animaţi de sentimente antirevizioniste: „Dreptatea e de partea noastră, spunea mesagerul lor, ceea ce avem de făcut e s-o dovedim".
Scrie Aurel Sasu: „Am ţinut să apară acum Procesele verbale de interogatoriu, provocat de adversitatea încă vie şi bolnavă a unor fanatici faţă de Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, chiar şi astăzi, la atâţia ani de la trecerea lui în veşnicie. Provocat şi de mulţimea grefierilor necinstiţi şi a celor dispuşi, pentru bani, să transforme în poveste tabloidă disperarea, curajul şi suferinţa unei întregi generaţii de martini".
Opera memorialistică a Mitropolitului (două volume, peste 900 de pagini) au fost încredinţate de Aurel Sasu posterităţii cu sentimentul că „Jurnalele" aduc totul în albia de libertate a gândului şi de bucurie solemnă a spiritului (...). Văratecul — de la marginea codrului a fost „cel mai fertil atelier de lucru literar... Acolo, deznădejdile de altădată au luat chipul unei beatitudini bine temperate a omului hoinărind prin cer". Nu întâmplător a ţinut să sublinieze editorul Jurnalelor că atitudinea intelectuala impune un „ideal de viaţă şi de valori morale"... Exista în însemnările zilnice ale scriitorului, o psihologie a învingătorului ... o vibraţie de ritm lăuntric al dorinţei de a izbuti, de a îndreptăţi si de a se cuceri pe sine, ca argument de umanitate superioară şi de recuzare a vulgarităţii ucigătoare de idealism" (15 decembrie 2017). Ca si alţi intelectuali transilvăneni animaţi de un patriotism exemplar, Profesorul Dr. Aurel Sasu recunoştea că Mitropolitul Anania a restituit „Clujului, prin ascendenţa prezenţei sale, conştiinţa de mare metropolă spirituală, iar Bisericii demnitatea compromisă samavolnic, o jumătate de secol... A fost un creator de istorie într-o vreme când, pentru multi contemporani ai săi tranzacţia cu imediatul istoric devenise ideal de false disperări profetice şi deprindere de periferie spirituală" (25 iunie 2018).
Am primit, în ianuarie al Anului întregirii Patriei, la Sf. Mănăstire Dragomirna, din mâinile lui Aurel Sasu o carte ale cărei semne cromatice sugerează o blajină întâlnire a „marii treceri" cu speranţa: „Cum mor scriitorii Romani".Noi am peregrinat prin chinovii transilvane şi moldave, bucovinene, amintindu-ne de studenţie, aprinzând lumini lângă cripta Voievodului Doinei Întregitoare, la Voroneţ, la mormântul lui Ioan Alexandru de la Nicula şi la Moldoviţa ale cărei chipuri de sfinţi se luminează altfel în crucea nopţii, am murmurat o priceasnă sub fresca, încă înlăcrimată, a Adormirii Maicii Domnului, ajutaţi de glasurile frumoase ale unor smeriţi intelectuali ardeleni. Iată, Aurel Sasu (neînvins de închipuita acribie a unor confraţi prosperi) venea cu un pomelnic al celor pe care „i-a ucis viaţa" şi al celor pe care „nu i-a putut muri moartea". „Cum mor scriitorii romani"? ne putem întreba şi acum când, în taina cernită a gândurilor, am aflat că, nu de multă vreme, Părintele Bartolomeu l-a adus pe Aurel Sasu în „Rotonda plopilor aprinşi", semn că ascultarea a fost împlinită cu spirit de sacrificiu, cu un curaj adus din timpurile martirice. „Tăcerile dureroase, spunea acest purtător de veşnicie românească, sunt, de cele mai multe on privilegiul exclusiv al celor care le trăiesc...". Dacă, aşa cum se spune, în fapt, tainele ne cutreieră viaţa, înseamnă că drumul copilului venit în lume din preajma cetăţii Unirii întregitoare — până la cele mai luminoase orizonturi ale culturii a avut drept călăuză un ideal mai presus de vedere; umbra psalmică a „bunurilor viitoare"...