RĂZBUNAREA ULTIMULUI ANOTIMP

Dimineaţa a găsit pomii plângând în hohote de vânt. Cdzuse prima brumă ce argintase totul. Soarele ieşea de sub pământ Ingenuncheat.
In seara aceea, poetul şi-a început chinul. Vedea caldarâmul străzii acoperit cu lacrimile naturii. In gând, le spunea „Ale lui Dumnezeu!".
Simţea durerea frunzelor strivite de pantofii lui cu pingele tocite. îi venea să plângd. Uitase de timp. Covorul îi ştergea paşii.
Dorea să trăiască în seara aceea durerea ultimului anotimp.
S-a uitat în toate părţile. A văzut că nu trecea nimeni. S-a aplecat şi a strâns un braţ de frunze. A început să alerge cu ele la piept. Frunzele cădeau cu fiecare pas şi, la lumina neonului, pdreau nişte inimi albastre.
A văzut un autobuz care i s-a părut că opreşte pentru el, acolo, între staţii. A Intins braţele spre bara uşii din spate. Dar mainile nu-i ajungeau. Se gândea în ce război sau în ce dragoste le-a pierdut.
Aripa roşie a autobuzului l-a lovit, culcându-l pe lacrimile pomilor. Jos se strângea sânge.
Autobuzul se uita la el cu un singur ochi roşu pe care-l Inchidea şi-l deschidea Intr-una.
Durerea poetului s-a pierdut o dată cu subiectul acesta nemaipomenit, despre care ar fi vrut să le spund tuturor că l-a trait.
Ultimul său gând — cum să le spund frunzelor căzute: lacrimile naturii on ale lui Dumnezeu? a dispărut şi el. Oricum, ultimul anotimp se răzbunase.

JOC

Era Intr-o vineri. in vinerea când copiii se spală şi dimineaţa pe picioare şi merg cu flori la biserică, să treacă de trei on pe sub masa cu Cristos.
In timp ce mamele, femei cu bărbaţii pe front, se spovedeau şi se rugau la toate icoanele, copiii rămaşi în curtea bisericii încep acelaşi joc, jocul de-a războiul. Taţii lor erau soldaţi de- adevăratelea.
Fiecare cu arma lui: poc! poc! — puşcaşii, prrr! prrr! — mitraliorii, burn! burn! — tunarii. Unii voiau să fie avioane. Dar avion e greu să fii. Aşa că treceau pe rind la puşti, la tunuri, la mitraliere!
In vinerea aceea, când taberele erau Impărţite, deasupra bisericii au apdrut avioane. Avioane adevărate. Se apropiau atât de mult de pared ar vrut să treacă şi ele pe sub masa cu Cristos.

Petre s-a suit pe zidul bisericii şi, cu mâna ridicată, a strigat:
- Eu sunt generalul! Doborâm avioanele! Atenţie, foe!
Copiii ochiră cu degetele Infipte în cer.
- Poe, poc, poc! Prrr, prrr, prrr! Burn, burn, burn!
Dar avioanele nu ştiu să se joace. Au început să se apropie de pared voiau să smulgă cu roţile lor crucea de pe tuna bisericii.
In vinerea aceea, strada a rămas fără tunuri şi mitraliere, iar din câte puşti erau, doar una singură a scăpat.
Invierea s-a făcut la altă biserică. Veneau avioane.

LECŢIA DE GRAMATICĂ

Era Intr-o joi, în prima joi din februarie, când se Imperechează lupii, iar lupoaicele umplu potecile ca vdduvele tinere. Când m-am InfOlnit cu ei, erau atât de aproape, încât nu mai puteam să fug. Oricum m-ar fi ajuns. Cum să scap!?
Să le spun „Tatal nostru"!? Poate-l ştiu de la alţii, de la cei pe care i-au mâncat. Erau doar patru, dar mi se pdreau mai mulţi... o haită... Frica îmi luase minţiie şi m-am trezit aproape strigând:
- Lecţia de gramatică! Părţile principale de propoziţie! Subiectul şi predicatul! Am să dau un exemplu: „Lupii mănâned oile". Cine mănâned? „Lupii". „Lupii", răspunzand la Intrebarea cine, este subiect. Ce fac lupii? „Mănâned". „Manama", răspunzand la Intrebarea „Ce fac?" pusă subiectului, este predicat. Deci: „Lupii" şi „Manama", fiind subiect şi predicat, sunt părtile principale de propoziţie. „Oile" sunt nişte părţi secundare!
Lupii ascultau. Lacrimile îmi Ingheţaseră diamante pentru inele de mama ce nu vor purtate niciodată.
- Alt exemplu: „Lupii nu mănâned oameni". Cine nu mănâned?...
Lupii s-au întors şi s-au risipit în pădure. Nu-i mai interesa, învăţaseră gramatică.