Cartea are un pronunţat ton istoric/patriotic, filon sentimental mai greu de găsit în peisajul liric de azi. Şi nu mă refer la apropierea de memorialistica intimă, de evocarea locurilor dragi — teme poetice evident mereu prezente — cât la reamintirea unor întâmplări ori gesturi cu totul majore pentru devenirea ca naţie a românilor. Şi nu e vorba de cei trăitori în timpul generaţiei de acum, ci mai ales referirile se fac la persoane/personalităţi sau colectivităţi care şi- au pus semnătura ori şi-au lăsat viaţa în numele unor idealuri sfinte. Uite, deja încep să folosesc cuvinte ce pot părea mari, deşi ele trebuie citite ca atare, fără a fi ascunse de metafore.
Pe coperta volumului se află monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi, iar pe pagina de gardă autorul a scris o dedicaţie „În onoarea Centenarului Patriei Întregite". Cartea are 110 poeme grupate în cinci cicluri: „În basme, bucuria", „Numai necuprinderea", „Niciun sunet ascuns în numele ţară", „Icoana ascunsă" şi „Adâncul adâncuri recheamă". Tonul istoric/patriotic, de care vorbeam mai sus, căruia i se subsumează cel religios, face parte dintr-o dramatică filosofie sentimentală, care marchează esenţial poezia lui Virgil Nistru Ţigănuş. Recent (2016), autorul şi-a adunat într¬o antologie monumentală, „Miraculoasa călătorie", aproape integral, scrisul său liric din anii 1991-2015 (zece volume).
Titlul cărtii de faţă, „Ei spun că aici m-am
născut...", leagă direct existenţa poetului de istoria străveche a românilor, Adamclisi, locul unde scriitorul a văzut lumina zilei, fiind un reper geografic cu adâncă rezonanţă, mai ales în acest an, în simţirea românească. SA cităm poemul ce dă titlul volumului: „Ritual euharistic/ firide în timpul uimirii/ predicate latine nedesluşite/ desprinse de verbul a fi/ şi epistola memoriei regăsite/ Adamclisi/ Zarvă de prunci/ Rătăcitoarele poteci/ Logos în visul iubirii/ pavana de raze/ Tandreţea-n lujeri de calcar/ (numele ei pe metope)/ Zodia Cancerului roman/ un martir în cetatea de sare/ Cocorii din sud/ suspinând în zbor o elegie/ din copilăria lui Iisus/ mai multe silabe amare/ Sălaşul cu soarele crud/ splendoarea pădurii de lut/ cândva foşnitoare/ un strigăt dus de nori spre apus/ lumina ngenunchiată la altare...// (ei spun că aici m-am născut...) Evident, locul naşterii fiecăruia tine poate şi de întâmplare, de mâna destinului, dar atunci când soarta a aşezat în aşa fel lucrurile încât ivirea în lume să producă şi rezonanţe puternic sentimentale, trebuie măcar o privire în plus acordată evenimentului. Virgil Nistru Ţigănuş oferă şi în această carte poeme memorabile închinate ţării. Iată unul dintre ele, „Iubire fără de moarte", dedicat „Patriei, acest loc cu părinţi": „E-un timp de-a iubi în fără de moarte - / finitul nostru e-un sălaş infinit -/ glasuri cereşti fiulguiesc în departe/ colindele trecerii fără sfârşit.// Broboane de har, slujiri andreine/ (fire păstrate din întâia Lumină)/ coboară în apele diamantine/ în rugi tricolore şi-n slava latină.// Sălaşul de semne se face Cuvânt/ Când vremea-şi aduce de veacuri aminte/ Ramuri de ploi se aştern pe pământ/ În iarba înaltă dintre morminte// Răsar sori pentru-acei asfinţiţi fără veste/ Vor-ar fi fost tineri sau, poate, bătrâni, -/ Neînvinşi pribegesc din poveste-n poveste/ Cu o jerbă purpurie în mâini.// Ascultă-acest murmur de clopot monah/ (Viforul bate-n cetăţi la hotare)/ Şi cheamă-ţi copiii în graiul valah/ Spre fără-de-timpul de la izvoare." Să recunoaştem că se poate scrie despre Ţară, despre iubirea de părinţi, de istorie şi de credinţă şi prin metafore proaspete, inspirate, care induc emoţii. Scriitorul a probat şi probează în continuare că acest ton sobru şi dramatic pe tema amintită nu s-a înechit, iar marii poeţi ai românilor care şi-au declarat dragostea faţă de glie şi de strămoşi, dorinţa împătimită de Unire au rămas man în conştiinţa neamului, în sufletele noastre şi prin această neobosită trudă a lor. Să aplaudăm, aşadar, gestul Editurii Muzeului de Istorie Galati de a oferi cititorilor o asemenea carte în anul Centenarului Marii Uniri.
Multe poeme se leagă de eroi/fapte rămase în conştiinţa neamului. Precum Horea, de pildă, al cărui destin tragic inspiră următoarele versuri: „Întinde, Ţară, mâna peste munţi/ sub noi, stejarii au umeri cărunţi// De-atâta Cer te-aşteaptă la hotarl hrisovul nostru-n slovele de var// Nu te-ntrista că sunt împuţinat/ Gânduri haine m-au îmbrăţişatll Şi un pustiu oval, prigonitorl m-a sfâşiat în lacrimi care dorll Cununile de spini din sinaxarl Îmi cad pe cruce, înflorite iar..." („Cuvântul lui Horea sub roată") Sunt evocate şi gesturi dramatice/ eroice sau colectivităti care au scris istoria neamului. „Ceasul de trecere" este dedicat „Martirilor de la Fântâna Albă", loc pe bună dreptate numit drept Katynul românesc. Sau „Înainte de colind, la
Sighet" cu o luare-aminte semnată de Gh. Brătianu: "Sunt lumini care nu se sting, odată ce au fost aprinse". Si un „Colind" superb: „Cerul părintesc e ninsl de un dor de Necuprinsl Doamne, strânge-l în Cuvânt/ pentru roata de pământ,/ pentru codrii cei de fagl pentru Nistrul cel pribeagl pentru cei ce piling sub Crucel pentru-acei ce-s la răscrucel pentru prunci fdr'alintarel pentru cei ce n- au cărarel spre-apa tămăduitoarel şi un strai de rază sfântă/ sufletul ni-l înveşmântă... ” Si apropo de apa sfintă, evocată mai sus, ati observat cred că — desigur, nu întâmplător — unul dintre numele de botez ale scriitorului de faţă este Nistru.
În această carte şi în multe altele poetul se străduieşte să-şi facă auzit glasul. Dar asta tine şi de cititor, de răbdarea şi dorinţa acestuia de a asculta şi de a înţelege. Mai ales de a înţelege. Fiindcă Virgil Nistru Ţigănuş nu scrie o poezie uşor de receptat. Întâlnirea cu stilul său, uneori livresc, filosofic, încărcat de simboluri, cere din partea celui care citeşte o disponibilitate sufletească absolut firească. Dar întotdeauna răsplătită. Aşadar, Virgil Nistru Ţigănuş şi-a început „Miraculoasa călătorie" în lumea literelor la Adamclisi. A dăruit oamenilor, până acum, 24 de cărti — din care jumătate de poezie, celelalte fiind volume de eseuri, de teorie şi cercetare literară, studii universitare etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, profesor universitar al Universitătii „Dunărea de Jos", doctor al Universitătii din Cluj-Napoca. A fost premiat pentru poezie, în 2015, de către Filiala Sud-Est a U.S.R. Volumul din acest an, „Ei spun că aici m-am născut...", dedicat, arm spuneam, „Centenarului Patriei Întregite", este, credem, un gest de pioşenie faţă de români, un gând dăruit din inimă „despre-un colţ cu icoane unde s-a scris/ cât aur cernit e-n hotarul de vis", precum zice autorul în poemul din finalul cărtii, poem intitulat „Va mai rămâne din carte o rază?" Fireşte, este o întrebare retorică, care poate primi, se înţelege, răspuns afirmativ.